Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "daca iubesti pe cineva sau ceva mai mult decat pe Dumnezeu, acele lucruri sau fiinte iti devin in chip natural dusmani"

publicat pe 14 octombrie 2017

"Ne aflam cateodata in inselare, confundand iubirea pe care o doreste Dumnezeu de la om, cu iubirea de natura pamanteasca, cu atasamentul fata de lucruri, fiinte, animale sau mai stiu eu ce ne inconjoara pe noi... Si, acest atasament este, nu neaparat egoism, ca as fi prea aspru ci, mai degraba, lucru trecator, sclipiri de moment. Pe cand, ceea ce Dumnezeu propune omului este iubirea care nu piere niciodata."
Prof. Mihail Chircor: As vrea sa incepem, Parinte, printr-un fragment din Ev. dupa Matei, in care se spune: "Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine". (10, 37). De ce mi-am pus problema? Pentru ca, la un moment dat in existenta mea spirituala, am zis - Dumnezeu sa ma ierte! - : "Doamne, ce Dumnezeu aspru! Cum adica sa nu-mi iubesc fiul si fiica, mama si tatal?". Pana cand, la un moment dat, am realizat ca Dumnezeu nu-mi cere sa nu-mi iubesc fiul si fiica, mama si tatal. Ba dimpotriva! Ca sunt porunci sa-ti iubesti si sa-ti cinstesti parintii, dar El a vrut sa spuna: "sa nu-i iubesti mai mult decat pe Mine". Ca n-a vrut sa spuna, de fapt: "iubiti-Ma pe Mine cel mai mult si dupa aia mama, tata, fiul si fiica". Sigur, prima porunca este: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta", dar, in acel pasaj din Matei, sensul este acela: "cat de mult sa-L iubim pe Dumnezeu?" "Pai, foarte mult!" Si o sa vedem, pe tot parcursul discutiei, ca oricat de mult L-am iubi noi, nu putem sa-L iubim cum ne iubeste El pe noi. Dragostea Lui fata de noi o depasete de mii de ori pe cea a celui mai vrednc dintre noi fata de Dumnezeu. Practic, toata Biserica si Noul Testament se cladesc pe iubire, si fara aceasta iubire nu ai nimic, nu esti intreg, nu esti desavarsit, nu esti pe cale, nu tinzi catre mantuire fara sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele tau.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Asa este, dar vedeti dumneavoastra ca in timpurile noastre, in care toti stalpii pe care s-a fondat lumea aceasta sunt contestati, sunt subminati prin batjocora in primul rand, prin trecere la capitolul derizoriu, inclusiv iubirea este interpretata in diverse nuante si cu scopuri nu dintre cele mai sfinte. De aceea, subiectul pe care l-ati propus dumneavoastra, si pe care eu l-am imbratisat cu multa bucurie, se leaga de cel pe care eu vi l-as fi propus: "Amurgul valorilor, amurgul intelepciunii". Pentru ca cea mai importanta valoare a fiintei umane, nu numai a crestinismului, [ci] a universului intreg este iubirea. Fara iubire totul nu mai are sens.
Ne aducem aminte de Churchill, in 1943, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand parlamentul englez vota bugetul. Si in 1942 Anglia luase bataie pe toate liniile de la nemti si pregatea o revansa. Si tot bugetul era conentrat pe industria de razboi, pe armament. Si Churchill, in plin Razboi Mondial, in plina infrangere, fiind prim-ministru, guvernul lui propune un buget alocat pentru cultura mult mai mare decat in anii trecuti. Si opozitia imediat s-a ridicat si a spus: "Dom'le sunteti anacronici, nu stiti in ce situatie de criza ne aflam, suntem in plin dezastru, Hitler mai are putin acuma si ajunge la Londra si ne cucereste, si voi investiti in cultura si alte lucrui de genul asta?". Si Churchill, in cazul de fata a fost stralucitor, a luat cuvantul si a spus: "Pai daca nu ne batem pentru asta, atunci pentru ce ne mai batem?"
Prof. Mihail Chircor: Da! Care sunt valorile pentru care ne mai luptam noi in razboiul asta?! Nu pentru sistemul asta de valori, care are in fata cultura?!
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Asa, si in cazul nostru, extrapoland cumva logica acestui mare om politic al lumii, am putea spune ca nimic fara iubire nu-si mai regaseste sensul, rostul.
Prof. Mihail Chircor: Da! Nu mai aminitm de Corinteni 13 care este din start cea mai frumoasa oda inchinata iubirii.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Dar, la ce fel de iubire face referire Sfanta Scriptura si la ce fel de iubire fac referire semenii nostri - noi insine chiar ? Ne aflam cateodata in inselare, confundand iubirea pe care o doreste Dumnezeu de la om, cu iubirea de natura pamanteasca, cu atasamentul fata de lucruri, fiinte, animale sau mai stiu eu ce ne inconjoara pe noi... Si, acest atasament este, nu neaparat egoism, ca as fi prea aspru ci, mai degraba, lucru trecator, sclipiri de moment. Pe cand ceea ce Dumnezeu propune omului este iubirea care nu piere niciodata. Este iubirea la care face referire Sfantul Apostol Pavel in Epistola inatia catre Corinteni: "dragostea nu cade niciodata". De ce nu cade niciodata? Pentru ca este eterna, si pentru ca se numeste Dumnezeu. Dragostea este Dumnezeu. Sfantul Ioan Evanghelistul spune clar: Dumnezeu este iubire! Asimileaza termenul "Dumnezeu" cu termenul "iubire".

