Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Duminica a cincea după Paşti - Hristos şi Samarineanca

publicat pe 29 mai 2016

Citind, sau numai ascultand astazi, in cea de a cincea Duminica de dupa Sfintele Pasti, cunoscuta pericopa evanghelica, care cuprinde convorbirea Mantuitorului Hristos cu femeia samarineanca, al carei nume era Fotini si care si-a sfarsit viata in mod martiric, in timpul celei dintai persecutii crestine, a crudului imparat Nero, sufletul nostru ramane adanc impresionat de sublimul, inaltimea si adancimea invataturilor noii religii crestine, descoperita de insusi Fiul lui Dumnezeu, de Mesia cei prezis de prooroci - unei simple femei din orasul Sihar din Samaria, tinut locuit de samarineni, cu care evreii, desi vecini si inruditi intre ei, nu erau in legaturi de prietenie, dispretuindu-se reciproc.

Cuprinsul Evangheliei de astazi, din Duminica Samarinencii, deschide pentru toate popoarele lumii, perspectivele unei noi viziuni, mantuitoare, asupra relatiilor dintre om si Dumnezeu si asupra legaturilor dintre oameni.

Din multele si inaltele invataturi sau principii crestine, ce se desprind din textul Evangheliei, redate cu atatea amanunte de Sfantul Evanghelist loan, ne vom opri, in cuvantul nostru de astazi, asupra unuia dintre adevarurile de temelie ale invataturii noastre crestine si anume asupra raspunsului pe care l-a dat Mantuitorului femeia samarineana, la intrebarea acestuia: "Unde trebuie sa ne inchinam - pe muntele Garizim din Samaria, sau in Ierusalim?"

Raspunsul il cunoastem cu totii, totusi il repetam pentru reinprospatarea si intiparirea lui in mintea si in sufletul nostru: "Dar vine ceasul, spune Mantuitorul, si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar" si apoi continua: "Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina, trebuie sa i se inchine in duh si in adevar" (Ioan IV, 23-24).

Iubiti credinciosi,

Din raspunsul Mantuitorului, pe care l-am auzit acum, invatam doua lucruri: intai ca Dumnezeu este duh, adica fiinta pur spirituala, nemateriala si in al doilea ca si inchinarea, sau adorarea pe care I-o aducem, trebuie sa fie potrivita cu fiinta Sa, adica sa aiba tot un caracter spiritual - duhovnicesc. Pe aceste doua adevaruri de temelie se reazima si cultul nostru crestin, adica toate slujbele si randuielile sfinte, prin care Biserica si credinciosii cinstesc pe Dumnezeu.

Dar oare ce inseamna a ne inchina lui Dumnezeu "in duh si in adevar?" Se stie ca prin cult divin, intelegem formule si mijloace prin care omul cauta sa intre in legatura cu Dumnezeu, sa-I simta prezenta, atotputernicia si bunatatea, sa-L cinsteasca, sa-L slaveasca, sa-I multumeasca si sa dobandeasca de ia El ajutorul si bunatatile pe care numai El le poate da. Cultul acesta sau inchinarea aceasta trebuie sa fie mai intii spirituala, caci Dumnezeu nu are trup material; El este duh sau spirit, Dumnezeu nu este aici sau acolo; El nu salasluieste numai in Templul din Ierusalim - cum credeau iudeii, sau pe muntele Garizim, cum pretindeau samarinenii, nici in idolii cu chipuri de oameni sau de animale, pe care ii adorau paganii. El este vesnic si pretutindeni prezent si poate fi gasit oriunde si oricand ne gandim la El sau II invocam, sau il chemam in ajutorul nostru.

Pentru a-L descoperi pe Dumnezeu, pentru a-I simti prezenta, nu trebuie sa plecam din sfera eului nostru, ci dinlauntrul nostru, din sufletul sau din duhul nostru, in care se afla chipul si asemanarea Sa. Acestea sunt cele doua mari adevaruri pe care Mantuitorul le formuleaza in raspunsul dat samarinencii: spiritualitatea fiintei lui Dumnezeu si interiorizarea legaturii noastre cu El. Daca nu-L vom gasi pe Dumnezeu mai intai aci, in noi insine, in sufletul nostru, nu-L vom gasi nicaieri.

Pentru aceasta, unii nu L-au gasit pe Dumnezeu in natura, nu L-au vazut prin telescop, nici in navetele spatiale, pentru ca nu L-au avut mai intai in sufletul lor. Cel dintai altar si cel dintai tron al dumnezeirii sunt inima si sufletul omului. Numai ceea ce izvoraste din inima sau din suflet ajunge la Dumnezeu si il cinsteste cu adevarat. Numai rugaciunea pornita din inima curata si smerita -asa cum spune psalrnistul - e primita de Dumnezeu.

