Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Cu cât mai mult călugărul se dedică rugăciunii neîncetate, în chilia sa și în timpul slujirii fraților, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu"

publicat pe 01 martie 2018

Tâlcuiri filocalice ale Avei Isaia de Arhim. Emilianos Simonopetritul

AVVA ISAIA: Voi, care vreți să rămâneți cu mine, ascultați în numele lui Dumnezeu: fiecare să se așeze în chilia lui, cu frică de Dumnezeu; nu neglijați rucodelia pentru porunca lui Dumnezeu și nu neglijați lectura contemplativă, nici rugăciunea neîncetată.
Voi, care vreți să rămâneți cu mine. Viața călugărească nu este acceptarea unei ideologii, nici satisfacerea unei dorințe pe care o persoană o păstrează în inima sa. Nu este nici aplicarea a ceea ce citim în cărți. Viața călugărească este a viețui cu cineva. Viața călugărească înseamnă a urma un om.
Starețul este centrul vieții călugărului: alegerile sale, dorințele sale sunt în relație cu Starețul. Toate lucrurile depind de modul în care Starețul le vede sau le abordează, dacă le acceptă sau le refuză. Decide el ceva? Monahul este imediat de acord cu el. Zâmbește? Monahul zâmbește și el. Chipul lui e serios? Cel al monahului de asemeni. Monahul pune mai presus de toate pe Starețul său pentru că l-a ales pentru a-i fi călăuză în calea sa duhovnicească.
Problema care și-o pune călugărul este să găsească un Stareț a cărei viața, gândire și învățătură să fie drepte, dinamice, un Stareț care să fie ferm cu discipolul său, pentru ca acesta să fie monahul sau. Ca orice persoană care locuiește într-un colț al acestui pământ, tot astfel orice monah locuiește alături de o persoană și nu poate aparține monahismului în general.
Voi, care vreți să rămâneți cu mine, ascultați în numele lui Dumnezeu. Fraza astfel formulată arată că Dumnezeu este încă inaccesibil ucenicilor lui Avva Isaia. Este "Cineva" la care s-au gândit, dar pe care nu-L cunosc. Atunci Avva subliniază pentru ei: "ascultați în numele lui Dumnezeu". El nu spune "ascultați în Hristos", precum Apostolul Pavel, căci "în Hristos" presupune că suntem deja cu El.
Ascultați în numele lui Dumnezeu... Ascultați pe Cel pe care nu-L cunoașteți, pe Care nu L-ați văzut niciodată, pe care nu-L înțelegeți și pe Care, probabil, L-ați mâhnit, călcând poruncile Lui. El este singurul meu criteriu; El este Cel pentru care mă urmați, pe mine, Starețul vostru.

Viața călugărească este o cale personală, a două inimi - Starețul și ucenicul - care merg în acord, dar, de asemeni cu toți frații care trăiesc sau au trăit în Hristos. Această mergere împreună este caldă, dulce, înțelegătoare și vizibilă,  și totuși este, de asemeni, o taină, pentru că relația ucenicului cu Starețul său este după chipul relației noastre cu Dumnezeu, chiar dacă Acesta este nevăzut, neatins.

Aceasta relație cu Starețul este importantă pentru fiecare dintre noi, când  are cu adevărat ca scop să ne conducă la Dumnezeu. Nici dragostea mea, nici a voastră pentru mine, nici munca mea, nici chiar a voastră, nici dorințele voastre, nici asceza voastră sau virtuțile voastre n-au importanță. Singurul lucru important este relația voastră personala cu Starețul, care vă va conduce la un Dumnezeu pe Care să-L atingeți și să spuneți precum Apostolul Toma: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". (Ioan 20, 28). Când o să pronunțați aceste cuvinte? Când harul dumnezeiesc va voi! Ceea ce contează pentru voi, este să vreți să viețuiți cu Părintele vostru duhovnic.