De aceea, afirmatia Domnul nostru Iisus Hristos la Matei 10, preluata de Sf. Ev. Marcu, oleaca mai aspru decat Sfantul Ev. Matei - ca daca la Matei se spune: "cine iubeste pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fica, mai multe decat pe Mine...", la Marcu se spune: "cine nu uraste pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fiica, nu e vrednic de Mine" - deci Sfantul Marcu accentueaza sensul adevaratei iubiri pentru a face o disectie, o disociere intre iubirea lui Dumnezeu, iubirea mistica, curata care a dat nastere Universului, lumii vazute si nevazute si celelate iubiri de natura pamanteasca, umana. Ei, si ca sa facem o talmacire, nu inseamna ca trebuie sa-ti urasti parintii, ca Dumnezeu nu creaza o contradictie intre ceea ce a poruncit El in Vechiul Testament, in Decalog: sa-ti iubesti parintii, "cine nu cinsteste pe tatal sau sau pe mama sa..." si "cine nu uraste pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fiica, nu e vrednic de Mine" . Nu asta vrea sa arate Dumnezeu, o contradictie in propiile Sale porunci, in propriile  sale principii adresate noua, ci vrea sa ne arata ca iubirie acestea temporare au un rost, un rost limitat, un rost pedagogic, dar conducator spre adevarata iubire, nu asimilat sau substituit adevaratei iubiri. De aceea iubirea aceasta pe care o adresam firesc parintilor, copiilor, nepotilor, animalelor, plantelor, lucrurilor,... trebuie sa fie o iubire pusa in randuiala, o iubire inteleapta. Ca la Marcu se zice "cine nu uraste pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fiica, nu e vrednic de Mine" dar, de fapt, care e sensul? Il talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Teofilact al Bulgariei, marii talcuitori biblici, care spun ca, de fapt, Dumnezeu [ne] spune [prin acest cuvant]: "daca iubesti pe cineva sau ceva (deci implicit lucruri) mai mult decat pe Dumnezeu, acele lucruri sau fiinte iti devin in chip natural dusmani" - dusmani adevarati cu care tu intri intr-un razboi, de fapt, nu in iubire;  te departeaza de Dumnezeu. Oricine sau orice iti pretinde, te obliga in vreun fel sa-l iubesti mai mult decat pe Dumnezeu iti devine dusman natural, dusman al fiintei tale. Si, dusmania dintre tine si acea persoana, sau acel lucru (unii se ataseaza de masini, altii de putre sau de scaunul pe care il ocupa...), toate aceste atasamente sunt de fapt slabiciuni.

Prof. Mihail Chircor: Ori Dumnezeu nu ne vrea slabi, ne vrea liberi si puternici!

