Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Constantin Tomescu şi dorul de Basarabia

publicat pe 24 august 2018

Pentru Constantin Tomescu, născut din tată oltean şi mamă ardeleancă, Basarabia era locul perfect, care îţi oferea foarte mult şi în care puteai să te exprimi la modul deplin. Cel puţin din punct de vedere spiritual, Basarabia se prezenta ca o uriaşă mare sub pustiuri, care trebuia scoasă în evidenţă şi canalizată în formă şi expresie românească. Această misiune profesorul Tomescu a îndeplinit-o fie de la înălţimea catedrei universitare, din poziţiile administrative din interiorul bisericii, fie ca om politic şi ca savant.

 

Profesorul Constantin Tomescu s-a născut la 20 februarie 1890 în Constanţa. Tatăl său, Nicolae, provenea din zona Mehedinţilor, în timp ce mama, Ştefania, îşi trăgea originile din Săliştea Sibiului, dintr-o familie de mocani ardeleni.

 

La vârsta de 10 ani, Constantin Tomescu a rămas orfan de ambii părinţi, mai întâi tatăl, apoi mama trecând la cele veşnice. Averea destul de consistentă moştenită de la părinţi şi care ar fi trebuit să-i asigure un viitor sigur a fost risipită necugetat de epitropi, astfel că tânărul Constantin a trebuit de timpuriu să-şi câştige existenţa prin muncă. Şansa lui a fost protopopul constănţean Gheorghe Niculescu, care l-a îndemnat să concureze pentru o bursă la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" din Iaşi.

 

Ucenicie în Basarabia alături de PS Nicodim Munteanu

 

După absolvirea seminarului teologic (în anul 1912), şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1916, cu prilejul intrării României în Primul Război Mondial, Constantin Tomescu se înrolează voluntar ca soldat sanitar, activând până în iunie 1918, când, în condiţiile încheierii de către România a păcii cu Puterile Centrale, este demobilizat. Demobilizarea fusese cerută de ministrul de atunci al instrucţiunii şi cultelor, profesorul Simion Mehedinţi, la rugămintea episcopului de Huşi, PS Nicodim Munteanu, numit între timp locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului.

După cum se ştie, pacea de la Buftea-Bucureşti pe care România a trebuit să o încheie în primăvara anului 1918, în condiţiile ieşirii aliatului rus din război, a fost deosebit de grea. Singura mângâiere în tot acest timp a fost că, în condiţiile dezagregării fostului imperiu rus şi declanşării revoluţiei bolşevice, românii din Basarabia au decis la 27 martie 1918 ca teritoriul dintre Prut şi Nistru să revină la patria-mamă. Acest lucru urma să aibă consecinţe şi pe plan bisericesc. După mai bine de un secol, timp în care românii basarabeni au fost integraţi cu forţa din punct de vedere bisericesc în cadrele Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind supuşi unui aspru proces de rusificare, venise momentul ca viaţa bisericească din Basarabia să-şi regăsească matca şi haina firească, anume Biserica Ortodoxă Română şi limba română.

În condiţiile în care ultimul arhiepiscop rus de Chişinău, Atanasie Gribanovschi, a refuzat să intre în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române şi în mai 1918 a părăsit eparhia pe care o păstorea, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a delegat pe PS Nicodim Munteanu să gireze treburile eparhiei basarabene, având în vedere faptul că făcuse studii la Academia Teologică de la Kiev şi era un excelent cunoscător al limbii şi ortodoxiei ruse.

Cunoscându-l pe Constantin Tomescu încă din anii când acesta era elev la seminarul ieşean, episcopul Nicodim l-a cerut pentru postul de secretar general al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului. Pentru tânărul teolog începea astfel o lungă carieră în diversele structuri administrative bisericeşti, unde a excelat prin rigoare şi spirit organizatoric. De asemenea, iunie 1918 este punctul de plecare a unei mari iubiri: Basarabia.

Basarabia a fost privită permanent ca o zonă de frontieră a românismului, iar acest lucru a îmbrăcat de-a lungul timpului deopotrivă cele două perspective culturale în oglindă asupra acestui concept. Pe de-o parte, pornindu-se de la ideea că numai la "centru" se face cultură, Basarabia a fost concepută ca un ţinut de margine, în care românismul şi civilizaţia în general apar degradate, un spaţiu sterp din toate punctele de vedere, în care mulţi dintre funcţionarii români "regăţeni" detaşaţi dincolo de Prut au văzut un loc de pedeapsă şi de chin.