Fiecare să se așeze în chilia lui, cu frică de Dumnezeu. Locul luptelor și al călirii inimii, locul care limitează gândurile, patimile... și pe noi înșine, care restrânge toate lucrurile pentru a ne face să zburam spre înalt, este chilia.

Cu frică de Dumnezeu. Chiar după 20 de ani, sau chiar 40 de ani de viață călugărească, un monah poate să fie încă un începător, pentru că nu a gustat dulceața și frumusețea lui Dumnezeu. Este mereu un vis pentru el, în timp ce orice suflet poate să aibe frica de Dumnezeu, când vede măreția Lui, când resimte ceea ce este vrednic de temut la El. Este Dumnezeu Cel Mare în fața Căruia tot trupul moare (cf. Deut. 5, 25 : "de vom mai auzi glasul Domnului Dumnezeului nostru vom muri"). Ce om nu se cutremură gândindu-se la Dumnezeul neasemuit și ceresc?! Nu este om care să nu se teamă de Dumnezeu în momentele dificile, chiar dacă se mândrește că este ateu.

Cu frică de Dumnezeu. Avva Isaia nu înțelege prin asta o frică instinctuală ci o frică născută din dragoste, cea care ne cuprinde când avem conștiința că suntem în fața lui Dumnezeu. Chiar și cel începător poate să o resimtă. Dacă ne abandonează frica de Dumnezeu, nu putem rămâne în mănăstire, căci nu putem să fim conduși la dragoste, nici la desăvârșire, nici la împărtășirea cu Dumnezeu, pentru că frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. (Ps. 110, 10, Pilde 1, 7).

Nu neglijați rucodelia pentru porunca lui Dumnezeu și nu neglijați lectura contemplativă, nici rugăciunea neîncetată. De la acțiune - munca -, Avva Isaia ne ridică la contemplare și la rugăciune, prezentându-ne astfel diferitele etape ale călătoriei spirituale pe care trebuie să le parcurgă monahul începător.

Ne atașam cu siguranță lecturii, dar, dacă cultivăm rugăciunea neîncetată și ne sprijinim pe propriile noastre forțe, cerul va cădea asupra noastră și tenebrele ne vor acoperi: începem și iar ne lăsăm și astfel ne clătinăm. In cele din urmă, Dumnezeu va fi cel care ne va dărui rugăciunea. Doar munca - diaconatul (din gr. diackono, "a sluji; pentru că-l slujim pe fratele nostru") - este în putința noastră.

Toată lumea lucrează, în afara celor bolnavi. Slujirea fraților este calea monahului de mântuire; este felul lui de a sta în fața lui Dumnezeu; este o cale de desăvârșire, o unealtă prin care se macină propria lui voință. Este, de asemeni, o modalitate de a fi în comuniune cu frații, o modalitate de a dialoga, mai ales dacă necesita o împreună-lucrare. Slujirea fraților asigură coeziunea între membrii comunității, pentru că noi o îndeplinim pentru toți: pentru a face fața nevoilor noastre, pentru a amenaja chilia noastră, biserica, trapeza etc. In cele din urmă, slujirea fraților este o relație, o comuniune cu oamenii în general.

Cu toate astea, novicele, încă locuit de duhul lumii, nu poate să priceapă ceea ce spunem acum și, atunci, Avva Isaia adaugă: pentru porunca lui Dumnezeu. Oricare ar fi durata, oricare ar fi modalitatea, oricare ar fi puterea voastră, trebuie să vă îndepliniți lucrul atât cât puteți, pentru că este o condiție primordială vieții călugărești. Si, din acest motiv, Avva Isaia o dă ca învățătură de căpătai pentru ucenicii săi.

Nu neglijați, semnifică nu numai a lucra, ci a lucra cu teamă. Trebuie să ne îngrijim de munca noastră având o teamă asemănătoare cu cea pe care o încercăm față de Dumnezeu. Trebuie să fim pe deplin convinși că ceea ce facem este o slujire adusă lui Dumnezeu; suntem iconomul Lui.