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Trebuie sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, dar nu ca pe Dumnezeu! "Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" iar "pe aproapele tau ca pe tine insuti". Deci, atat de frumos este asezata iubirea fata de Dumnezeu in comparatie cu tot ceea ce ne inconjoara! Poti sa iubesti tot ceea ce ne inconjoara pana la limita propiului sine. Dumnezeu nu spune sa te urasti pe tine, si sa te autodistrugi prin diverse tehnici. Noi nu suntem o secta sinucigasa, ci dimpotriva, suntem cultul vietii, cultul iubirii, cultul luminii, cultul vesniciei. Sinuciderea este cel mai mare pacat, singurul pacat pe care Dumnezeu nu o sa-l ierte niciodata.

Ca asta se si intrebau judecatorii persecutori romani cand veneau in fata lor crestinii. Si ei le spunueau: "mai, ori sunteti nebuni, ori nu am cum eu sa va inteleg! Daca voi nu va pretuiti viata, ca vi-o dati cu atata generozitate in fata noastra, si daca voi Il marturisiti pe Dumnezeul vostru ne obligati pe noi sa va omoram, si fara sa clipiti alegeti moartea, de ce nu va sinucideti si ne scapati pe noi de o mare durere de cap?". Gasim lucrul asta in foarte multe acte martirice, dialogul acesta dintre judeator si sfantul crestin care uram sa fie ucis: "de ce nu te sinucizi, ca sa ma scapi pe mine de o durere de cap?". Practic judecatorilor le facea rau sa ucida oameni care nu aveau nici o vinovatie, se simteau ei pe ei rai. Si atunci ziceau: "de ce nu va omorati? Gata, duceti-va mai repede la Dumnezeul vostru, si lasati-ne pe noi cu lumea noastra". Si, sfintii raspundeau toti: "noi iubim viata si o pretuim ca fiind cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Noi iubim viata, nu o uram, nu cautam moartea cu lumanarea. Dimpotriva, ne straduim sa supravietuim cat putem de mult. Dar, cand suntem pusi a alege intre propria viata si marturisirea adevarului, fara sa clipim marturisim adevarul, chiar daca ne pierdem viata, pentru ca stim ca daca marturisim adevarul n-o pierdem ci o castigam, dar o castigam intr-o alta dimensiune, mult mai inalta,  mult mai ampla, universala". Ca spune Hristos: "cine isi va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va castiga pentru viata vesnica". Deci sufletul in sensul de viata.

Prof. Mihail Chircor: Acuma sa facem o legatura intre aceasta iubire si amurgul valorilor. Societatea noastra este, pentru foarte multi dintre crestini ortodocsi, o societate bolnava, este in foarte mare suferinta.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Aceasta suferinta a fost observata inca de pe la 1800 de catere mari intelepti. Chiar si oamenii de cultura au vorbit despre acest amurg, despre acest sfarsit al lumii asezate, rostuite si caderea ei in haos. E de ajuns sa vorbim de marele compozitor Wagner, care a comus piesa "Amurgul zeilor" care l-a inspirat, sau a fost inspirat de Nietzsche, care la randul lui a scris despre amurgul zeilor. La fel Cioran, care vorbeste de amurg, de cadere in intuneric. Noica, la fel, atinge subiectul distrugerii civilizatiei occidentale prin ea insasi, prin implozie, si spune ca omului rasat, europeeanul fin, pe care il stia el, il prinsese inainte de Razboi, va disparea si va fi inlocuit cu combinagiul de inspiratie de moment, micul bisnitar, valutistul. Stiti ca pe timpul lui Ceausescu erau doua profesii negre, care se gaseau la fiecare colt de strada, bisnitarul si valutistul. Aceste doua profesii au supravietuit revolutiilor, au supravietuit schimbarilor politice si chiar au progresat, asa cum anticipasera marii filozofi. In toate domeniile societatii exista valutisit si bisnitari. Parazitarea sistemuli cu aceste apucaturi, aceste obiceiuri, duce la distrugera acestui sistem in final, matematic.