Dimpotrivă, pentru cei care văd în frontieră locul cel mai viu al civilizaţiei, prin care aceasta comunică cu restul lumii şi se înnoieşte permanent, Basarabia devenise un spaţiu aproape mitic, în care valorile românismului se păstraseră intacte. De aici se putea iniţia o adevărată Reconquista a spiritului românesc, sluţit de numeroasele "inovaţii" străine de sufletul neamului. Sunt foarte mulţi cei care s-au convertit la acest "basarabenism cultural", exagerând uneori virtuţile spirituale ale acestui spaţiu şi minimizând achiziţiile culturale ale spiritului românesc modern. Amintim doar nume precum Mihail Sadoveanu, Radu Dragnea sau Gala Galaction. Lor li se alătură profesorul Constantin Tomescu, care, dincolo de simpla atitudine culturală, alege să-şi trăiască viaţa şi să-şi construiască o carieră în Basarabia, devenind, sub anumite aspecte, mai "basarabean" decât înşişi basarabenii. Nu întâmplător, preoţii basarabeni, care, în virtutea tradiţiei bisericeşti ruse, formau un grup închis şi exclusivist, l-au considerat pe Constantin Tomescu drept unul de-al lor, fiind considerat la un moment dat, după cum vom vedea mai târziu, demn spre a deveni mitropolit al Basarabiei.

Copil adoptiv al Basarabiei

După încheierea misiunii basarabene a PS Nicodim, profesorul Tomescu a rămas în continuare secretar general (director al Cancelariei) al Arhiepiscopiei Chişinăului (până în anul 1942) şi consilier referent cultural. Aşa cum mărturisea el însuşi, iniţial menirea sa era să prelucreze documentele Cancelariei Eparhiale în limba română literară, pe care localnicii, educaţi numai în limba rusă, nu o stăpâneau în toate subtilităţile ei. În timp, el devine persoana indispensabilă a Cancelariei Eparhiei Chişinăului, care ştie şi organizează totul, colaborând strâns şi fructuos cu IPS Gurie Grosu, arhiepiscop al Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei, precum şi cu urmaşul acestuia, IPS Efrem Enăcescu, care a condus o lungă perioadă de vreme eparhia din postura de locotenent de mitropolit.

După cum se ştie, în urma reorganizării administrative a Bisericii basarabene, teritoriul fostei Arhiepiscopii a Chişinăului şi Hotinului a fost împărţit în trei: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe - Ismail, care au format Mitropolia Basarabiei şi Episcopia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi, care a intrat în componenţa Mitropoliei Bucovinei. Primul episcop al Hotinului a devenit, în martie 1923, PS Visarion Puiu, fost episcop la Argeş, un prieten apropiat al profesorului Tomescu. Timp de 12 ani, acesta a desfăşurat în proaspăta eparhie "o lucrare epocală", după cum se exprimă la un moment dat în amintirile sale Constantin Tomescu. Un vast proiect ctitoricesc, economic şi cultural a fost dus cu îndârjire de către PS Visarion într-un spaţiu vitregit chiar şi în vremea stăpânirii ţariste, asupra căruia nu este locul să discutăm aici.

Profesorul Tomescu i-a fost alături PS Visarion Puiu în multe din proiectele acestuia, împărţindu-şi timpul între Chişinău şi Bălţi. Deputat în Adunarea Eparhială din Chişinău şi reprezentant al Arhiepiscopiei Chişinăului în Congresul Naţional Bisericesc, Constantin Tomescu va fi ales, ca recunoaştere a implicării sale active în Episcopia Hotinului, ca deputat şi în Adunarea Eparhială de la Bălţi. Unul din cele mai semnificative aspecte ale colaborării dintre PS Visarion Puiu şi Constantin Tomescu este reprezentat de preocuparea constantă, alături de nume precum Toma Bulat, Ştefan Berechet, Ştefan Ciobanu, L.T. Boga şi alţii, să readucă în atenţie istoria bisericească a teritoriului dintre Prut şi Nistru, printr-o vastă acţiune de restituire.

De altfel, el este unul din întemeietorii publicaţiei "Arhivele Basarabiei", în plus colaborând în mod constant la revista eparhială "Luminătorul", precum şi la multe alte foi şi publicaţii din cuprinsul Basarabiei. La sfârşitul anului 1926 îşi deschidea porţile Facultatea de Teologie din Chişinău, parte a eforturilor de creare şi dezvoltare a învăţământului superior şi în teritoriile dintre Prut şi Nistru. Lupta pentru ca sediul acestei facultăţi, aflată sub egida universităţii ieşene, să fie stabilit la Chişinău a fost intensă, printre cei implicaţi în primele rânduri fiind şi Constantin Tomescu, care devine profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, activând în cadrele facultăţii basarabene până în anul 1941, când, în condiţiile istorice de atunci, trebuie să se mute la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde activează până în anul 1946 (din 1944 facultatea cernăuţeană fusese transferată la Suceava). În 1927 obţine şi doctoratul, cu lucrarea Mitropolitul Grigorie IV al Ungrovlahiei.

