Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Новости

4 ianuarie 1818 - 4/17 ianuarie 2018: 200 de ani de la pătimirea Sfântului Preacuvios Mucenic Onufrie din Gabrovo

publicat pe 17 ianuarie 2018

Viața și pătimirea  Preacuviosului Mucenic Onufrie din Gabrovo

Dumnezeiescul Onufrie  s-a născut în satul Gabrovo, eparhia Veliko Târnovo, în anul 1786, din părinți creștini. Tatăl lui se numea Decio, iar mai apoi în schima monahală îngerească Daniil, iar mama lui-Ana. Erau bogați și vestiți. Și li s-a născut lor acest fiu și l-au numit în Sfântul Botez Matei. Când a ajuns la vârsta învățăturii, l-au dat pe el la școală ca să învețe să scrie și să citească. La 17 ori 18 ani s-a întâmplat că părinții l-au bătut, iar el, scârbit, a spus cuvânt înaintea unor turci că se va turci. Părinții lui nu voiau ca turcii să-l răpească în chip silnic, astfel că Matei a rămas creștin ca și mai înainte: nu a făcut o mărturisire deschisă a credinței mahomedane și nu a primit tăierea împrejur. Când a ajuns la vârstă desăvârșită și a cugetat  asupra faptelor lui lumești, a părăsit ținutul său natal, s-a dus la Sfântul Munte și a rămas la Mănăstirea Hilandar, unde a petrecut mai mulți ani și unde a fost găsit vrednic de a fi hirotonit ierodiacon. Poate că a mărturisit că a făcut o asemenea recunoaștere a credinței mahomedane, însă duhovnicul nu a aflat aceasta ca o piedică pentru hirotonie, pentru că nu primise tăierea împrejur, ci doar cu un cuvânt deșert mărturisise că se va turci. În monahism, numele lui Matei a fost schimbat în Manasie. Și pentru că, după dumnezeieștii părinți, cu cât omul se înalță în virtute, cu atât mai mult se smerește, încât și cele mai mici păcate ale sale se socotesc ca mari și se căiește pentru ele, tot astfel, mergând pe calea virtuții și cercetându-și faptele dintru început ale vieții sale, socotea aceasta ca pe o mare cădere, deși o spusese doar cu cuvântul; mereu avea în mintea sa chinurile bunului biruitor mucenic Varlaam care, ținând pe jar aprins cu tămâie, în palma sa, așezate fiind acestea de cel care îl chinuia pe el, ca nu cumva să azvârle tămâie peste jertfelnic și să creadă că a tămâiat idolii, cugetând mai cu seamă la cuvintele Domnului și Mântuitorului Hristos: Oricine v-a mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care ete în ceruri (Mt. 10,32-33), le-a ținut până ce și-a ars palma sa. Pentru toate acestea avea o neîncetată teamă în fiecare zi, că nicicând nu va aduce roade de pocăință din destul pentru acea lepădare din tinerețe și că Hristos se va lepăda de el înaintea Părintelui ceresc. Pentru aceasta se nevoia să-L facă milostiv pe Dumnezeu, ca să-i ierte păcatul lepădării, însă gândurile nicicând nu i se linișteau. Ceea ce la început a fost teamă, mai apoi s-a transformat în dragoste și mare dorință de mărturisire a lui Hristos înaintea oamenilor și de a primi moarte mucenicească - dragoste care creștea din ce în ce mai mult. Dar fiindcă se temea de neputința omenească, se ruga Mântuitorului, dacă e cu voia Lui cea bună, plăcută și desăvârșită, să-l întărească pe el în acest gând și să-i întărească dorința cu harul Său cel dumnezeiesc și să-i dea lui putere ca să-l mărturisească ca Dumnezeu desăvârșit, Făcător al tuturor celor văzute și nevăzute, înaintea vrăjmașilor credinței lui! Fericitul dorea întotdeauna aceasta și se gândea mereu la acest lucru. Însă cum după Solomon gândurile muritorilor sun șovăielnice și cugetările noastre sunt cu greșeală( Înțel. 9, 14), pentru aceasta a descoperit dorința sa și a căutat sfat duhovnicesc, sfat pe care l-a și primit. Conform acestuia, el trebuia să cugete bine și să nu-și îngăduie o asemenea nevoință înfricoșătoare fără de judecată. Dumnezeiescul om a ascultat acest sfat și se trudea în nevoințe pustnicești. Iar când Preacuviosul Mucenic Ignatie din Stara Zagora( 8 octombrie 1814) și-a săvârșit mucenicia sa, o flacără și mai puternică în inima lui i-a aprins dragostea; dar și chinurile Preacuviosului Mucenic Eftimie din Peloponez ( 22 martie 1814) mai înainte de aceasta l-au înflăcărat. Încă și mai mult au aprins întru el dorirea cea către Hristos și moartea mucenicească o a treia mucenicie-cea a Preacuviosului Mucenic Acachie Siarski ( 1 mai 1816), iar mai mult nu a putut să rabde.

