Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

News

08/21 noiembrie - Prăznuirea mai-marilor voievozi ai cetelor cereşti, Mihail şi Gavriil

publicat pe 22 noiembrie 2009

Să ne acoperim cu aripile Sfinţilor Arhangheli!

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Cuvântul înger este de origine grecească şi are sensul de vestitor sau trimis, iar prin cuvântul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintâi dintre îngeri".

După învăţătura Bisericii noastre "îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale, fără trup, nemuritoare, înzestrate cu minte, voinţă şi putere". Ei au fost creaţi de Dumnezeu din nimic, înaintea lumii "văzute". La început, îngerii au fost făcuţi de Dumnezeu buni, strălucind de frumuseţe, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Dar unii dintre ei, în frunte cu Lucifer, din mândrie, s-au răzvrătit împotriva Ziditorului, voind să fie asemenea Lui. În felul acesta, au căzut din cinstea de care se bucurau, făcându-se demoni.

Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei ierarhii sau grupe : ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpânii. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpânesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii şi Îngerii. Aceştia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

După căderea îngerilor răi, Mihail Arhanghelul a fost rânduit căpetenia cetelor fără de trupuri, şi luând chip văzut s-a arătat multora. Din paginile Sfintei Scripturi, inclusiv ale Vechiului Testament, aflăm multe locuri din care reiese rolul îngerilor în viaţa oamenilor.

În Noul Testament, Arhanghelul Gavriil a vestit pe Fecioara Maria că va naşte pe Mântuitorul, iar pe preotul Zaharia că el şi soţia sa Elisabeta vor avea un fiu. La Naşterea Domnului, un înger a binevestit păstorilor din jurul Betleemului "bucuria cea mare", după care deodată "s-a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu". După Înviere, un înger al Domnului a vestit femeilor mironosiţe că Iisus a înviat.

Îngerii nu sunt prezenţi numai în Sfânta Scriptură ci şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Ei slujesc la apărarea şi călăuzirea oamenilor, ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu şi îi ocrotesc pe cei drepţi. Biserica ne învaţă că fiecare dintre noi avem câte un înger păzitor care ne este dat la botez, ca să ne călăuzească paşii în această viaţă şi să ne pregătească pentru viaţa cea veşnică.

Pentru aceasta, Biserica lui Hristos a hotărât să prăznuiască în fiecare an la 8/21 noiembrie, Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi să cheme darul şi ajutorul amândurora, rugându-i ca, prin mijlocirea şi rugăciunile lor, în veacul de acum să aflăm izbăvire de rele, iar în cel ce va să fie, să ne învrednicim bucuriei şi împărăţiei cereşti.




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705