Ca om politic, profesorul Constantin Tomescu a fost un apropiat al Partidului Naţional Creştin, condus de A.C. Cuza şi Octavian Goga. Odată cu formarea Guvernului Goga-Cuza, în decembrie 1937, profesorul Tomescu a fost numit subsecretar de stat pentru culte şi arte. Debarcarea executivului de către regele Carol al II-lea în februarie 1938 a pus capăt scurtei sale experienţe guvernamentale. Apoi, legăturile sale cu mitropolitul Visarion Puiu, intrat în dizgraţia puternicilor vremii, l-au pus pe profesorul Tomescu într-un con de umbră din care a revenit abia după eliberarea Basarabiei de către armatele române în vara anului 1941 şi înaintarea acestora spre Est.

Refugiat din Basarabia ocupată de sovietici în trista vară a anului 1940, profesorul Tomescu a întreţinut legături strânse cu ceilalţi refugiaţi dintre Prut şi Nistru, implicându-se apoi în opera de refacere a vieţii bisericeşti de dincolo de Prut, afectată grav de loviturile ateismului bolşevic. Mai mult, după reabilitarea mitropolitului Visarion, marele său prieten, şi numirea acestuia la cârma Misiunii Bisericii Ortodoxe Române în Transnistria, profesorul Tomescu a fost solicitat de acesta să sprijine după puteri eforturile de renaştere a credinţei creştine între Nistru şi Bug. Astfel, deşi la o vârstă destul de înaintată, Constantin Tomescu îşi împarte existenţa în anii războiului între Cernăuţi, Chişinău şi Odessa.

Arestat ca demnitar al statului "burghezo-moşieresc"

Schimbându-se soarta războiului, armatele sovietice intră la jumătatea anului 1944 şi ocupă Basarabia, de data aceasta pentru mult mai multă vreme. Profesorul Tomescu se refugiază la Sibiu şi nu va mai reveni niciodată în Basarabia lui dragă. În acea perioadă, Sibiul era un loc de refugiu pentru numeroase persoane, inclusiv pentru familia bătrânului A.C. Cuza, care de altfel va deceda la scurtă vreme după încheierea conflagraţiei mondiale. Acum apare ideea că acesta a lăsat cu limbă de moarte ca urmaşul său la conducerea partidului să fie profesorul Constantin Tomescu, fapt care mai târziu va avea consecinţe grave asupra destinului său.

Arestat în anul 1948, în condiţiile declanşării de către comunişti a amplelor represiuni împotriva elitelor vechii Românii, pentru acuzaţia de omisiune de denunţ (câteva persoane arestate îi pomeniseră numele, iar el era "vinovat" că nu le denunţase Securităţii), profesorul Tomescu a fost judecat şi achitat în februarie 1950. La scurt timp însă, în mai 1950, el era din nou arestat şi închis administrativ la închisoarea Sighet, în calitate de demnitar într-unul din guvernele "burghezo-moşiereşti".

Eliberat în vara anului 1955, Constantin Tomescu s-a stabilit cu domiciliul nominal la fiul său, Nicolae, în Bucureşti. În realitate, cea mai mare parte a timpului o petrecea la Schitul Coşna, raionul Vatra Dornei, unde stareţ era un basarabean, părintele Grigore Cobzaru, originar din Soroca. Securitatea a început să-i urmărească pe amândoi, deoarece ambii fuseseră legaţi, într-un fel sau altul, de mitropolitul Visarion Puiu, refugiat în Occident şi considerat criminal de război, la Coşna păstrându-se de altfel o parte din bagajele acestuia. De asemenea, printre obiectivele Securităţii se număra şi urmărirea preoţilor originari din Basarabia, care reuşiseră să rămână în România, aceştia fiind consideraţi în majoritatea lor "reacţionari".

Prin mijloace specifice, agenţii poliţiei politice au stabilit că profesorul Tomescu a păstrat legături cu clerici basarabeni precum Antim Nica, Pavel Guciujna, Vladimir Bârjoveanu, Boris Bobcenco, Dumitru Balaur, Vasile Ţepordei şi alţii. Toţi aceştia sperau într-o viitoare eliberare a Basarabiei şi o refacere în acest ţinut a mitropoliei româneşti. Printre discuţiile, adesea fanteziste, dar care încercau să menţină speranţa în acest ideal, s-au numărat şi acelea referitoare la viitoarea conducere a eparhiei. Astfel, profesorul Tomescu, devenit între timp văduv, ar fi urmat să devină mitropolit al Basarabiei, în postul de vicar urmând a fi instalat arhimandritul Teofil Pandele, cel care va avea ulterior o contribuţie însemnată în menţinerea spiritului monahal în zona Galaţilor.