Dar acest binecuvântat bărbat arăta multă înțelepciune. Fără să descopere altora gândul său, a mers la schitul Sfântul Ioan Înaintemergătorul, la un preacinstit și preaîncercat duhovnic și i-a descoperit întreaga sa dorință. Pentru că el era învățătorul care îi pregătise și pe ceilalți trei Preacuvioși Mucenici-Eftimie, Ignatie și Acachie. Anume pe acest duhovnic, pe nume Nichifor, l-a rugat el fierbinte ca să-l primească în schitul său și să-l pregătească la fel ca pe ceilalți trei. Duhovnicul i-a spus: te primesc, însă întâi de toate nimeni din cei de afară să nu știe; și, în al doilea rând, noi trebuie să facem o asemenea încercare și pregătire, ca înainte de mucenicie să te nevoiești atâta, ca și cum ai fi în mijlocul pătimirii celei mucenicești. Dacă te învoiești, atunci te primesc. Fericitul i-a răspuns plin de bucurie: mă învoiesc! Și astfel a mers la chilia sa, a împărțit lucrurile sale, banii pe care-i mai avea i-a dat milostenie, a dat bani din destul și la mănăstirea în care se afla tatăl său după trup ca monah-Daniil, după schimă-pentru hrana lui. A făcut aceasta ca și cum ar fi plecat la închinare la Sfintele Locuri de la Ierusalim, ca și cum și-ar fi luat rămas bun de la toți și chiar de la tatăl său, ca să meargă la pomenitul duhovnic, după cum fusese înțelegerea. Iar acesta l-a primit și l-a așezat într-o chilie aparte, dându-i sfaturi cum să-și petreacă vremea sa, cum să se nevoiască și cum să se roage în singurătate  lui Dumnezeu. I-a rânduit și un frate care să-i poarte de grijă. Și i-a poruncit lui să nu vorbească și să nu se întâlnească cu cineva.

Și astfel fericitul a rămas în acele hotare și și-a început nevoințele duhovnicești. La început a postit vreme de patruzeci de zile, când câte trei zile odată, când două zile, și mânca pâine până la cincizeci de grame, bea puțină apă și de nimic altceva nu se atingea. Hrană fiartă în toată această vreme nu a pregătit și nu a gustat, în afară de sâmbăta și duminica. Făcea și metanii câte patru mii pe zi, niciodată numărând mai puțin de trei mii cinci sute, iar închinăciuni fără de număr. Rugăciunea era neîncetată în gura și mintea lui. Ochii săi erau doua izvoare nesecate de lacrimi. Privegherea lui-de fiecare clipă.  Marea lui hrană și mângâiere erau hrana nefiartă și puținătatea acesteia. Vreme de patru luni a mâncat doar două acale de struguri uscați. După cum am spus, patruzeci de zile le-a petrecut în post de câte trei zile și de câte două zile. Pentru aceasta trupul său se istovea și întru el nu mai rămăsese putere pentru ostenelile trupești. Judecata cea duhovnicească a starețului a cântărit postul lui îndelungat și întru toate l-a aflat ascultător.

