Noutăţi

Pomenirea Aducerii Moastelor Sfantului Mucenic Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava

publicat pe 07 iulie 2010

Evlaviosul Domn Alexandru cel Bun (1400 - 1432), care cu intelepciune reusise sa obtina din partea Patriarhiei Ecumenice recunoasterea canonica a mitropolitului Moldovei, Iosif Musat, dorea ca aceasta implinire istorica si de mare importanta bisericeasca s-o pecetluiasca cu stramutarea sfintelor moaste ale Mucenicului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, unde isi fixase resedinta si noul ierarh.

Astfel, in 1402 (dupa alti istorici in 1415), la numai doi ani de la urcarea sa in scaunul de domnie, voievodul moldovean a „adus si moastele Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou” la Suceava, bineinteles, la staruinta mitropolitului Iosif. O procesiune, avand in frunte pe Grigorie Tamblac, a insotit nepretuitul odor si a fost intampinata, dupa marturia cronicarilor, la „Poiana Vladicai”, langa Iasi, de alaiul domnesc al lui Alexandru cel Bun. Aceste slavite moaste au fost asezate apoi in catedrala mitropolitana din cetatea de scaun a Sucevei, azi, biserica Mirautilor. Aici ele au stat pana in timpul domnitorului Petru Schiopul, cand au fost mutate (24 iunie 1589) in noua catedrala mitropolitana din Suceava - cu hramul Sfantului Gheorghe - ctitorita intre anii 1514 - 1522, de domnitorii Bogdan III si fiul sau Stefanita.

Minunea salvarii Sucevei

Multe minuni s-au revarsat pana astazi asupra celor care cu credinta au venit sa se inchine Sfantului Ioan cel Nou, minuni amintite partial si de mitropolitul Kievului, Sfantul Petru Movila. Dintre ele remarcam pe aceea de la 2 iunie 1622, cand cetatea a fost aparata de parjolitoarea navalire a cazacilor zaporojeni. Iata ce scrie acest sfant ierarh:

"In anul 1629 luna august 3 zile, venind in manastirea Pecersca Varlaam ieromonachul, din pamantul Moldovei, si fiind trimis la mine ca sa ma vada de catra Miron Barnovschi Voievodul, mi-a spus, ca in anul 1622 cand necuratul imparat al agarenilor, Sultanul Osman, a venit sub Hotin, ca sa se bata cu regatul Poloniei...

Cazacii zaporojeni, care mergeau in contra necuratilor, nu s-au dus numai la Hotin, unde era si oastea poloneza, ci s-au indreptat spre orasul Suceava, ca sa-l prade pe el... In timp ce navalitorii se indreptau spre oras, localnicii Sucevei se retrageau cum se obisnuia in cetate.

Fiind atunci mitropolit Anastasie Crimca cu preotii au voit, dupa obiceiu, sa duca din mitropolie in cetatea de sus si moastele Sfantului Ioan cel Nou, si cand au venit, ca sa le ia, n-au putut sa le ridice de la locul lor (caci acestea totdeauna cu darul lui Dumnezeu, cand la nevoie orasul trebuia sa fie mantuit de inamicii, ce cadeau asupra lui). Cu aceasta au facut cunoscut mantuirea lui (orasului), ca nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, dar la rugaciune si ajunare au alergat toata multimea, ce fugise in cetate, rugand pe Dumnezeu si pe Sfantul Ioan, placutul lui, pentru mantuire.

Iar cand au venit cazacii la rau si cum voiaua intra si in oras, o minune! raul, pre care oamenii il treceau in sus si in jos, deodata asa s-a umplut cu apa, ca nici odata mai nainte n-a fost asa de inundat. Iar ei vazand aceasta s-au spaimantat si au inceput a se retrage; si asa orasul s-a mantuit cu rugacinile Sfantului Ioan martiriul cel Nou.

Si de la acel timp mitopolitul cu tot clerul si cu episcopii au stabilit, ca acea zi sa se serbeze... fac in mitropolie in acea zi litie, inconjurand biserica cu moastele Sfantului Ioan, si multumind lui Dumnezeu, cel ce cu cinste i-a mantuit pe dansii de asa nenorocire cu rugaciunile Sfantului marelui martir Ioan cel Nou."

