La 25 ianuarie 2012, ieromonahul Vasilios (Nassar) şi-a dat ultima suflare în urma împuşcăturilor unor grupuri înarmate în Hama, Siria. În urma legăturii pe care Romfea.gr a luat-o cu un cleric din Patriarhia Antiohiei, am fost informaţi că părintele Vasilios a fost omorât în momentul în care slujea unui frate.

Povestirea monahului Amonie despre uciderea cuvioşilor părinţi din Sinai şi Rait.

Iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce întinde mâna de ajutor celor care Îl cheamă din toată inima, a poruncit să se aprindă o vapaie mare în sfântul vârf al muntelui, şi văzând tot muntele plin de fum, şi focul suindu-se până la cer, ne-am cutremurat toţi, şi puţin de n-am pierit de frica celor ce se vedeau, apoi căzând la pământ, ne-am închinat Domnului şi ne-am rugat Lui, să treacă primejdia ce era asupra noastră.

Barbarii, văzând focul, s-au înspăimântat şi îndată au fugit, aruncându-şi armele şi lăsându-şi şi cămilele, pentru că n-au putut măcar un ceas să rabde înspăimântătoarea vedere de foc. Noi văzând acestea, am mulţumit şi am slăvit pe Dumnezeu, Care nu lasă până în sfârşit pe cei care Îl cheamă.

În Mineiul pe ianuarie, în 10 zile, tipărit la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, între sfinţii care se pomenesc atunci se află trecut şi Cuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul, cu viaţa sa pe scurt.

Acest fiu al plaiurilor moldovene, numit din botez Alexandru, a trăit în mai multe centre de evlavie ortodoxă şi a fost peste tot ca o lumină pusă în sfeşnic faţă de cei din jurul său. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealul Morii, judeţul Bacău, dintr-o familie de clerici. La Sfântul Botez a primit numele de Alexandru Luchian. La vremea cuvenită, lipsindu-i darul pentru învăţătură, nu i-a rămas altceva de făcut decât să devină păstor. În singurătatea lui, în jurul turmei, cu timpul i s-a dezlegat însă dorinţa cunoaşterii slovelor şi se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea şi lui darul de a învăţa. Totodată, nevoindu-se cu păstoritul, şi-a dat seama că sufletul lui tânjeşte după cele spirituale şi, în cele din urmă, s-a hotărât să părăsească turma şi să plece la mănăstire ca să se facă monah. Ca urmare, la vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a marelui voievod Matei Basarab.

Sfântul Ioan Gură de Aur - cuvânt la Duminica după Botezul Domnului

„ Este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte,
este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)

Hristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muştar, se întâmplă şi cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toţi, cei mai mici dintre toţi, dar, totuşi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea.

Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.

Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.

ASPRA SI DREAPTA MUSTRARE A MITROPOLITULUI AMBROZIE CATRE PATRIARHIA ECUMENICA PENTRU ATITUDINEA DIN CAZUL PARINTELUI EFREM

Declaratia Mitropolitului Kalavritei, kir. Ambrozie:

Arestarea preventiva a lui pater Efrem a dat la iveala pentru inca odata, comportamentul inacceptabil al unor membri ai Patriarhiei Ecumenice! Am mai aratat si cu alta ocazie, dar o vom mai spune inca odata: Patriarhia Ecumenica se poarta uneori ca o mama vitrega!

Exact asa s-a purtat, dupa umila noastra parere, in cazul la care ne referim. Sa luam lucrurile de la inceput, pentru a vadi toata tragedia acestei situatii. Arestarea preventiva a Egumenului unei Mari si Istorice Manastiri a Sfantului Munte, mai ales in ajunul sarbatorii Craciunului, a dat ocazia multor factori, bisericesti si din afara bisercii, sa isi exprime sustinerea fata de pater Efrem.

Mărturisirea păcatelor este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena.

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.

In ciuda traiului sau ascetic, a rigurozitatii sale morale, a scrupulozitatii organizatorice si a duritatii cuvantarilor sale impotriva patimilor, care ni-l pot infatisa putin intelegator fata de slabiciunile firii noastre, Sf. Vasile cel Mare s-a bucurat de dragostea si pretuirea locuitorilor din Cezareea intr-o masura atat de mare, incat acestia, barbati si femei, au dovedit ca erau pregatiti sa-si riste viata luptand pentru a-si apara episcopul, in acele vremuri de prigoana. Dupa mai putin de zece ani de cand primise tronul Cezareei, Sf. Vasile, unul dintre cei mai iubiti ierarhi ai Bisericii lui Hristos, a fost luat de la conducerea oilor cuvantatoare ale turmei sale de un “dusman” in fata caruia toata multimea cetatii nu avea cum se opune. Sa-l lasam pe prietenul sau drag, Sf. Grigorie Teologul, sa ne poarte peste timp in data de 1 ianuarie 379, in mijlocul orasului indurerat si indoliat …

„Zacea Vasile, aproape sa-si dea cea din urma suflare; era asteptat sa fie luat in primire de corul ceresc, catre care de multa vreme isi atintise privirea. Imprejurul lui era adunat tot orasul, care nu se putea deprinde cu ideea acestei pierderi; blestema moartea ca pe un tiran, voind parca sa-i apere sufletul, ca si cum, fie cu mainile, fie cu puterea rugaciunilor, ar fi putut sa-i constranga sufletul sa ramana in trup. Erau, de altfel, nebuni de durere si fiecare ar fi fost bucuros sa-si dea viata in locul lui, daca aceasta ar fi fost cu putinta. La urma s-au vazut biruiti – ca trebuia sa se arate ca si el nu-i decat un om – si Vasile, rostind cuvintele: <<In mainile Tale depun sufletul meu>>, si-a dat sufletul in mainile ingerilor, care aveau sa-l duca la cer; dar aceasta dupa ce mai intai a dat celor prezenti invataturi asupra credintei si prin sfaturile lui i-a facut sa ajunga mai buni.