Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Duminica a șasea din Postul Mare - Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim (Floriile)

publicat pe 05 aprilie 2015

CUVÂNT AL PĂRINTELUI PETRONIU TANASE LA DUMINICA FLORIILOR

Duminica floriilor este puntea de trecere de la sfintita patruzecime la Saptamana Sfintelor Patimi. Domnul intra in Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. Smerita, pen­tru ca „Cel ce are scaun cerul si asternut picioarelor, pamantul” si “Cel purtat de Heruvimi si laudat de Serafimi”, se sme­reste si incaleca pe manz necuvantator. Dar si triumfala, pentru ca multimea poporului recunoaste in Cel ce vine, pe Stapanul vietii si al mortii, iar pruncii cei fara de rautate, simtitori pentru lucrurile cele de taina, Il intampina ca pe un imparat, cu stalpari de finic si cu strigate de “Osana”, asternandu-si inainte-I hai­nele pe cale.

Si noi, Israelul cel nou si induhovnicit, ne pregatim sa in­tampinam pe Domnul, care vine bland si smerit, sa intre in Ierusalimul sufletelor noastre.

Daca invierea lui Lazar ne-a aratat ca numai prin Hristos se infaptuieste invierea noastra, Floriile ne arata chipul acestei innoiri. Cand intra Domnul biruitor in Ierusalimul nostru su­fletesc, Il intampinam cu stalpari, strigam ca pruncii “Osana” si-I asternem haine pe cale.

Intelesul duhovnicesc al stalparilor ni-l arata Marimurile utreniei, care ne cheama:

“Veniti si noi cu pruncii sa aducem lui Dumnezeu credinta, ca niste ramuri de finic si dragoste ca niste stalpari”.

Credinta neclintita, deci, si dragostea cu care intam­pinam pe Domnul sunt semnele innoirii noastre. Oare nu cu acestea ne cheama El sa ne apropiem de ospatul euharistic la fiecare Sfanta Liturghie? La acestea se mai adauga pruncia cea duhovniceasca ale carei insusiri sunt: incredere totala si dra­goste fara rezerve.

De unde si indrazneala cu care striga „Osana”, fara jena sau teama de fariseii si carturarii care sunt de fata, pentru ca “Dra­gostea desavarsita alunga frica” (I Ioan 4, 18).

Hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. Omul, daca a cazut din Eden, Dumnezeu i-a facut haine din piele si l-a scos afara din Rai. Acum Insusi Dumnezeu vine la noi si Raiul este cu Dansul, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le inapoiem, le aruncam inaintea Lui si le calca asinii, dobitocul pe care sta Hristos, aratand dobitocia de care vine sa ne izbaveasca. Primirea hainelor era legata de rusinea pacatului si de neindrazneala care ne facuse sa ne ascundem; acum sun­tem plini de indrazneala, strigam “Osana”, intampinam pe Bi­ruitorul mortii si al iadului, caci prin El si noi ne-am facut bi­ruitori asupra pacatului, precum o marturisesc stalparile, sem­nele de biruinta pe care le tinem in mana.

Carturarii si fariseii crapa de zavistie: “Invatatorule, cearta-Ţi ucenicii, nu auzi ce striga pruncii!” “Daca vor tacea ei, pietre­le vor striga” le astupa gura, Domnul. Tot asa si diavolul, va­zand castigul duhovnicesc al omului innoit prin pocainta, crapa de zavistie. De prisos insa, maririle lui Dumnezeu, necontenit le striga toata faptura, numai el e orb si intunecat la minte.

Sa nu trecem cu vederea traditia crestina a ramurilor de copaci, cu care credinciosii intampina in aceasta zi pe Domnul. In partile noastre, unde lipsesc maslinii si palmierii, poporul intampina pe Domnul cu ramuri de salcie. Randuiala este plina de inteles duhovnicesc. Dintre toti copacii, singura salcia, copac smerit, fara flori frumoase, fara fructe si cu un lemn putin cautat, de data aceasta a luat-o inaintea copacilor falnici, frumosi si pretuiti si s-a grabit in smerenia ei sa-si impodobesca ramurile cu matisorii aurii si sa le ofere Bisericii pentru intampinarea Domnului iubitor. Ofranda este primita cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvantate si sfintite, iar poporul le tine in mana la sfintele slujbe, ca un semn de biruinta. Caci la Florii, firea prinsa de amorteala iernii, incepe sa se trezeasca la viata. Matisorii sunt semne ca deja viata si-a reluat mersul, ca a biruit moartea iernii.

E numai aparenta nepotrivirea ce se vede la intrarea Dom­nului in Ierusalim; Mantuitorul vine calare pe asin, bland si smerit, iar multimea Il intampina ca pe un biruitor, cu ramuri si cu aclamatii. Cele doua atitudini: smerenia si biruinta sunt strans legate impreuna. Adevarata biruinta, adevarata putere numai smerenia o da, precum ne-a aratat-o Insusi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfasurat toata lucrarea noastra de innoire duhovniceasca. Postul a inceput cu smerenia Vamesului si se incheie cu smerenia Domnului, care ne lasa SMERENIA, singura cale spre Viata si Inviere.

Floriile sunt totodata trecere spre marea Saptamana a Sfin­telor Patimi. Carturarii si fariseii, vazand marea minune a invie­rii lui Lazar, s-au hotarat definitiv pentru omorarea Domnului.Ce sa facem, zic mai marii preotilor si sinedriul, daca-L vom lasa asa toti vor crede in El”. Iar Caiafa, fara sa vrea, proo­roceste: “Ca ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul”. De aceea, “din acea zi, s-au sfatuit sa-L ucida” (Ioan 11, 47-53).

Israel s-a lepadat de Domnul sau si un nou Israel intampina pe Domnul intrand in Ierusalim.

Adunare vicleana si desfranata, canta Biserica la vecer­nia de duminica seara, care n-ai pazit credinta barbatului tau; pentru ce tii Testamentul, caruia n-ai fost mostenitoare? Pentru ce lauzi cu Tatal, lepadandu-te de Fiul…“.

…Ci noi, de la stalparile de finic, ca de la un dumneze­iesc praznic, trecand la cinstitele Patimi ale lui Hristos, sa alergam credinciosii, si sa-L vedem suferind patima de buna voie pentru noi…”

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705