Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Duminica a XXIII-a după Cincizecime

publicat pe 04 noiembrie 2012

TÂLCUIREA EVANGHELIEI
DUMINICII A DOUĂZECI ŞI TREIA
DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

(Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor)
Ev. Luca 8, 26–39


Fraţi creştini,

După patimile şi învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, puterea diavolilor asupra oamenilor a încetat cu desăvârşire. Dar nu tot astfel era şi mai înainte. Sfânta Scriptură ne înfăţişează multe cazuri de îndrăciţi, adică de oameni chinuiţi de diavoli; iar Sfânta Evanghelie, pe care aţi auzit-o astăzi, ne arată pătimirea unui îndrăcit, pe care Mântuitorul Hristos, cu dragostea Sa cea nesfârşită faţă de oameni, şi cu milostivirea Sa fără de margini, l-a scăpat de suferinţă şi l-a vindecat. Unii zic că îndrăcitul de atunci,… vindecat de Hristos, era epileptic. După ei, ar însemna că cei epileptici umblă goi, fug din casele lor şi locuiesc în morminte, sau că, sfărâmând obezile şi lanţurile de fier cu care sunt legaţi, aleargă prin pustie. Deci, după susţinerile lor, ar mai însemna că epilepsia a ieşit din cel epileptic şi a intrat în porci, iar porcii epileptici, fugind, s-au pornit cu toată turma în prăpastie, şi intrând în lac, s-au înecat. Care om cu mintea sănătoasă se poate lua după asemenea cuvinte, ştiind că epilepsia nu face niciodată aceste lucruri? Lăsând la o parte nişte susţineri atât de şubrede şi crezând cu tărie în adevărul Sfintei Evanghelii, vom fi şi mai întăriţi în credinţa noastră, dacă vom asculta cu toată luarea aminte tâlcuirea ei. Această minune, pe care am auzit-o astăzi, s-a mai tâlcuit şi în Duminica a cincea după Rusalii, fiind povestită acolo de Sfântul Evanghelist Matei. Cum însă Sfântul Evanghelist Luca povesteşte unele întâmplări despre care Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune nimic, vom tâlcui aici numai pe acestea, fără să mai repetăm tot ce am spus acolo.

Fraţi creştini, Sfânta Evanghelie de astăzi ne spune că:

„În vremea aceea, venind Iisus în ţinutul gherghesenilor, care este dincolo de apă, în faţa Galileii, când a ieşit pe uscat, L-a întâmpinat un om din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai sălăşluia, ci în peşterile cu morminte. Văzându-L pe Iisus, a răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui”.

De ce Evanghelistul Matei a numit acest ţinut al gadarenilor, iar Evanghelistul Luca l-a numit al gherghesenilor şi de ce Evanghelistul Matei a pomenit de doi îndrăciţi, iar Evanghelistul Luca de unul? De ce îndrăciţii locuiau în peşterile cu morminte şi ce înseamnă cuvintele : „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui preaînalt”? Toate acestea le-am arătat pe larg în tâlcuirea Evangheliei din Dumineca a cincea după Pogorârea Sfântului Duh. Aici vom arăta numai că Evanghelistul Luca a spus că îndrăcitul era chinuit de demoni de mulţi ani ca să arate greutatea vindecării, iar prin cuvintele: „Rogu-Te, nu mă chinui”, a arătat că şi rugăciunea demonilor dobândeşte milostivirea Iubitorului de oameni Iisus. După aceasta se vede că înşişi demonii, dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi întors la Dumnezeu, cerând iertare, Dumnezeu s-ar fi milostivit spre dânşii şi ar fi ascultat rugăciunea lor. Deci demonii s-au rugat cutremuraţi,

„Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă afară din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea. Şi-l legau în lanţuri şi în obezi şi-l puneau sub pază, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demoni în pustie”.

Domnul cunoştea că demonii puseseră stăpânire de multă vreme pe acest om şi-l chinuiau cu cruzime. De aceea, făcându-I-se milă, a poruncit duhului celui necurat să iasă dintr-ânsul. Iar demonii, sfărâmau lanţurile şi legăturile picioarelor şi-l duceau cu sila prin pustie, ca să-l chinuiască mai uşor, avându-l acolo singur şi lipsit de orice ajutor omenesc, sau atunci când nu-l duceau în pustie, chinuiau totodată şi pe păzitorii lui, silindu-i să alerge încoace şi încolo, în căutarea lui.

„Şi l-a întrebat Iisus, zicând: care-ţi este numele? El a răspuns: legiune, căci demoni mulţi intraseră în el”.

Iisus Hristos, ca un Dumnezeu adevărat, ştia numele şi numărul demonilor care intraseră în cel îndrăcit, dar a întrebat ca să cunoască cei de faţă că mulţi demoni îl stăpâniseră pe bietul om: o legiune, adică şase mii. Deşi erau atât de mulţi, ei s-au cutremurat de dumnezeiasca Lui putere,

„Şi se ruga de El să nu le poruncească să meargă întru adânc”.