Prof. Mihail Chircor: Da, dar Cioran, Nietzsche, apartin modernismului, ori, acuma toata intelighentia europeeana accepta ca suntem in postmodernism, ceea ce mult mai rau.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Postmodernismul inseamna amurgul, indreptarea cu pasi repezi spre haos. Fara de Dumnezeu, fara intelegerea iubirii in sensul pe care Dumnezeu a explicat-o si a dat-o omului, singura "solutie" este moartea si caderea.

Prof. Mihail Chircor: Parinte, eu sunt mirean si foarte ancorat in realitate, dar viziunea mea este un pic altfel si s-ar putea ca oamenii sa va spuna la spovedanie: "am inteles ca iubirea este in capul valorilor crestine si trebuie sa iubesc pe Dumnezeu mai mult decat pe mama, mai mult decat pe tata, mai mult decat pe copii. Cum sa ajung acolo? Cum sa ajung sa-L iubesc atat de mult pe Dumnezeu? Da-mi reteta, Parinte!". Da?! Pentru ca noi, in lumea asta traim, in care intri pe google ca sa gasesti o reteta de gogosi sau o mancare de fasole. De ce n-ar exista si in mintea unora o reteta pentru iubire?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Pai exista mai multe retete pentru iubire si, de exemplu, voi da doua pentru aceasta, pentru ca trebuie sa punem si partea pozitiva si partea neagativa a unei situatii. Din Vechiul Testament voi da doua cazuri de iubire, una inteleasa ca fiind iubire de Dumnezeu si cealata inteleasa gresit [ca fiind iubire de Dumnezeu]. Apoi, in Noul Testament, lucrurile se reveleaza, se clarifica.

In Vechiul Testament exista doua personaje carora Dumnezeu le-a incercat iubirea. Avraam este unul dintre aceste personaje si el este exemplul pozitiv din explicatia mea de acum. Avaam a primit de la Dumnezeu darul unui copil la varsta inaintata. Era deja batran cand Dumnezeu i-a ingaduit sa primeasca un copil de la sotia sa, Sara. Si, la un moment dat, Dumnezeu ii spune: "ia-l pe Isaac, du-l pe munte si adu-mi-l jertfa". Si Avraam se duce, ia copilul il pune pe jertfelnic in munte si se pregateste sa-l jerteasca. Si Dumnezeu il opreste. Ce a insemnat aceasta iubire? Pentru ca iubire are niste dimensiuni pe care trebuie sa le intelegem; A insemnat o mare profetie, a fost o iubire profetica incarcata de Duh Sfant. Dumnezeu nu avea nevoie nici de sange de tap, sau de animale, si nici de sange de oameni; n-avea nevoie de nici un fel de sange, ca nu cu sange il imbunai pe Dumnezeu, ci toate aceste jertfe din vechime aveau un sens profetic, ele prefigurau jertfa Fiului lui Dumnezeu pe pamant si activau permanent memoria sacrificiala a omului - pentru ca atunci cand Fiul lui Dumnezeu avea sa se intrupeze, ea sa se activeze (aceasta memorie sacirificial), ei sa isi aduca aminte. Cum spune Vechiul Testament? "Intreaba-i pe batranii tai, si ei iti vor spune". Deci Dumnezeu n-a cerut o iubire nebuna, psihopata - ca numai un psihopat poate sa-si omoare copilul - ci Dumnezeu a vrut impreuna cu omul sa instituie o profetie despre ce avea sa fie jertfa din iubire a Fiului lui Dumnezeu pe pamant.