Astfel, vreme de patru luni a fost încercat el întru nevoințe, curățindu-se precum aurul în foc, și atunci s-a aprins flacăra iubirii pentru Hristos și dorința pentru mucenicie. Pentru aceasta a luat marele chip îngeresc, îmbrăcând schima cea mare și fiind numit din Manasie, Onufrie-acesta fiind numele său de pe urmă. După aceasta cu sfatul, îngăduința  și cu binecuvântarea starețului său, duhovnicul Nichifor, și a fraților din acea sfântă chinovie, a luat hotărârea de a ieși la lupta cea mucenicească. Și cum după Scriptură sunt mai buni doi decât unul, încercatul stareț i-a dat lui ca tovarăș de drum și ca ajutător pe unul dintre fiii săi-Grigorie, venit din Peloponez, încercat, înțelept și cinstit, care a fost însoțitor și celor trei pătimitori de dinaintea lui-Preacuvioșii Mucenici din Țarigrad-Eftimie, Ignatie și Acachie.

A primit și scrisori de recomandare de la cinstitul întâi-stătător al Sfântului Munte, i s-au dat toate cele de trebuință pentru drum și au plecat în ostrovul Chios și au rămas în acele părți  arătându-și scrisorile lor. Acolo au aflat tot ceea ce căutau. Și mult L-au preaslăvit pe Domnul și au mărit Pronia Lui cea dumnezeiască. Au petrecut în acest loc șapte zile în liniștire, rugăciune, post și lacrimi și s-au învrednicit să se împărtășească cu Sfintele Taine. Era sâmbătă când au ajuns. Și au așteptat ei vinerea ca zi a pătimirilor mântuitoare ale lui Hristos, ca Onufrie să îndrăznească să mărturisească  buna sa mărturisire în locul necredincioșilor și să se facă părtaș la pătimirea Domnului. Și să nu-mi fie mie dară a adăuga de la sine ceva, în afară de cele ce se cuvin, după cum adeveresc acei iubitori de mucenici care l-au primit în Chios și care l-au îndestulat cu de toate înainte de pătimire: A ajuns-spuneau ei-pe 25 decembrie, într-o sâmbătă, împreună cu cinstitul stareț Grigorie, care ne-a dat scrisoarea și ne-a spus cu graiul despre pricina venirii lui. Iar Onufrie tăcea și nu și-a ridicat capul ca să privească pe cineva la chip, ci neîncetat îi curgeau lacrimi și doar se ruga tuturor ca să-i ajute cu rugăciunile și cererile lor către Dumnezeu, spunând că e mai păcătos decât toți oamenii și e nevrednic să se numească creștin.

În acele șapte zile și nopți pe care le-au petrecut acolo au stat zăvorâți într-o casă, cu obișnuite și neîncetate rugăciuni, metanii și închinăciuni după metanier. Pe când se nevoiau întru acestea, au început să-i citească lui despre pătimirile noilor mucenici. Mânca doar o dată seara, foarte puțin. Untdelemn nu folosea, nici vreo altă completare de hrană, iar vin și rachiu nu gusta nicicum. Într-o noapte când fericitul ostenise din destul, s-a așezat ca să se odihnească, însă l-a răpit un somn ușor și i s-au arătat lui chipuri de preoți și de episcopi și în altă ceată ostași stând înaintea lui și spunându-i: Hai căci Împăratul te caută! Însă el tremura și a întrebat: De ce Împăratul? Vă rog iertați-mă! Însă ei au spus: Nu, trebuie să te arăți, să nu mai întârzii! Apoi a mers împreună cu cele două cete de preoți și au ajuns într-un loc larg și luminos, unde a văzut pe Împăratul șezând pe prestolul Său și a căzut și s-a închinat înaintea Lui. Iar Împăratul S-a întors către cei de față și le-a spus: Locul lui e pregătit! Și i-au arătat un oarecare loc încă și mai luminos. Văzând aceasta, s-a deșteptat și plin de bucurie I-a mulțumit Împăratului Hristos, Care îl chema. Și s-a rugat marelui Vasile, căci în acea noapte fusese pomenirea lui de peste an, ca să mijlocească înaintea Domnului pentru el și se pregătea să se împărtășească la Liturghie cu Preacinstitele Taine. Era limpede că fericitul Onufrie simțea dumnezeiasca lucrare și căldură duhovnicească în inima sa. Însă în noaptea următoare acea căldură l-a părăsit pentru un ceas și el, înfricoșat și tremurând pentru despărțirea de dumnezeiescul har, i-a spus lui Grigorie:

-Părinte, focul s-a stins și nu mai arde în inima mea. O, cât sufăr, nemernicul de mine!

Atunci Grigorie i-a spus:

-Întrebi ce ai pătimit? Te-ai mândrit și pentru aceasta te-a părăsit harul lui Dumnezeu, iar acum vei fi batjocură demonilor, scârbă sfinților și îngerilor, și rușine pentru oameni! Fie-ți milă de mine, nefericitul! Amar nevoințelor mele și bunelor nădejdi ale fraților care, în loc să te vadă nou mucenic, vor auzi că a doua oară te-ai lepădat de Hristos! Îți vei veni oare întru sine, nefericitule?

Aici să cugete fiecare ce așezare a sufletului a primit mucenicul din aceste cuvinte și ce străfund al smereniei l-a cuprins! După aceea, a căzut înaintea picioarelor starețului și a plâns nemângâiat. Apoi a început să se roage cu lacrimi și nu a încetat până ce nu a simțit obișnuita căldură. Nici starețul nu a încetat cu rugăciunea sa, până ce mucenicul nu i-a spus cu glas smerit:

-Părinte, binecuvântat să fie Dumnezeu, acum sunt bine!

Starețul însă era mereu cu ochii în patru, pentru că știa vicleșugurile vrăjmașului. Pentru aceasta dimineața i-a poruncit să facă metanii celor de față, să sărute picioarele lor și să ceară rugăciunile lor cu smerenie.

Am spus mai înainte că Grigorie era un învățător foarte încercat al celor patru preacuvioși mucenici. Și acum a folosit asprimea și severitatea ca să-l păzească pe Onufrie de gândul slavei deșarte și mândriei și să-l ridice la înălțimea curăției celei duhovnicești.

Biserica din acea parte a cetății avea mulțime de sfinte icoane, mai cu seama a noilor mucenici. În ea s-a închis mucenicul în acea zi și a făcut închinăciuni cu metanierul înaintea fiecărei icoane. Din mare aprindere duhovnicească și din frângerea inimii plângea cu jalnice suspine. Grigorie auzea aceasta, dar nu-l oprea, căci știa că se afla în răpire și era plăcut lui Dumnezeu. Mai apoi cu asprimea lui dintru început, i-a grăit însă astfel:

-Ascultă pe Domnul, Care spune: Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta (Mt. 6,3). De ce tu, ca om plin de slavă deșartă și mândrie, cânți în timpul rugăciunii tale? Desigur, n pentru alta, ci ca să fii lăudat că ești smerit! Iată cum ai pierdut nevoința ta, omule plin de slavă deșartă! Te-a înșelat pe tine duhul mândriei.

Iar acest urmaș adevărat al blândului și smeritului Hristos stătea cu privirea în pământ, și cu lacrimi, și cu glas smerit a spus:

-Am greșit părinte! Iartă-mă și roagă-te lui Dumnezeu ca să mă izbăvească de cursele diavolului!

Cu o asemenea nevoință și prin îndrumarea starețului a izbândit el să nimicească toate vicleșugurile cele diavolești și înaintea nevoinței sale mucenicești a ajuns la măsura sfințeniei.