Sentimentele lui Constantin Tomescu pentru Basarabia au fost exprimate într-o poezie dedicată Basarabiei, pe care a recitat-o cu prilejul unei pomeniri a respectatei sale soţii, Olga Poliacov.

Condamnat pentru o poezie dedicată Basarabiei

Din pricina acestei poezii, Securitatea l-a considerat pe Constantin Tomescu drept o persoană care "caută să menţină psihoza în rândurile basarabenilor despre un nou război, iar Basarabia va fi eliberată". De aceea, în iunie 1958, profesorul Tomescu era luat în lucru în dosar individual, pentru a i se documenta mai temeinic activitatea sa "ostilă", îndreptată împotriva Uniunii Sovietice. Cum în 1958 deja începuse în România al doilea val de represiune generalizată, profesorul Tomescu a fost arestat la 25 august 1958 de Securitatea Suceava, iniţial pentru manifestările sale naţionaliste. În concluziile de învinuire din cadrul procesului i s-a reţinut printre acuzaţii şi poezia amintită mai sus, însă principalul capăt de acuzare a fost legat de un aspect de natură politică.

Securitatea era în acea perioadă interesată să fabrice cât mai multe dosare, cu cât mai mulţi inculpaţi. De aceea, a-l condamna pe Constantin Tomescu singur nu era interesant. Din dosarele mai vechi şi din numeroasele interogatorii, poliţia politică ştia de apartenenţa acestuia la Partidul Naţional Creştin. În lunile următoare, la intervale mari de timp, sunt arestaţi şi anchetaţi o serie de foşti membri ai acestui partid, Securitatea construind în cele din urmă un scenariu fantast în care se pornea de la ideea că profesorul Tomescu preluase conducerea partidului în ilegalitate (conform legendei amintite mai sus) şi începuse acţiunea de reorganizare a acestuia. Dintre toţi cei arestaţi, Tomescu cunoştea doar o singură persoană. Pentru a rezolva şi această dificultate, Securitatea a acreditat ideea că "organizaţia subversivă" folosea legătura "de la om la om", membrii acesteia necunoscându-se unii pe ceilalţi.

Procesul a avut loc abia în octombrie 1960. În calitate de "şef de organizaţie subversivă", profesorul Tomescu a fost condamnat, prin sentinţa 131/17 octombrie 1960, la 20 de ani de temniţă grea, pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale". Încarcerat la Jilava, Constantin Tomescu a fost eliberat la 11 aprilie 1964, în baza Decretului de graţiere 176/1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române.

După eliberare, s-a stabilit cu domiciliul în Bucureşti, trecând la cele veşnice la 5 iulie 1983.

 

Dor de Basarabia


De mult eu port un dor,

Ca la apusul vieţii

Să pot merge să mor,

În ţara tinereţii.

 

La fraţi religioşi

Cu chip senin şi harnic,

Luat cuviincioşi

Iar la nevoi preadarnic.

 

Biserica şi ţara

Sunt sfintele odoare

Ce-n inimi îi coboară

Şi preamăresc sub soare.

 

Şi dulce-i graiul lor,

În fagure de miere,

În datine şi dor,

Să tot trăieşti în ele.

 

Mărunte-s casele,

Dar foarte primitoare,

Bogate mesele

Şi tare iubitoare.

 

Belşug de peste tot,

În holdele aurii,

Şi-n dealuri ce-abia pot

Să poarte atâtea vii.

 

Vestite-n livezi

Cu poame de orice soi,

Minune să le vezi

Când roada e în toi.

 

Colindele-i sunt dulci

Şi codrii de veacuri,

Iar apele ei reci

Cu nesfârşite lacuri.

 

E ţara ce-am iubit

Din tinereţea mea,

Cu drag i-am şi slujit

E Basarabia.

 

Acolo într-un schit,

Sau veche mănăstire,

În linişte să-nchid

Şi ultima-mi privire.

 

De-a pururi va veghea

Mântuitoarea cruce,

Călugări vor cânta

"Un om care se duce".

 

Şi-n veci sufletul meu

De strajă vrea să stea

S-o apere de rău,

Pe Basarabia.

 

 

Sighet 1951


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705