Prof. Mihail Chircor: Dumnezeu l-a oprit pe Avraam sa-l aduca jertfa pe fiul lui, dar Dumnezeu L-a dat jertfa, noua!, pe Fiul Sau, Unul Nascut. Pentru ca Dumnezeu are alta conditie, iubirea lui Dumnezeu este cu totul alta fata de oameni: jertfa Fiului lui Dumnezeu este pentru noi.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Sfintii Parinti o numesc manikos eros, iubirea nebuna a lui Dumnezeu, adica acea iubire pe care o are un parinte atunci cand isi vede copilul ca se ineaca si chiar daca nu stie el sa innoate, se arunca in apa, chair daca e pe cale sa moara el se arunca sa scoata copilul de acolo. Asta este iubirea lui Dumnezeu fata de om. Dar, aceeasi iubire ar trebui sa fie si a omului fata de Dumnezeu, adica o reciprocitate in cadrul aceleiasi familii, o comunicare a iubirii de sus in jos si de jos in sus, pentru ca noi facem parte din aceeasi familie. El este Tata bun si noi copii -s-ar presupune copii buni - Si in sensul acesta ar trebui sa fie iubirea pe care ar dori-o sa o avem fata de El, iubirea pe care a avut-o Avraam fata de El, acea iubire ascultatoare dar nu bigota, acea iubire jertfelncia dar nu psihopata, acea iubire inteleapta, profetica, nu ambiguua, nu haotica, nu dusa spre latura tenebrelor. Caci Avraam intelegea ce se intampla cu el. Avraam nu era un om caruia Dumnezeu ii spunea: "omoara pe cutare" si el se ducea si omora pe cutare. Nu! Ca sunt unii, si sectiile de psihiatrie sunt destul de pline, care au tot felul de manii religioase, tot felul de psihoze s.a.m.d. care auzeau voci ca trebuie sa omoare pe nu stiu cine. Pai, aia e iubirea pe care Dumnezeu vrea sa o ai? Nu! Aia e boala ta psihica! 

Ei, si acuma exemplul negativ, exemplul lui Ieftaie. In cartea Judecatorilor este prezentat un personaj aparte. Stiti ca inainte de a se institui regalitatea in Israel, prin mana Proorocului Samuel, ultimul judecator al poporului, evreii au fost condusi de judecatori, nu de regi. Unul dintre acesti judecatori a fost Ieftaie. El a pornit la lupta cu vrajmasii poporului ales si din cauza ca acesti vrajmasi erau mult mai numerosi si mult mai bine dotati din punct de vedere militar decat israelitii, Ieftaie a facut un vot, a jurat lui Dumnezeu ca daca se va intoarce victorios va jertfi pe oricine sau orice care ii va iesi primul in cale, in pragul portii sale. Si avea o singura fiica. Si Dumnezeu i-a dat victoria lui Eftaie, si Eftaie s-a intors si a vazut-o pe fiica sa si s-a blestemat pe sine insusi si cu toate acestea a adus-o jertfa. In Carta Sfanta este inclus acest exemplu, dar este un exemplu despre cum nu ar trebui sa procedezi: 1. sa nu promiti lui Dumnezeu lucruri pe care nu esti capabil sa le faci, 2. sa nu-I promiti lui Dumnezeu lucruri de care Dumnezeu nu are nevoie. Pentru ca lui Dumnezeu nu ii era necesar acest sacrificiu complet inutil, complet anormal. Iar Ieftaie, in realitate nu a avut dragoste fata de Dumnezeu in momentul in care si-a jertfit fiica, pentru ca la proorocul Miheia se spune: "oare imi veti aduce Mie jertfa pe cei intai-nascuti ai vostri?" - ne intreaba Dumnezeu. "Am Eu nevoie de lucrurile acestea?". Dumnezeu nu are nevoie de asa ceva!       

Prof. Mihail Chircor: Nu stiu cata nevoie are Dumnezeu de dragostea noastra, dar noi ca fiii lui Dumnezeu, ca fiinte spirituale, aceasta dragoste pe care o dam, este o dragoste ziditoare; noua ne face foarte bine dragostea pe care ar trebui sa o dam si o dam bunului Dumnezeu. Dar, ce se intampla? Eu, ca mirean, am o anumita perceptie. Stiu ca rugaciunea, dragostea, smerenia se obtin dupa un exercitiu extraordinar de laborios si de lung, calea asta este o cale ingusta, povarnita si foarte dificila, dar la capatul ei beneficiile sunt extraordinare daca reusesti sa o urci. Deci, practic, eu cred ca ar trebui sa exersam atat rugaciunea cat si iubirea, sa ne straduim din ce in ce mai mult, ca nu putem o sa o obtinem printr-o reteta magica, printr-o formula magica, de azi pe maine. Nu asa ceva doreste Dumnezeu, sa vina cineva sa-mi planteze mie dragostea in suflet. Nu! Ci eu trebuie sa mi-o cultiv cu multa stradanie, cu multe jertfe, nu ca ale lui Ieftaie.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Ieftaie este un exemplu negativ, intentionat in Sfanta Scriptura despe cum n-ar trebui sa inteleaga omul iubirea fata de Dumnezeu.

