Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Новости

29 iunie 12 iulie - Prăznuirea Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel

publicat pe 12 iulie 2019

Prăznuim azi pe cei mai aleşi dintre Apostoli, pe Sfinţii Pe­tru şi Pavel. Aşa au rânduit Sfinţii Părinţi, ca aceşti cori­fei ai Apostolilor să fie pomeniţi împreună în aceeaşi zi, în 29 iunie.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel erau însă firi foarte deosebite. Cu multe calităţi care-i deosebesc şi care ne fac să ne punem în­trebarea: Cum de Biserica s-a gândit să-i cinstească în aceeaşi zi de sărbătoare?

1. Iată, de exemplu, în timp ce Sfântul Apostol Petru era pes­car, om simplu şi necărturar, celălalt, Sfântul Apostol Pavel, era învăţat, având dascăl pe vestitul Gamaliel.

2. Sfântul Apostol Petru era o fire entuziastă, vulcanică, volun­tară, gata oricând să-şi dea viaţa pentru Hristos, Sfântul Apostol Pavel însă eră o fire analitică, prelucrând şi dezvoltând în Episto­lele sale învăţătura Sfintelor Evanghelii.

3. În sfârşit, Sfântul Apostol Petru a fost verhovnic al Apostoli­lor, căpetenia sau liderul lor, în timp ce Sfântul Apostol Pavel nici măcar nu a avut privilegiul de a-L vedea vreodată pe Hristos în via­ţa Sa pământească. Cu toate acestea însă, „Apostol al neamurilor”.

Iată, aşadar, că prăznuim astăzi două persoane sfinte foarte de­osebite: unul pescar, celălalt cărturar; unul - fire entuziastă, celă­lalt - fire analitică de scriitor; unul - verhovnic sau căpetenie a Apostolilor, celălalt - fară să-L fi văzut pe Hristos vreodată -Apostol al tuturor neamurilor.

Sfântul Apostol Petru, dragii mei, era un pescar din Betsaida Galileii. Om simplu şi fară nici un fel de şcoală, dar care a învăţat direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. Vreme de trei ani şi jumăta­te, necărturarul şi neînvăţatul Petru a ascultat învăţătura Sa mân­tuitoare, iar când, la Cincizecime, Duhul Sfânt S-a pogorât şi i-a inundat cu dumnezeirea Sa fiinţa pescarului Petru, acesta a deve­nit Apostol, ba încă verhovnicul lor. El, necărturarul, care n-a în­văţat niciodată la nici o şcoală, a ieşit în faţa mulţimilor la Cinci­zecime şi a vorbit atât de dumnezeieşte şi atât de înalt despre tainele lui Dumnezeu, încât nimeni nu a îndrăznit să-l întrebe alt­ceva, decât numai: „Bărbaţi fraţi, ce să facem?” - „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte II, 37-38).

Sfântul Apostol Pavel, din Tarsul Ciliciei (în teritoriul Turciei de astăzi), a fost pregătit încă de tânăr la şcoala lui Gamaliel, însuşindu-şi toată învăţătura şi filozofia timpului. Pe aceasta a pus-o în slujba lui Dumnezeu, de îndată ce l-a transformat din Saul - prigonitorul, în Pavel - Apostolul neamurilor. Astfel, Sfântul Pa­vel, întrarmat cu învăţătura şi ştiinţa lumii acesteia, dar peste care s-a aşternut şi harul lui Dumnezeu, Care i S-a arătat pe drumul Damascului, şi dumnezeiasca învăţătură a Duhului Sfânt pe care a deprins-o în chip minunat în pustiul Arabiei, devine cel mai mi­sionar dintre Apostoli, cel care a încreştinat nu doar Asia Mică, ci şi Europa, ajungând până în Italia şi Spania. Fire analitică şi înţe­leaptă, a preluat în Epistolele sale învăţătura Sfintelor Evanghelii, analizând-o şi dezvoltând-o şi arătându-ne nouă, până astăzi, care sunt înţelesurile cele mai adânci şi mai profunde ale acelora.

Sfântul Apostol Petru, fire entuziastă, voluntară şi vulcanică, este cel care totdeauna lua cuvântul în numele grupului de Apos­toli. El a răspuns atunci când Hristos i-a întrebat la un moment dat: „Cine spun oamenii că sunt?”Iar ei au răspuns: „Unii, loan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci.” „Dar voi cine ziceţi că sunt?”Şi a răspuns Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ” „Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei XVI, 16-18). Aşa era Petru: cel mai pregătit dintre Apos­toli să moară pentru Hristos. Când Mântuitorul Hristos, vorbind de patimile ce-I erau pregătite, Şi-a vestit moartea, Petru a arătat hotărât că şi el este gata să moară împreună cu învăţătorul său. Numai că lucrurile nu au stat chiar aşa până la urmă. Totuşi, pen­tru spiritul său voluntar, Petru a fost pus de către Hristos verhovnic sau căpetenie a Apostolilor. Iar celălalt, Pavel, pentru misiu­nea pe care a desfăşurat-o, mai cu seamă în cele trei călătorii mi­sionare pe care le-a întreprins pe coastele Mării Mediterane, a fost supranumit Apostolul neamurilor.