Ce onoare pentru noi când Dumnezeu ne va considera iconomul Lui! [cf. Luca, 12, 42-44: "Şi a zis Domnul: Cine este iconomul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând aşa. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuţiile sale."] Dumnezeu Însuși ne-a încredințat această lucrare; relația noastră cu Dumnezeu depinde de aceasta lucrare. Nu neglijați deci ascultarea voastră și ceea ce este în legătură cu aceasta: lucrurile, paharul, farfuria, hârtia, cartea... Toată ființa noastră trebuie să se cutremure când luam în mână lucrul pe care trebuie să-l facem.

A îndeplini lucrul său într-o manieră neglijentă, a-l executa după cum ni se pare și nu după cum ne-a fost cerut, a-l face când avem chef, a nu fi la timp la atelierul nostru, a cauza stricăciuni, toată această atitudine mărturisește disprețul diaconatului (slujirii celorlalți). In acest caz, acesta devine pentru noi ceva constrângător și nu o poruncă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a spus să muncim și, mai mult decât atât, ca o slugă credincioasă.
Nu neglijați lectura contemplativă, nici rugăciunea neîncetată. Vedem aici clar felul în care Avva Isaia își educă ucenicii. Acest om simplu, atât de smerit, avea o cunoaștere ce revelă cea mai veche înțelepciune.

Sfântul Athanasie, vorbind de lectura contemplativă, spune " Soarele să te găsească în zori cu cartea în mână". Alți Părinți susțineau contemplația în timpul nopții, alții recomandau: "Apusul soarelui să te găsească cu cartea în mană". Astfel cu toții înglobează întreaga zi și noapte, pentru a arata că la orice oră - dar în mod particular noaptea - este potrivit pentru lectura duhovnicească. Textele lor se referă la iconomia lui Dumnezeu; ele reprezintă expresia îndelungii Sale răbdări  față de om. Sunt, într-un fel, ochelarii pe care Dumnezeu ni-i pune pe nas din cauza miopiei inimii noastre.

Dumnezeu este ținta căutării noastre, căci pentru El îl urmăm pe Starețul nostru. Dar noi nu-L vedem pe Dumnezeu, nu-L auzim, nu-L înțelegem. De câte ori chiar nu credem în El - cu toate că afirmăm contrariul -; într-un cuvânt: nu-L iubim. Si, totuși, suntem botezați, suntem călugări, chiar asceți, luptători [în războiul] duhovnicesc. Cu toate acestea, Dumnezeu rămâne pentru noi un necunoscut. Locuiește în Ceruri; este departe de noi. Este Dumnezeu pe care L-am rugat de nenumărate ori și care nu ne-a auzit sau, mai degrabă, gândim că nu ne-a auzit! Este Dumnezeu pe Care L-am implorat iar El ne-a zâmbit, dar S-a ridicat și a plecat. Noi ne nevoim, suntem îngrijorați de problemele pe care le avem, alarmați din cauza sănătății, arzători de dorință, împovărați de păcatele noastre, și El doarme în barcă, azi la proră, mâine la pupă. Rămâne Dumnezeu pe Care fiecare dintre noi ar vrea să-l cunoască, și pentru asta: "Aștept învierea morților" (Cf. Crez).

Dumnezeu lucrează fără încetare și noi nu simțim prezența Lui, nu putem să-L iubim cum am vrea, dar lectura contemplativă  suplinește toate dificultățile. Dumnezeu se golește El-Însusi și se revelează prin texte, printre linii, în fiecare cuvânt, prin intermediul Sfântului care a scris și care se șterge continuu pe sine pentru a lasă în cămara [inimii] Duhul Sfânt. Citind astfel de cărți, ne apropiem de Dumnezeu și de taina lui Dumnezeu prin mijlocirea harului mistic cu care este îmbrăcat autorul și cu ajutorul Sfântului Duh.

