Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Новости

Mitropolitul Moldovei: Biserica se poate organiza cu simț de răspundere pentru a oferi creștinilor Sfânta Lumină

publicat pe 15 aprilie 2020

În Sfânta și Marea Miercuri, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a transmis public mesajul că, așa cum a sprijinit cu eficiență până în prezent lupta împotriva Covid-19, tot astfel Biserica se poate mobiliza pentru a oferi creștinilor, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară, o mică mângâiere: o pâine sfințită și o lumânare aprinsă.

„Este o situație grea pentru Țară și pentru Biserică”, a transmis Mitropolitul Teofan. „Am înțeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare și, așa cum se cuvine, cu rugăciune, post și pocăință.”

Biserica a susținut toate demersurile autorităților, a continuat acesta, deși  fost dureros pentru toți membrii ei: „Ne-a durut atunci când credincioșii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanțarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei și preoți faptul că mulți credincioși nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtășească în acest post”.

Dar acum, când se apropie Sfintele Paști, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, „cerem să se permită a oferi creștinilor măcar o mică mângâiere: o pâine sfințită și o lumânare aprinsă, în condiții de respectare cu strictețe a măsurilor luate în aceste vremuri de epidemie”, transmite ierarhul.

„Este bine că autoritățile au încredere în administratorii piețelor și în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că și Biserica se poate organiza eficient, cu simț de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete și ajutoare celor aflați în nevoie”, a adăugat Părintele Mitropolit.

„Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că și un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanțare, pot oferi o pâine sfințită ambalată și pot aprinde lumânarea celui din fața lor”, a explicat el. „E greu de înțeles de ce acest lucru n-ar fi posibil.”

În încheiere, mitropolitul a trimis binecuvântări tuturor și a subliniat că atitudinea Bisericii va fi mereu cea de supunere, pace și conlucrare, ca și până acum: „Noi le vom purta pe toate așa cum ne sunt rânduite. Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?”,  a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

Foto credit: Doxologia.ro / Bogdan Zamfirescu




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705