Iubiţi credincioşi,

Deşi firi deosebite, totuşi Biserica a hotărât ca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să fie prăznuiţi astăzi împreună. Şi aceasta nu doar pentru faptul că amândoi sunt căpetenii, vârfurile apostolilor, ci, cu siguranţă, şi pentru asemănările care îi leagă atât de mult. Ori­cât de deosebiţi ar fi ca firi, iată şi câteva asemănări şi calităţi comune:

1. Şi unul, şi altul au fost răpiţi în lumina dumnezeiască: Sfân­tul Apostol Petru pe Muntele Taborului, unde a pregustat şi a vă­zut încă de pe pământ ce va să fie fericirea cea veşnică, iar Sfântul Apostol Pavel până la al treilea cer, cunoscând astfel, încă de aici, taina celor viitoare. Sfântul Apostol Petru a simţit cu ini­ma sa, cu fiinţa sa, ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu: „Doam­ne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una” (Matei XVII, 4), neîn­drăznind să ceară direct înveşnicirea fericirii pe care o trăia. Celă­lalt, Sfântul Apostol Pavel, scrie despre sine însuşi, fară să spună lămurit că se referă chiar la persoana sa, că a fost răpit în Duhul până la al treilea cer de către Dumnezeu şi a văzut şi a simţit ase­menea lucruri pe care gura nu poate să le grăiască, urechea nu poate să le audă, iar la inima omului nu se pot sui (II Cor. XII).

Asemenea taine minunate a cunoscut Apostolul neamurilor încă de pe pământ.

2. O altă asemănare între Apostolii Petru şi Pavel: amândoi au cunoscut căderea. Amândoi au încercat depărtarea de Dumnezeu: Sfântul Petru ca apostat, Sfântul Pavel ca prigonitor sau persecutor al creştinilor. Sfântul Petru ca apostat, pentru că s-a lepădat de Mântuitorul Hristos, în pofida faptului că s-a arătat gata să moară oricând alături de învăţătorul său. Când slugile mai marilor farise­ilor şi cărturarilor l-au recunoscut: „Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui?”, Petru s-a temut şi s-a lepădat de învăţătorul său de trei ori: „Nu cunosc pe omul acesta”. Şi a cântat apoi cocoşul şi şi-a adus aminte Petru că prevăzuse Hristos lepădarea lui. Şi au­zind cântecul cocoşului, Petru, „ieşind afară, a plâns cu amar”(Matei XXVI, 75). Aceasta este căderea Apostolului Petru. Ceea ce-l aseamănă cu Sfântul Apostol Pavel este că şi acesta a gustat din plin depărtarea de Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat mai înainte de convertirea lui. Era fariseu de neam şi respecta cu toată fiinţa lui Legea Veche, Mozaică. Şi cu toată convingerea lui credea că Iisus Hristos, despre care auzise că a propovăduit o anumită învăţătură - după părerea multora, şi mai cu seamă a fari­seilor, potrivnică celei lui Moise - credea cu toată convingerea că Iisus Hristos fusese un impostor, un învăţător fals, un profet fals. Pentru aceasta, auzind, după moartea şi învierea lui Hristos, că ucenicii Lui învăţau despre Hristos că este viu, a luat scrisori de la mai marii sinagogii să meargă şi să persecute pe creştini, pe apostoli şi pe oricine se va dovedi că ştie ceva despre trupul lui Iisus, „dispărut” din mormântul din Ierusalim. Plin fiind el de această râvnă, sinceră de altfel, a plecat către Siria să prindă pe creştini şi să-i aducă în lanţuri la Ierusalim, iar pe drumul Damas­cului s-a întâlnit chiar cu Iisus. Nu însă cu Iisus furat şi mort. Nu cu un mort furat şi ascuns de ucenicii Săi, ci cu Iisus cel viu. Acesta i S-a arătat ziua în amiaza mare şi l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?” Eusunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul înţepuşă. (...) Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci” (Fapte IX, 4-5). Şi a înţeles Pavel, dragii mei, că era în minciună, era în întuneric, iar Hristos, „Lumina” care i S-a arătat pe drumul Damascului, i-a dăruit adevărata lumină care l-a făcut să nu mai vadă în Iisus un simplu muritor, un simplu mort furat de către ucenicii Săi, ci să-L vadă pe Iisus viu, Iisus Dumnezeu, să se convertească şi să-i dăruiască Lui întreaga sa viaţă de după aceea. Aceasta este căderea şi ridicarea lui Pavel.

3. În sfârşit, dragii mei, o altă asemănare între Apostolii Petru şi Pavel este aceea că amândoi au primit cununa muceniciei la Roma, capitala Imperiului ce stăpânea în vremea aceea lumea. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Hristos, pentru că nu se socotea vrednic, ci cu capul în jos şi cu picioarele în sus, privind spre cer, unde dorea a se sălăşlui. Apostolului Pavel însă, fiind cetăţean roman şi neîngăduind legile romane să fie răstigniţi sau să fie omorâţi în fel de fel de chinuri barbare cetăţenii romani, i-a fost tăiat capul, sfârşind, şi unul, şi altul, tot în „Cetatea eternă”.