Citirea este milostivirea lui Dumnezeu. Ea ne introduce în spațiul tainei; ea ne conduce la împărtășirea tainică cu Dumnezeu. Înțelegeți de ce Avva Isaia spune: "nu neglijați lectura contemplativă". Dacă o neglijăm cu cea mai mica ocazie și fără motiv întemeiat, aceasta "cădere" va antrena căderea noastră în viața spirituală.

Citirea contemplativă este înainte de toate o căutarea a lui Dumnezeu. Când citim cărți lumești, facem exact contrariul: ne umplem viața de gânduri, de incertitudini; lumea intră atunci în viața noastră și vom cunoaște tulburarea. Devenind călugări, am lăsat tot ce este al lumii în afara mănăstirii. Orice altă lectura decât cea spirituală, este o ieșire din mănăstire, în afara celei care ne-a fost încredințată pentru studierea unei cărți din slujire pentru frați.

... Nici rugăciunea neîncetatăCând Avva Isaia vorbește de rugăciune, înțelege tensiunea omului pentru a se uni cu Dumnezeu. Este, de asemeni, expresia dorinței sale de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin minte (nous). Rugăciunea este elementul omenesc pe care putem să i-L oferim lui Dumnezeu. Putem să ne împărtășim cu Dumnezeu prin cuvânt, prin minte și prin inimă.

Avva Isaia indemnă să nu fie neglijată rugăciunea neîntreruptă, pentru că se adresa eremiților, a căror munca era mereu însoțită de rugăciune. Totodată, rugăciunea repetată fără întrerupere nu este doar opera pustnicilor, este, de asemeni, cea a oricărui călugăr ce face parte dintr-o chinovie. Chilia noastră este prin excelență locul rugăciunii și al liniștii absolute. Cu cât mai mult călugărul se dedică rugăciunii neîncetate, în chilia sa și în timpul slujirii fraților, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu. Să dea Domnul să ajungem și noi într-o zi, ca comunitate și nu ca individ, acolo unde viața noastră să fie o rugăciune neîntreruptă!

Când vă duceți la cancelarie, de exemplu, și începeți să discutați fel și fel, rugăciunea slăbește. La fel se întâmpla și când orice ieșire din chilia voastră este o ocazie de a discuta. Dezertăm de la rugăciune atunci când discutăm fel și fel. Si Dumnezeu nu suportă să intre în gura noastră care se umple de cuvinte deșarte. Cu atât mai mult cu cât mintea noastră și inima noastră sunt ocupate de diferite lucruri.

Gura este cea prin care se exteriorizează conținutul inimii omului. Cuvântul este mirosul urât sau buna mireasmă a inimii noastre. Tot ce este ascuns iese cu cuvântul nostru. De îndată ce o persoană deschide gura, înțelegeți imediat conținutul inimii sale: îl are pe Dumnezeu? Sau păcatul este cel conținut în sufletul său? Duce persoana o viață dezordonată? Înțelegeți dacă este egoistă, plină de deșertăciunea lumii. Este preferabil să ținem gura închisă ca răul să nu iasă, și ca Dumnezeu să-l șteargă când va veni să ne viziteze inima. Când cuvintele rele se exteriorizează, ele revin inevitabil în noi, și rugăciunea se îndepărtează definitiv.

Munca, lectura contemplativă și rugăciunea continuă sunt deci elementele fundamentale ale formarii călugărului la Avva Isaia. Rucodelia ne oferă o diversitate de activități, lectura cultivă buna dispoziție a duhului nostru și atrage în noi dorința după Dumnezeu, rugăciunea este un element unificator și relația noastră directă cu Dumnezeu.

Traducere de Român Ortodox în Franța după Archimandrite Aimilianos de Simonos Petra, "Discours Ascétiques. Commentaire d'Abba Isaïe", Ormilia 2014






 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705