Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Icoana lui Hristos și portretul cezarului

publicat pe 17 decembrie 2016

Părintele Stăniloae spunea că numai atunci când acceptăm o anumită legătură vie între icoana lui Hristos și realitatea Lui personală, putem explica închinarea până la pământ în fața icoanei și sărutarea ei. Legătura dintre portret și prototip nu este un concept imaginat de creștinii primelor secole. În limbajul plastic al Antichității târzii pictura era înțeleasă ca o formă de contact vizual între original și copie. Cel mai bun exemplu în acest sens este portretul imperial.

Portretele imperiale erau ima­gini ale suveranului, cu o tematică ce varia de la un simplu bust la iconografii complexe, care distribuite în imperiu erau asimilate cu prezența împăratului însuși. Ima­ginea era primită cu procesiuni și discursuri, erau aprinse lumini și arse mirodenii înaintea ei, întreaga comunitate participa la primirea portretului ca și cum ar fi fost prezent însuși împăratul, iar cinstirea sau insulta aduse portretului erau considerate a fi fost aduse împăratului. Imaginea împăratului aflată în spații publice, precum sălile de judecată, servea la autorizarea celor care acționau în numele său conferind girul imperial hotărârilor luate. Toate aceste moduri de receptare erau întemeiate pe faptul că însuși împăratul era arătat în reprezentare. Legătura dintre imagine și împărat este menționată în câteva specificații ale legii romane care spunea că portretul nu înlocuiește și nu îndepărtează nevoia de original, însă devine cel pe care îl reprezintă în absența respectivei persoane.

Acest mod de raportare la portretul unei autorități se regăsește, în forma inițială întâlnită în Antichitate și apoi în Bizanț, în paradigma imaginii ierahului așezată pe tronul din naosul bisericilor noastre. Portretul este asimilat cu prezența ierarhului însuși. Portretul chiriarhului înlocuiește prezența prototipului fără a înlocui însă nevoia de prezență reală a acestuia. Prezența portretului ierarhului în fiecare biserică nu este întâmplătoare sau opțională, în aceeași măsură în care nu este opțională pomenirea chiriarhului la Sfânta Liturghie. Ambele, pomenirea rostită și imaginea, mărturisesc unitatea de credință a comunității eclesiale prezente cu Biserica universală. Toți preoții, împreună cu fiecare comunitate locală dintr‑o eparhie, pomenesc pe chiriarh afirmând în mod explicit și direct unitatea de credință întru acesta. Toți episcopii pomenesc pe întâistătătorul lor, iar fiecare întâistătător pomenește pe ceilalți întâistătători articulând astfel unitatea de credință a întregii Biserici.

O paralelă foarte clară între icoană și portretul împăratului este amintită și de Gherman al II‑lea, Patriarhul Constantinopolului, care aduce în atenție cele spuse de Hristos Însuși când numește icoană imaginea chipului lui Tiberiu Cesar de pe moneda ce I s‑a arătat: Arătați‑Mi un dinar! A cui icoană și a cui inscripție le are pe el? Iar ei au zis: îale Cezarului” (Lc. 20, 25). În unele traduceri românești ale fragmentului amintit din Noul Testament, termenul grecesc εικόνα este tradus cu substantivul icoană, în vreme ce în altele este folosit termenul efigie. Această înlocuire încearcă în mod evident să creeze o distincție la nivelul denumirii între portretul împăratului și icoana lui Hristos. În limba greacă se folosește însă același termen - είκονα - pentru a numi substantivele icoană și imagine.

Dincolo de asemănări, există o diferență fundamentală între icoana lui Hristos și portretul împăratului sau cel al episcopului, de care tocmai am amintit. Portretul împăratului sau al episcopului este o imagine care arată prezența prototipului în mod simbolic. Conform definiției termenului simbol din DEX, imaginea de tip simbolic este cea care prezintă indirect - în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice - un obiect sau o ființă. Așadar imaginea portretului imperial nu arată o prezență reală a prototipului, ci o simbolizează, adică o înlocuiește. Portretul se identifică cu împăratul prin chip, dar nu sunt același lucru. Portretul imperial înlo­cu­ieș­te prezența împăratului, marcând totodată absența lui din realitatea imediată.

Deși Biserica a construit icoana pornind de la modul în care era perceput în Antichitate portretul împăratului, nu s‑a oprit la a prelua acest model. S‑ar fi limitat la o reprezentare a lui Hristos printr‑o imagine de tip simbolic. Reprezentarea simbolică a lui Hristos, sub forma bunului păstor sau a mielului, a coexistat în Biserică cu icoana lui Hristos până la Sinodul al VII‑lea. Răspunzând iconomahilor, Sfinții Părinți au interzis categoric reprezentarea lui Hristos prin simboluri. Actele sinodale arată că icoana lui Hristos poate fi doar imaginea chipului Său, înfățișarea exterioară a ipostasului Său întipărită în materie. Chipul omenesc mărturisește întruparea Fiului lui Dumnezeu în vreme ce înlocuirea acestuia cu orice altă imagine ar duce implicit la negarea întrupării Cuvântului. Această decizie a părinților iconoduli nu este întâmplătoare și are în vedere legătura dintre chipul iconizat și prototip, care duce la însemnarea prezenței directe și nemijlocite a prototipului, așa cum aminteam într‑un alt articol. Icoana lui Hristos are în biserică o destinație mult mai importantă. Icoana trebuie să arate prezența lui Hristos Însuși în realitatea imediată proprie privitorului. Dacă icoana lui Hristos ar arăta doar că Hristos este în mod simbolic, atunci implicit ar înlocui prezența lui Hristos, ar arăta că Hristos nu este o prezență reală în spațiul dinaintea icoanei.

Asist. Univ. Dr. Mihai C. Coman

Sursa: www.ziarullumina.ro



 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705