Domnul a săvârșit Cina cea de Taină joia și a dat Sfântul Său Trup ucenicilor Săi și cinstitul Său Sânge ca hrană și băutură spre viața veșnică, iar după aceasta S-a dat pe Sine la pătimirea cea de bunăvoie. Astfel și acest urmaș al pătimirii Sale, în seara zilei de joi s-a pregătit și întreaga noapte s-a rugat să ie dat la moarte pentru Hristos și să-I aducă Lui ca jertfă sufletul și trupul său. Înainte de toate starețul Grigorie a retezat barba și părul lui. Apoi, a luat ulei sfințit din toate candelele sfintelor icoane din acea biserică și a uns în semnul crucii mădularele trupului său, pe care a fost uns cu Sfânt Mir la Botez, și întreaga noapte au petrecut-o în rugăciune. După slujba Utreniei, s-a închinat el și a sărutat moaștele multor sfinți, printre care se aflau și moaștele noilor mucenici. S-a rugat, iar preotul de rând l-a binecuvântat cu toate aceste moaște. Apoi s-a închinat și a sărutat sfintele icoane, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, s-a îmbrăcat cu haine de agarean, pregătite mai dinainte, a ieșit încă pe întuneric cu o călăuză –pentru că altă dată nu mai venise în Chios-, și astfel, la răsăritul soarelui, fiul luminii, Onufrie, a pornit spre cetate, fără ca cineva să știe cine este el. Pe calea numită Vunachi, văzând o brutărie și fiind înghețat, a intrat să se încălzească. Acolo a dezvăluit brutarului creștin voia sa. Creștinul i-a arătat atunci locul unde trebuia să ajungă și a mers cu el și i-a cumpărat încălțări roșii. Cizmarul agarean, văzându-l pe Onufrie cu turban verde pe cap, a vorbit cu el prietenește ca și cum l-ar fi întâlnit și altă dată. El a luat încălțările și a plecat din acel loc. Alt agarean i-a spus însă cizmarului:

-Acest om mi se pare că nu e de-al nostru.

Însă cizmarul, plin de râvnă i-a spus:

-Taci! Dumnezeu să te ardă! Nu vezi tu oare turbanul verde pe capul lui?

Și mucenicul s-a întors din nou la brutărie. Iar acel bun creștin a mers cu el în cetate prefăcându-se că vinde pâine caldă. Și l-a dus la Biserica ,,Sfânta Matrona din Chios,, , ca să se închine. Pe tot drumul a împărțit milostenie. Apoi a cerut îngăduința de la întâi-stătătorul bisericii să meargă la bolniță. Și primind îngăduință, a mers și a împărțit milostenie bolnavilor. Plecând el de acolo, a văzut în calea sa biserica numită a ,,Născătoarei cea plină de har,,. A  intrat în ea și s-a rugat să i se slujească un Paraclis. S-a închinat, a sărutat sfintele icoane, a ieșit și îndată a mers la tribunal căutându-l pe judecător. Grefierul l-a întrebat ce voiește. Mucenicul i-a răspuns:

-Am judecată pentru un lucru al meu.

Grefierul însă l-a întrebat dacă are vreo cerere scrisă-căci mai înainte trebuia să facă o asemenea cerere și abia apoi să aibă loc judecata. Toate acestea au fost după judecata lui Dumnezeu, ca să fie mărturia mucenicului limpede înaintea feței multor necredincioși. Pentru aceasta, Dumnezeu a binevoit să se amâne prima încercare a mucenicului. Neizbutind întru voia sa, a mers din nou la brutărie, a luat în mâna sa crucea pe care o avea la el, a atins-o cu fruntea sa și multă vreme a plâns. A plâns împreună cu el de durere și acel creștin și l-a sfătuit să meargă din nou la tribunal, dar să nu spună celorlalți nimic, ci îndată să ridice dvera și să stea înaintea judecătorului.

El a mers și a făcut așa cum fusese îndrumat. A intrat și a pășit cu îndrăzneală. S-a întâmplat aceasta pe când toți întâi-stătătorii agarenilor erau în acel loc. Și a început să vorbească în acel chip:

-Înainte ce peste cincisprezece ani am primit o rană în acest loc și de atunci până astăzi am rătăcit mult, însă rana mea nu am putut nu am putut să o lecuiesc. Pentru aceasta, am venit acum aici ca să o lecuiesc pe ea.