Adâncul este locul cu adâncime fără sfârşit, pe care l-a numit Sfântul Apostol Petru „întuneric şi tartar”. Unde este însă locul acesta: în adâncurile pământului, sau afară de lume, nimeni nu ştie, pentru că acest lucru nu l-a arătat nici dumnezeiasca Scriptură. Ştim însă că acesta este locul în care Dumnezeu, după cum zice Sfântul Apostol Iuda, ţine pe demoni, ca să-i judece în ziua cea mare a Judecăţii. Şi-L rugau demonii pe Iisus să nu le poruncească să meargă în întunericul adâncului rânduit lor, nădăjduind să mai poată face încă rău în omenire.

„Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte şi L-au rugat să le îngăduiască lor să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a repezit de pe povârniş în lac şi s-a înecat. Iar păstorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate”.

Sfântul Evanghelist Matei a spus ca era departe de dânşii o mare turmă de porci, care păşteau, iar Sfântul Evanghelist Luca a arătat şi locul unde păşteau porcii: în munte. Fiindcă Sfântul Evanghelist Matei a spus că turma de porci a sărit de pe ţărm în mare, iar Evanghelistul Luca a zis ca s-au repezit de pe povârniş în lac, să nu socotim că sfinţii evanghelişti vorbesc unul împotriva celuilalt, pentru că unul şi acelaşi lac se numea şi lacul Ghenizaretului şi marea Galileii sau marea Tiberiadei. De aceea, Evanghelistul Matei l-a numit mare, iar Luca lac. Pentru ce au cerut demonii să intre în porci, şi Domnul le-a dat voie, suferind stăpânii lor atâta pagubă şi pentru ce păstorii au fugit, am arătat la tâlcuirea Evangheliei din Duminica a cincea după Rusalii. După ce paznicii porcilor au vestit celor din cetate şi din sate, cum toţi porcii lor s-au înecat,

„Atunci locuitorii au ieşit să vadă ce a fost şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi cuminte, şezând jos la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost mântuit îndrăcitul. Şi L-au rugat pe El toată mulţimea din ţinutul gherghesenilor să se ducă de la ei, căci frică mare îi cuprinsese. Şi El, intrând în corabie, s-a înapoiat”.

Au ieşit oamenii din cetate şi de prin sate să vadă ce se făcuse: înainte de vindecare, cel îndrăcit era gol, locuia in gropi de morminte, sfărâma lanţurile de fier şi obezile şi era gonit de demoni prin locuri pustii. Acum, cei care au venit din cetate şi de prin sate, au aflat pe omul izbăvit de stăpânirea demonilor, şezând lângă picioarele lui Iisus Hristos, îmbrăcat, liniştit şi întreg la minte. Pentru ce însă s-au înfricoşat? Izbăvirea celui îndrăcit nu aducea frică, ci bucurie, mulţumire şi recunoştinţă; i-a înfricoşat însă pierderea porcilor, pentru că legea iudaică oprea mâncarea din cărnurile de porc, iar ei hrăneau porcii: „Din carnea acestora, zicea Legea, să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi, că acestea sunt necurate pentru voi” (Levitic 11, 8; Deuteronom 14, 6. Prăvălirea porcilor în mare înseamnă o mare pagubă pentru ei, dar ei simţeau, în acelaşi timp, că această pagubă era şi o pedeapsă pentru călcarea de către ei a Legii. Deci, văzând ei paguba aceasta, s-au temut ca nu cumva să mai fie pedepsiţi şi pentru alte nelegiuiri ale lor. Pentru aceasta L-au rugat cu toţii pe Iisus Hristos, ca să plece de la ei. Iar Domnul Iisus, socotind că din întâmplarea aceasta minunată, atât stăpânii porcilor cât şi ceilalţi vor scoate învăţături ca să nu mai calce în viitor Legea, intrând în corabie, s-a înapoiat în cealaltă parte a lacului, de unde venise.

„Iar bărbatul din care ieşiseră demonii, se ruga de El să-l lase lângă Dânsul. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a făcut Iisus, lui”.

Unii zic că omul vindecat ruga pe Iisus Hristos ca să rămână cu El, pentru că se temea, în caz de despărţire, să nu cadă iarăşi în stăpânirea demonilor şi să pătimească din nou, aşa cum pătimise înainte de întâlnirea cu Iisus. Cum însă răspunsul Domnului Hristos nu pomeneşte nimic despre frica celui vindecat, mai de crezut este că el, din recunoştinţă pentru vindecare, voia să fie mai departe slujitor al lui Iisus Hristos, să se găsească întotdeauna alăturea de Domnul, ca şi ceilalţi ucenici ai Mântuitorului şi să poată arăta totdeauna mulţumire Binefăcătorului lui, pentru vindecarea primită. Dar Domnul, alegând mai mult propovăduirea decât slujba Lui, l-a trimis la casa lui, ca să propovăduiască minunile lui Dumnezeu şi milostivirea Lui, zicându-i, cu smerenie: „Povesteşte, nu câte ţi-am făcut Eu, ci povesteşte câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu”. Iar cel vindecat, arătându-şi credinţa şi mulţumirea lui, povestea şi propovăduia în toată cetatea cele ce i-a făcut lui Iisus. De ale Cărui binefaceri fie ca şi noi să ne învrednicim totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

(Tâlcuirea Evangheliilor şi Cazanii la toate duminicile, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1973)


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705