Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

O scrisoare deschisă de la Mitropolitul Pavel din Alep adresată la toti ierarhii Bisericii Ortodoxe de sărbătoarea Sfîntului Duh

publicat pe 30 iulie 2016


Buenos Aires, 24 iunie 2016

 

Scrisoare deschisă a
Mitropolitului Pavel de Alep
adresată tuturor ierarhiilor Bisericii Ortodoxe
la praznicul Pogorârii Sfântului Duh

 

Lanţurile mele sunt legătura unităţii noastre

„Ori cu puţin, ori cu mult, eu m-aş ruga lui Dumnezeu ca nu numai tu,

ci şi toţi care mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt şi eu, afară de aceste lanţuri!”
(Fapte 26:29)

Preafericiţilor, Înaltpreasfinţiţilor, Preasfinţiţilor Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe,
Părinţii şi fraţii mei în harul episcopatului,
„Apostoli ai lui Hristos” şi „slujitori” ai poporului lui Dumnezeu pe tot pământul,

În acest an, o inexprimabilă bucurie a învăluit inima mea la sărbătoarea Rusaliilor, pentru că Duhul Sfânt ne uneşte, în chip văzut şi nevăzut, în lucrarea apostolică pe care Domnul ne-a încredinţat-o.

În primul rând, aţ dori să îi mulţumesc fiecăruia dintre voi şi, prin intermediul vostru, Bisericilor pe care le slujiţi, pentru că nu aţi încetat să vă rugaţi pentru mine, mai ales în ultimii trei ani, de când Domnul mi-a încredinţat această „misiune eclesiastică” foarte specială, adică de când am fost răpit[1]. Această rugăciune ne uneşte şi va continua să ne unească într-un fel care arată cea mai vie „însoţire” (împreună-mergere – un „sinod”) şi deplina expresie a „sobornicităţii” Bisericii noastre Ortodoxe, cu toate că această experienţă este legată de umila mea persoană, şi are ca scop mântuirea mea. Nu am nici o îndoială că numele meu se află în inimile voastre în timp ce ne aflăm în mijlocul acestei catastrofe a mileniului acesta, un dezastru pe care Biserica mea îl trăieşte “în însuşi trup ei”, Biserică pe care continui să o slujesc, de la depărtare, din „chilia” unde locuiesc.

Simt că ceea ce ne uneşte cel mai mult în aceste zile sunt lanţurile care le port acum. Acestea nu mă întristează deloc, pentru că „împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col 1:24), completând suferinţele unui întreg popor, care distrug o întreagă regiune, şi bulversează o lume întreagă. Fără îndoială, şi fără să avem nevoie de nicio publicitate, „ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor” (1 Corinteni 4:9).

Unitatea pe care aceste lanţuri a creat-o între noi este o experienţă pe care Biserica mea a trăit-o împreună cu multe alte Biserici Ortodoxe în cursul secolului trecut şi în cele anterioare, o experienţă care le-a pus la încercare într-un mod foarte greu şi dureros. Este adevărat că această unitate este dincolo de timp, dincolo de realizarea de Sinoade, dincolo de orice eveniment, pentru că vă caracterizează – împreună cu poporul lui Dumnezeu suferind încredinţat grijii voastre pastorale – rugăciunile unii pentru alţi, solidaritatea frăţească, slujirea cu jertfelnicie, purtarea sarcinilor, aşa împlinind legea lui Hristos, după îndemnul apostolului Pavel (Gal 6:2). Nu am nici o îndoială că această unitate vă modelează conştiinţa şi viaţa de zi cu zi, atât în rugăciune cât şi în slujirea apostolică.

Nu este nevoie să vă spun că sunt cu voi oriunde v-aţi afla în aceste zile, fie în Creta, fie în altă parte, nu pentru că numele meu ar fi înscris în procese verbale sau ar fi citat în comunicate – ceea ce exprimă împreună-pătimirea voastră cu mine şi cu Biserica mea –, ci pentru că lanţurile mele au devenit legătura unităţii noastre. Aşez aceste lanţuri în faţa voastră, pentru că ele sunt binecuvântarea mea şi a voastră; sunt lanţurile mele, dar au devenit ale voastre, spre „zidirea trupului lui Hristos” (Efes 4:12) şi spre slujirea aproapelui, în special a fraţilor „mai mici” pe care Domnul ni i-a încredinţat, – şi ce mulţi sunt! -, a celor care se află astăzi sub ruine, pe drumurile imigraţiei, pe apele morţii, pe patul de suferinţă, şi care sunt expuşi bombardamentelor, exploatării şi la tot felul de necazuri.

* * * * *

Astăzi sărbătorim praznicul Pogorârii Sfântului Duh[2], care ne face părtaşi pătimirilor lui Hristos şi a turmei Lui, şi peste puţin timp vom sărbători pe corifeii Apostolilor, Sfinţii Petru şi Pavel, fondatorii Patriarhiei noastre a Antiohiei şi a întregului Orient. Iată care este legământul pe care Biserica mea l-a luat încă de la început, pentru numele lui Hristos (Mt 10:22): să sufere persecuţiile şi lanţurile, să rămână credincioasă dragostei lui Hristos, să arate compasiune faţă de cei suferinzi şi să continue să se roage pentru toţi fraţii. De fapt, Biserica noastră este legată de „lanţurile” dragostei, după porunca Domnului să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit (Ioan 15:12). Din această perspectivă, vă rog să acceptaţi lanţurile mele ca o garanţie a fidelităţii şi a însoţirii cu voi cu toţi. Aşadar, bucuraţi-vă de lanţurile mele, căci ele sunt legătura unităţii noastre, pentru că ele ne dau prilejul să luam parte la slava Bisericii, a cărei mădulare şi slujitori suntem.

Păstrând în minte îndemnul Sfântului Pavel „nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine (nici Biserica mea), cel pus in lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu” (2 Tim 1:8) -, vă rog să primiţi semnele mele de respect pentru cinstita adunare a urmaţilor Sfinţilor Apostoli pe care o alcătuiţi.

Exprimându-mi recunoştinţa pentru dragostea voastră, vă rog să binevoiţi a-mi acorda binecuvântarea apostolică, şi să continuaţi să vă rugaţi pentru mine şi pentru Biserica mea.

+ Pavel

Mitropolit de Alep


Prin mâna secretarului meu,


+ Siluan
Mitropolit de Buenos Aires şi a toată Argentina

[1] Mitropolitul Pavel din Alep a fost răpit luni 22 aprilie 2013, împreună cu ierarhul siro-iacobit din Alep, Ioan Ibrahim.

[2] Aceasta scrisoare a fost scrisă iniţial în limba arabă, luni, a Pogorârii Sfântului Duh, 20 iunie, anul 2016.



 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705