Pentru aceasta, rugaciunile lungi si facute mai mult de forma ale paganilor si iudeilor, sunt inlocuite de Mantuitorul cu rugaciunea domneasca "Tatal nostru", rugaciune scurta, dar atotcuprinzatoare si atat de minunata, care va ramane pentru vecie modelul neintrecut si dumnezeiesc al rugaciunii crestine.

De acum inainte, adica de la venirea in lume a Mantuitorului, nu sacrificiile de tapi si de vitei vor spala constiintele incarcate de pacate ale oamenilor, ci smerenia si pocainta sincera, izvorate din inima, ajutata de harul sfintilor, a Sfantului Duh, apa cea vie ce s-a pogorat peste Sfintii Apostoli in ziua Cincizecimii si care lucreaza si va lucra pana la sfarsitul acestei lumi, prin apa sfintita a botezului, prin puterea sfantului mir, prin taina marturisirii si a sfintei impartasanii si prin celelalte taine si ierurgii crestine.

Pe temelia aceasta, pusa de Domnul insusi, Biserica a intocmit randuielile de rugaciune, de cantari, de citiri si de acte sfinte din slujbele celor sapte laude si celelalte slujbe, prin care Biserica binecuvanteaza si sfinteste viata omului in momentele si imprejurarile ei mai de seama. in intregimea lui, cultul acesta alcatuieste una din comorile cele mai de pret ale credintei noastre crestine ortodoxe.

Frumusetea acestui cult, care a adus la picioarele lui Hristos cele mai mari popoare ale lumii, influenta binefacatoare a lui asupra sufletului omenesc, sunt prea bine cunoscute ca sa mai fie nevoie sa insistam. Vom reda totusi in rezumat, cit se poate de scurt, cuvintele unuia dintre cei mai insemnati filosofi romani, renumitul profesor de psihologie la Universitatea din Bucuresti, fost membru si presedinte al Academiei Romane, decedat in anul 1957; este vorba de Constantin Radulescu-Motru, care povesteste, intr-una din lucrarile sale, ca intr-o situatie nefericita pentru un parinte, care si-a pierdut unicul copil, singura lui mangaiere, care i-a adus linistea sufletului, a fost slujba sfintei inmormantari, care i-a redat nadejdea si credinta intr-o viata viitoare si fericita in care a trecut copilul sau.

Redam textual ultimele insemnari ale acestui filosof: "Doamne, care alt mijloc ar fi putut sa dea sarmanului tata, mangaierea de care el avea atata nevoie? Care alt mijloc l-ar fi putut reda lumii cu nadejdea in suflet si cu dragoste pentru oamenii sai? Din acea zi, continua filosoful, am inteles misterul sau taina cultului ortodox. Din acea zi am alungat din mintea mea toate gandurile sceptice, adica indoielnice, pe care le adunasem din cele vazute in tari straine si de aici inainte am ascultat cu adanc respect slujba, insotita de atatea simboluri ale acestei Biserici, din care se revarsa o influenta atat de binefacatoare asupra neamului meu intreg".

Este adevarat insa ca unora li se pare cultul nostru prea incarcat de forme si de lucruri materiale si ca fiind in contradictie cu inchinarea in duh si in adevar, de care vorbeste Mantuitorul. Acestia uita insa ca daca Dumnezeu este duh, adica spirit pur, noi, in schimb, suntem alcatuiti din trup si din suflet, suntem deci datori sa cinstim pe Dumnezeu, sa ne inchinam Lui in intregimea fiintei noastre, adica si cu sufletul, dar si cu trupul, precum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel: "Preamariti pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu" (I. Corinteni VI, 20).

Inchinarea pe care o aducem lui Dumnezeu cel nevazut, izvorata din inima noastra, trebuie insotita de inchinarea din afara, care se exprima, sau se face vazuta, prin miscari ale trupului -ingenuncheri, insemnare cu semnul Sfintei Cruci, metanii - sau prin folosirea unor lucruri materiale precum apa la botez, untdelemnul, painea, vinul, sfintele vase, sfintele odajdii si altele.

Cand ne adunam in Biserica pentru rugaciune, il avem prezent pe insusi Domnul, caci El a spus: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo voi fi si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).