Prof. Mihail Chircor: Ei, si acuma sa revenim putin la Occident la criza aceasta a Occidentului.  In Franta la un moment dat era o statistica in care se spunea ca sunt 55 de milioane de animale de companie, caini, pisici, sobolani, broaste si tot felul. Si, am stat sa ma gandesc: aproape fiecare cetatean sau toate casele au cate un animal d-asta. De ce? Pai si animalele astea sunt creatia lui Dumnezeu. Este golul din sufletul oamenilor, de dragoste, pe care oamenii incearca sa-l umple cu false valori.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Adica indumnezeim natura inconjuratoare.

Prof. Mihail Chircor: Adica ce spuneati dumneavoastra mai devreme: isi iubesc cainele, isi iubesc pisica, un ceva... Eu nu zic sa nu ai un caine sau o pisica - sau sa nu respecti creatia lui Dumnezeu dar nici sa o duci la niste stari care tin de domeniul comicului la un moment dat. Deci e un transfer de afectivitate la un moment dat, incercam sa oblojim ranile sufletului nostru cu ceva care nu ne va vindeca niciodata. Dragostea lui Dumenezeu ne va vindeca sufletele, ne va repara sufletele, ne va umple golul din suflet. Numai dragostea lui Dumnezeu si nimic altceva. Eu vin si spun acuma: nu stiu daca dragsotea mea pentru copii mei poate sa umple eventualul gol din sufletul lor de dragoste fata de Dumnezeu. Nu! Asta este o relatie a noastra cu bunul Dumnezeu care trebuie cladita pe dragoste intr-un fel ca raspuns la dragostea lui Dumnezeu fata de noi. Ca din dragoste Dumnezeu ne-a creat si noi, creatia Lui, trebuie sa-L iubim dar nu la schimb, ca Dumnezeu nu are nevoie sa facem schimb de amabilitati: am dat dragoste - da-mi dragoste! Nu!

Pr. Mircea-Cristian Pricop: El este dragoste, El este izvorul dragostei.

Prof. Mihail Chircor: Si un izvor fara sfarsit, care nu seaca niciodata si care poate a umple toate golurile si tot. Ei, eu ii invit pe ascultatorii nostri sa reflecteze la dragoste, sa faca acest exercitiu de a-L iubi din ce in ce mai mult pe Dumnezeu, ca sa ne apropiem din ce in ce mai mult de Dumnezeu si sa implinim prima lui porunca.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Dumnezeu doreste, practic, de la noi, o dragoste cu discernamant, pentru ca dragostea fara discernamant devine libertinaj, este ceea ce vedem pe toate drumurile astazi: libertinalul absolut.

Prof. Mihail Chircor: Si homosexualii spun: "noi ne iubim". Nu! Voi nu va iubiti, voi sunteti in inselare, aia nu este iubire.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Pai asta este ca asa numitele variante, alternative la iubire sunt de fapt tinichele scoase pe masa de cel mai mare valutist al lumii acesteia, diavolul. Cel mai mare bisnitar. El scoate toate tinichelele de la gunoi, le-a spalat frumos, le-a dat o forma vandabila si le-a pus pe taraba si natangii vin si le cumpara.

Prof. Mihail Chircor: Da' ce pret platesc pentru ele!

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Platesc totul! Dau casa, dau masa dau viata. Deci, atentie mare! Discernamantul predispune si la a acorda justa valoare fiecarui lucru in parte si fiecarei trairi in parte. Dragosta fara discernamant nu este pretuita la adevaratul sens, si nu este nici comparata in sensul cum se cuvine. Deci, discernamantul este simtul lasat de Dumnezeu pentru a pretui adevarata dragoste si a o pune la locul potrivit pentru ea, adica pretuirea la justa valoare a acestei virtuti supreme in care omul si Dumnezeu se gasesc impletiti fara sa se dizolve unul in altul si uniti fara sa fie despartiti.


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705