Alte stramutari ale sfintelor moaste

Polonia

Pe de alta parte, urgia otomana ameninta din ce in ce mai mult Tarile Romane, aflate – prin pozitia lor geografica – la „cumpana” dintre marile imperii cotropitoare ale timpului. Dorind sa le aiba sub dominatie si control, ele faceau ca existenta acestora sa fie permanent amenintata. Asa se explica de ce, dupa despresurarea Vienei, armatele lui Ioan Sobieski s-au inapoiat spre Polonia prin Moldova, luand ca prada multe din avutiile acestor plaiuri. Intre ele s-au aflat si moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, care la 1686, insotite de mitropolitul carturar Dosoftei au fost duse si asezate in cele din urma la Zolkiew. Dupa moartea acestui sfant ierarh (canonizat in 2005), sfintele moaste, ca si odoarele si multe din actele mitropoliei Moldovei, au ramas in pamant strain.

Ele au fost repatriate abia la 13 septembrie 1783, prin interventia unui alt mare ierarh, tot cu numele Dosoftei - episcopul de Radauti, Dosoftei Herescu - si depuse din nou in fosta catedrala mitropolitana Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, unde statusera aproape trei veacuri fara sa fi fost mutate in alta parte. Aducerea lor a fost posibila pentru ca la acea data atat partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu orasul Suceava, cat si o parte din Polonia (cu orasul Zolkiew) erau incorporate in Imperiul Austriac (sau Habsburgic).

Viena

Dar valurile de navalitori n-au incetat pe acest pamant iubit. Ororile primului razboi mondial au cuprins intreaga Europa. Multe bunuri s-au pierdut atunci sau au fost instrainate.

In scopul ocrotirii lor, sfintele moaste au fost duse la Viena in toamna lui 1914 si adapostite pana la 25 iulie 1918 in paraclisul ortodox roman de acolo.

Revenirea la patria-mama a tinuturilor bucovinene a facut ca Sfantul Ioan cel Nou sa fie iarasi ceea ce a fost odinioara, „ocrotitorul a toata Tara Moldovei”.

De aceea dragostea romanilor fata de el a imbracat mai multe forme.

Zilele de praznuire

Carte românească de învăţătură dumenecile preste an şi la praznice împărăteştii şi la sv[i]nţi mari cu zisa şi cheltuiala a lui Vasile Voivodul şi Domnul Ţarai Mol[dovei] di[n] multe scripturi tălmăcită din limba slovenească pre limba Romeniască de Varlaam Mitropolitul de Ţara Moldovei în tiparul domnesc, în Mănăstirea a trei Steli în Iaşi, de la Hs 1643.

Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slavitului mucenic a fost aceea de la Sanziene (24 iunie), adica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Ea a fost amintita inca de la mutarea sfintelor moaste din biserica Mirautilor la ctitoria lui Bogdan al III-lea si Stefanita Voda, la 1589. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici a confintit pentru totdeauna aceasta praznuire, asa cum se face si astazi.

Sfantul ierarh Varlaam (canonizat in 2007), in Cazania (prima carte tiparita in limba romana in Moldova, aparuta la Iasi in anul 1643), arata ca Sfantul Ioan de la Suceava se praznuia joi, dupa Rusalii.

De asemenea si Axinte Uricariul, in intregirile sale la Letopisetul Tarii Moldovei al lui Grigore Ureche scria ca i se face pomenirea "miercuri si joi in saptamana Rusaliilor".

In anul 1950 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane hotaraste ca data de praznuire a Sfantului Ioan cel Nou sa fie 2 iunie, care este, asa cum am scris mai sus, ziua salvarii minunate a Sucevei de parjolul cazacilor zaporojeni in 1622.

Hramul de la Suceava in prezent

In practica insa, in fiecare an, "hramul mare" al bisericii este tot 24 iunie, ziua Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (Sanzienele), zi in care se praznuieste si aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou. In aceasta zi vin mii de credinciosi din toata tara si se inchina cu evlavie la moastele Sfantului.

Racla cu sfintele moaste este scoasa din biserica in dimineata ajunului hramului, adica pe 23 iunie, la orele sase, si asezata intr-un baldachin special din lemn din curtea manastirii, unde va sta timp de doua zile.

Seara, pe la orele 18, se savarseste slujba privegherii pe o scena montata cu cateva zile inainte. In afara de ierarhul locului, mai slujesc si ierarhi invitati din alte eparhii, preoti si diaconi.