Insusi Mantuitorul vorbeste de aceasta unitate stransa dintre spirit si materie, in cult, prin cuvintele spuse fariseului Nicodim: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5). Puterea spirituala, nevazuta a Duhului lucreaza deci, prin apa vazuta a botezului. Si asa este cu toate Sfintele Taine si cu toate lucrarile sfinte savarsite de Sfantul Duh in Biserica, prin sfintii ei slujitori. Totul in cultul nostru ne duce cu mintea la cele ceresti si tinde sa ne apropie de cele spirituale-duhovnicesti.

Tot ce se savarseste in sfintele locasuri de cult, in Biserica, toate formele externe ale cultului divin, nu sunt altceva, decat semne vazute ale inchinarii in duh si adevar, sunt expresii ale unor stari sufletesti, ale unor simtaminte religioase, ale credintei noastre in Dumnezeu, ale iubirii noastre fata de El. Asa de exemplu, cand ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci, noi ne aducem aminte de patimile si rastignirea Domnului.

Prin toate semnele exterioare, semne vazute, trupul nostru se asociaza cu sufletul nostru, luand parte astfel, la preamarirea lui Dumnezeu, implinind sfatul Sfantului Apostol Pavel, care zice: "Va indemn deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra cea duhovniceasca" (Rom. XII, 1-2).

Totul in cultul nostru ortodox are o inalta semnificatie spirituala. Calea vazuta ne inalta cu gandul la cele nevazute; lucrurile materiale ne descopera pe cele spirituale, cele naturale ne conduc spre cele supranaturale. Asadar, inchinarea pe care noi, crestinii ortodocsi o aducem lui Dumnezeu, prin cultul sfintei noastre Biserici, este o adevarata cinstire a lui Dumnezeu; este o inchinare in duh si adevar, pentru ca toate formele vazute din care este alcatuit cultul divin au un inteles si un caracter pur spiritual, izvorand din acea radacina nevazuta, care este in duhul sau in sufletul nostru, despre care vorbea si Mantuitorul in conversatia cu femeia samarineanca.

Principalul este ca totul in inchinaciunea noastra, in adorarea lui Dumnezeu, sa izvorasca din inima si sufletul nostru, sa se intemeieze pe iubirea adevarata pentru Dumnezeu si fata de oameni. Sa nu facem precum poporul iudeu, despre care Mantuitorul Hristos spune, prin glasul Evanghelistului Matei: "Poporul acestaa Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine" (Matei, 15,8).

In acelasi timp, se impune mai multa liniste in sfintele noastre locasuri de inchinaciune, mai multa concentrare si inaltare a mintii noastre spre adevarurile sfinte si spre indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu, o participare mai activa la sfintele slujbe, prin cantarea omofona sau obsteasca, caci, asa cum spune psalmistul, "toata suflarea sa laude pe Domnul". Toate acestea nu inseamna altceva, decat inchinarea in duh si in adevar.

Iubiti credinciosi,

Popasul Mantuitorului Hristos la fantana patriarhului lacob din Sihar - fantana ale carei ruine se vad si astazi, dupa cum ne relateaza cei ce au vizitat Locurile Sfinte, ne-a dat noua prilejul de a gusta cateva picaturi din izvorul de apa vie, apa ce izvoraste continuu din invatatura divina a Mantuitorului Hristos, din harul Sau dumnezeiesc, din frumusetea si splendoarea cultului nostru ortodox.

Acolo, la fantana batranului Patriarh Iacob, Mantuitorul Hristos a descoperit tuturor neamurilor, prin femeia samarineanca, adevarul, datator de viata, ca Dumnezeu este pretutindeni si ca rugaciunea catre El se poate face oriunde, dar mai ales in locasurile noastre sfinte, in casa de rugaciune a lui Dumnezeu, unde se aduce de fiecare data, cand se slujeste, jertfa cea fara de sange a Fiului lui Dumnezeu.

Stiind ca Mantuitorul Hristos este izvorul cel nesecat al vietii, al apei celei vii, sa cautam in tot timpul vietii noastre sa sorbim din plin sfintele Sale invataturi, sa indeplinim poruncile Lui si sa-I aducem in tot timpul cuvenita inchinare in duh si in adevar, sa fim propovaduitori ai binelui, ai adevarului, ai dreptatii, ai dragostei si ai tuturor principiilor crestine, asa cum a facut si femeia samarineanca din Evanghelia de astazi. in felul acesta, noi vom cunoaste darul lui Dumnezeu, ce ni s-a dat prin Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pe care sa-L slavim si Lui sa ne inchinam in duh si in adevar, acum si in veci, Amin !

Moaştele Sfintei Muceniţe Fotini din imagine se găsesc la Mănăstirea Dionisiu

Racla ce contine piciorul Sf. Fotini care se păstrează la Sf. Mânăstire Iviron



 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705