Judecătorul a întrebat care a fost rana lui și ce voiește de la ei. Mucenicul a răspuns:

-Rana mea aceasta este…Pe când eram tânăr fecior, din neștiință, m-am lepădat de credința creștină și am mărturisit credința voastră, însă nicicând nu i-am slujit ei, ci întotdeauna am trăit creștinește, pentru că m-am aflat în locuri creștine. Când am ajuns însă mai în vârstă, am cunoscut răul pe care l-am săvârșit, lepădându-mă de sfânta mea credință. Și pentru că am privit la aceasta ca la o rană a sufletului meu, am rătăcit prin multe locuri ca să o lecuiesc prin pocăință, rugându-mă Dumnezeului meu Hristos, Făcătorului și Ziditorului meu, ca să-mi ierte acest păcat. Însă gândurile mele nicicând nu s-au liniștit, căci am cugetat mereu la mărimea păcatului pe care l-am săvârșit, lepădându-mă de credința mea adevărată și mărturisind credința voastră cea mincinoasă. Acum mărturisesc cu îndrăzneală înaintea voastră a tuturor că sunt creștin și că mă lepăd și blestem credința voastră!

Odată cu aceasta și-a scos turbanul verde, pe care-l purtase, și l-a azvârlit înaintea lor. Iar ei văzând această îndrăzneală a lui, au rămas fără glas. Unul dintre ei însă, prearâvnitor al credinței lui, înainte ca cineva să grăiască ceva i-a spus mucenicului:

-Ce faci, omule? Ia și așază pe cap acest lucru sfânt!

Iar mucenicul, auzind că-l numește pe acesta sfânt, a luat pricină din aceasta și l-a batjocorit și l-a înjosit și multe cuvinte a spus împotriva lui Mahomed, pe care nici o gură nu poate să le grăiască, nici o ureche să le asculte, cum după aceea judecătorul a povestit unui apropiat al său creștin. Pentru aceasta, toți au strigat:

-Acest om nu mai este vrednic să trăiască!

Îndată a poruncit să fie aruncat în temniță, iar picioarele lui să fie prinse în butuci până la a doua înfățișare. Astfel l-au dat afară și l-au bătut și l-au obijduit, până ce a venit întâi-stătătorul cetății cu patru ostași, care l-au luat și l-au dus în temnița Muselima. Acolo, fericitul stătea și făcea închinăciuni. Atunci, unul din agareni i-a spus multe obide. O altă pedeapsă nu a avut el în temniță. Un creștin l-a întrebat despre numele și locul lui de naștere, iar el i-a răspuns că e din Veliko Târnovo și-l cheamă Matei. Nu și-a spus numele de Onufrie, ca să nu fie vreo îndoială că este monah și să se cerceteze din ce mănăstire este și unde a fost înainte de a ajunge în ostrovul Chios.