Iată, dragii mei, câteva repere, câteva cuvinte despre viaţa Apostolilor Petru şi Pavel, prin comparaţie, ca să le reţinem mai uşor. Ce ar trebui să învăţăm noi de la fiecare? Pentru că, de aceea îi cinstim pe sfinţi. Nu-i cinstim pe sfinţi ca să facem istorie, ori naraţiune, relatând în mod sec ce a făcut fiecare. Îi cinstim pe sfinţi ca să le urmăm exemplul şi credinţa.

Ce, aşadar, vom învăţa de la Sfântul Petru? Ce altceva dacă nu râvna, voluntariatul său, entuziasmul său, faptul că totdeauna era gata să se ofere, să-şi dea viaţa pentru Hristos. Şi veţi zice: „Da. Dar a căzut". Şi noi cădem. Dar să învăţăm de la Apostolul Petru să ne ridicăm, aşa cum el, ieşind după acea tăgăduire „a plâns cu amar” până când Hristos l-a repus în dregătorie, de trei ori întrebându-l: „Simone, fiul lui lona, mă iubeşti?” „Da, Doamne, Tu ştii că Te iu­besc” (Ioan XXI, 17), de trei ori răspunzând şi punându-l să păsto­rească oile cele cuvântătoare în pofida lepădării şi căderii lui.

Ce să învăţăm de la Apostolul Pavel? Să învăţăm dragostea lui pentru un Hristos pe care nu L-a văzut niciodată. Sau L-a văzut doar în starea aceea duhovnicească de viziune, rugăciune şi medi­taţie, aşa cum şi noi, doar în felul acesta îl putem vedea pe Dum­nezeu. Nu-L vedem cu ochii aceştia trupeşti, dar îl simţim în ru­găciunea noastră. Îl simţim în inimile noastre, Îl simţim în fiinţa noastră. Şi să învăţăm de la Sfântul Pavel spiritul acela misionar cu care el L-a slujit pe un Hristos pe Care, mai înainte îl prigonise. Să învăţăm de la Apostolul Pavel să-l propovăduim pe Hristos nu atât cu gura noastră, că poate nu vom şti să fim la fel de convingători. Lumea de astăzi nu mai are atâta nevoie de cuvintele noastre măiestrite, pentru că ştim, slavă lui Dumnezeu, am fost luminaţi, am fost învăţaţi de înaintaşii noştri şi ştim prea bine, fiecare dintre noi, ce avem de făcut. Să învăţăm de la Sfân­tul Apostol Pavel să-L predicăm pe Hristos cu viaţa noastră. Aceasta aşteaptă lumea mai mult de la noi, pentru că ochii sunt mai credincioşi decât urechile. Lumea aşteaptă să vadă exemple vii, creştini vii, care nu doar vorbesc frumos, dar care şi trăiesc la fel de frumos. Care conving nu cu măiestritele lor cuvinte, împo­dobite şi alcătuite să sune cât mai frumos, ci care conving cu fap­tele lor, cu viata lor.

Aşa au fost Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel dincolo de predica lor, necesară pentru vremea aceea, pentru că oamenii nu auziseră încă de Hristos, sau ştiau foarte puţine lucruri despre El. Ceea ce a cucerit lumea însă a fost, mai cu seamă, exemplul lor. A fost viaţa lor, încununată în cele din urmă cu cununa muceniciei. Şi unul, şi celălalt au arătat că atât de mult îl iubesc pe Dumnezeu, aşa de mult s-au lăsat pătrunşi de învăţătura lui Hristos, încât şi-au dat viaţa pentru El.

Iată ce trebuie să învăţăm de la Sfinţii Apostoli de astăzi, Petru şi Pavel! Să-i rugăm, dragii mei, astăzi, la ziua lor, când ei se bu­cură în ceruri că Biserica le-a dăruit această zi comună de prăznuire, să mijlocească pentru noi la învăţătorul lor, ca şi noi, la locurile noastre de muncă, de pe poziţiile noastre sociale, din lo­curile unde trăim, să devenim, fiecare dintre noi, mici apostoli. Dar nu numai cu limba şi cu gura, ci şi cu faptele şi viaţa noastră. Ca văzând cei din jurul nostru bucuria creştină pe care o trăim noi şi suntem în stare să o împărtăşim şi altora, văzând exemplul nos­tru, să-şi pună şi ei întrebarea: „Nu cumva Sfinţii aceştia, Petru şi Pavel, la care creştinii se închină, pot fi exemple bune şi pentru fiecare dintre noi şi suntem datori cu toţii să le urmăm credinţa?”

Să-i rugăm, aşadar, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să mijlo­cească la Dumnezeu pentru noi astăzi, la ziua lor şi în toate zilele vieţii noastre, iertare păcatelor noastre, sănătate trupurilor şi mai cu seamă sufletelor noastre.




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705