Ieșind întâi-stătătorii din geamie, din nou și-au schimbat gândurile și au luat încuviințare de la un pașă surghiunit acolo și cu toții într-un glas l-au osândit la moarte. Au poruncit îndată să fie adus din temniță și în scurtă vreme l-au cercetat. Și cum gândul lui rămăsese neschimbat, au poruncit să fie spânzurat, iar trupul lui să fie aruncat în mare. Au dat poruncă să fie aruncată în mare chiar și țărâna pe care s-a scurs sângele cel mucenicesc și nici un creștin să nu îndrăznească să ia ceva din trupul mucenicului. După o asemenea hotărâre, l-au dat afară din tribunal. Iar mucenicul s-a gândit că acolo, în apropiere, îl vor spânzura. Și căuta să îngenuncheze. Însă călăii l-au dus mai departe, ca la o aruncătură de piatră, și i-au poruncit să îngenuncheze. Însă el a mers mai jos, acolo unde mai înainte i se tăiase capul Sfântului Mucenic Marcu-căci mai dinainte întrebase și aflase de acel loc-și a îngenuncheat acolo. Casapul închisorii Muselima îndată l-a tăiat cu sabia, intrând acesta în gâtul său de trei ori ca la patru degete. Iar mucenicul și-a plecat capul și a căzut la pământ, fără să tremure cu nici un mădular al trupului său. Și un altul, care stătea mai de o parte, i-a mai făcut încă două răni și l-a ucis. Toate acestea s-au petrecut vreme de cinci ceasuri. Și a venit mare mulțime de creștini-bărbați, femei și copii-și priveau tăierea mucenicului, deși nu fusese vestită în toată cetatea. Preacuviosul Mucenic Onufrie și-a săvârșit sfânta nevoință a muceniciei sale pe data de 4 ianuarie 1818, într-o vineri, la ceasul al nouălea, în vârstă fiind de 32 de ani. Și cu toți s-au minunat de înțelepciunea și bărbăția sa. Se povestește că fața lui, care mai înainte era istovită de nevoințe, după mucenicie s-a făcut plină de veselie cerească și de har. Iar creștinii care priveau mult s-au bucurat pentru el, mulțumind și preaslăvindu-l pe Dumnezeu pentru marea biruință a lui Onufrie. Și toți căutau să ia o părticică din preascumpele sale moaște: fie sânge, fie păr, fie haine, după cum luaseră și de la mucenicii de mai înainte Marcu și Anghel (3 decembrie 1813). Însă au văzut că, înainte să curgă sângele lui pe pământ, necredincioșii au ridicat sfintele lui moaște ca să le arunce în mare. Și cu toții s-au umplut de scârbă, pentru că după hotărârea chinuitorilor îndată le-au adunat într-un coș. Și ca să nu curgă sângele lui pe pământ, au așezat coșul într-un hârdău. Pe lângă acesta, au săpat țărâna însângerată din locul unde a căzut trupul mucenicului și peste tot unde s-a scurs sângele lui, și în acest chip au umplut încă două coșuri. Pe toate acestea le-au urcat pe o corabie, rânduind ca nu creștinii să ridice sfintele moaște, ci turcii să le ridice. Iar învățătorul rătăcirii mahomedane striga cu râvnă și tulburare:

-Luați aminte, luați aminte, să nu se întâmple ca cineva să ia ceva din el, căci acesta a vrut să moară creștin, după ce s-a lepădat de Alah!

Și astfel, bine și-au împlinit cei vrednici de plâns dorirea lor, încât creștinii nu au putut să ia nimic din el, căci turcii au spălat chiar și corabia în care au fost sfintele lui moaște, pe care le-au aruncat în mare, ca să nu le sărute creștinii.

Aici se încheie povestirea despre mucenicia biruitorului Preacuvios Mucenic Onufrie. Ce s-a petrecut cu sfintele sale moaște și unde s-au dus pe mare, nu putem spune cu exactitate. Slăvim doar pe Sfântul Dumnezeu, Care e mărit întru sfinții Săi mucenici. Îl slăvim pe prietenul Său ( In. 15, 14, 15)- Mucenicul Onufrie-și-l avem înaintea lui Dumnezeu ca rugător nerușinat al nostru, care pururea se roagă Celui Preaînalt. Amin

În insula Hios, înainte de a merge spre mărturisire în fața turcilor, starețul Grigorie i-a tăiat părul și barba și a trimis acest păr în Sfântul Munte Athos la mănăstirea Dochiariu.

Acest păr al Sfântului Onufrie din Gabrovo a fost transmis mănăstirii Troyan de către arhimandritul Evghenie care a viețuit în Sfântul Munte timp de 10 ani. În mănăstirea Troyan și-a început viețuirea monahicească.

Un mic fragment a fost dăruit mănăstirii Sireți din Republica Moldova de către Preasfințitul Sionie de Velicika, egumenul mănăstirii Troyan, Stavropighie patriarhală.

Sfântul Cuvios Mucenic Onufrie din Gabrovo este considerat ocrotitorul copiilor care apucă pe un drum greșit, devin neascultători și nu vor să primească educație de la părinții lor.



 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705