Credinciosii veniti din alte localitati se aseaza la randul flancat de catre militarii aflati in exercitiul functiunii de a mentine ordinea si fiecare la momentul potrivit ajunge si se-nchină la sfintele moaste, sarutand capul si coroana Sfantului. Numerosi pelerini vin la rudele din oras, unde sarbatoresc bucuria reintalnirii in comuniune fratească, dar cei mai multi sunt nevoiţi sa doarmă in interiorul bisericii, pe cerdacurile chiliilor sau in curtea sfintei manastiri, pe iarba, sub cerul liber. Unii localnici, care au spatiu de cazare devin avraamici si gazduiesc din dragoste crestineasca pe cei mai batrani sau neputinciosi dintre pelerini. Sunt insa si credinciosi care privegheaza toata noaptea, rugandu-se. De altfel randul celor care se inchina nu se opreste deloc in acesta noapte.

Multi dintre cei care vin la Suceava de Sanziene asteptă cu dor si emotie duhovniceasca sa ajunga a petrece o noapte intreaga langa moastele marelui martir. E unica bucuria lor; daca le vorbeşti sunt cei mai fericiti oameni si-ti raspund incantati ca de mici fusesera adusi de parintii lor la ziua Sfântului Ioan. Multumirea si impacarea sufleteasca pe care o au in această zi, randuiala ce se asterne in casele si familiile lor, sporul si dinamismul ce-l dobandesc lucrarile lor dupa un hram petrecut la Suceava ii leagă cu mii de fire nevazute de sfantul din cetatea lui Stefan cel Mare si Sfânt, si-i face ca de fiecare data in preajma Sanzienelor sa-si randuiasca toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetatii Sucevei.

A doua zi, dupa slujbele (sfantul maslu, sfintirea apei, acatistul sfantului) ce culmineaza cu sfanta liturghie (ce se savarseste tot afara, pe scena), se porneste in procesiune cu sfintele moaste prin oras. Racla este purtata pe umeri (pe o nasalie speciala) de clerici si credinciosi, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oras.

Readuse in curtea manastirii sfintele moaste sunt asezate din nou, in acelasi loc, spre inchinare. Spre seara, dupa ce s-au inchinat toti credinciosii, se face acatistul sfantului dupa care racla este dusa in biserica, la locul ei.

Sfantul Ioan cel Nou
in pictura si literatura bisericeasca

Patimile Sfantului Ioan cel Nou au fost infatisate in pictura multor biserici din Moldova. Chipul sau apare pentru prima oara in pronaosul bisericii de la Dobrovat, de langa Iasi, in 1529. Cativa ani mai tarziu, in 1546, a fost zugravita viata si patimirea sa in 12 scene, pe peretele de sud al bisericii manastirii Voronet, ctitorie a lui Stefan cel Mare.

Scene asemanatoare apar si in pictura catedralei episcopale din Roman, in pridvorul inchis al bisericii manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor, apar 14 scene din viata si patimirea sa.

O alta forma de cinstire a patimitorului lui Hristos in tara noastra a fost aceea a scrierilor liturgice. Acatistul sau a fost tiparit in mai multe randuri.

Primul panegeric care i s-a inchinat provine de la Grigorie Tamblac, „monahul si presbiterul marii Biserici a Moldovei”. Fiind prima opera originala a literaturii romane, el are titlul: Mucenicia Sfantului si Slavitului Mucenic Ioan cel Nou, care a fost martirizat la Cetatea Alba. Nu se cunoaste anul in care a fost scris. A fost reeditat de catre episcopul Romanului, Melchisedec Stefanescu, in 1884. Un alt panegeric a compus Sfantul Mitropolit Varlaam. De asemenea Sfintul Dosoftei Mitopolitul, in Viata si petrecerea svantilor, ii inchina Sfantului Ioan un frumos sinaxar.

In timpurile mai noi s-au ocupat cu viata si cu istoria peregrinarilor sale urmatorii invatati: Pr. Simeon Florea Marian in 1895, episcopul Gherasim Timus in 1898, F. Zieglaner in 1897, A. Tautu si A. I. Popescu, in secolul nostru.

Concluzii

Aceasta este viata si patimirea Sfintului Ioan cel Nou, care s-a nevoit cu buna nevointa in lumea aceasta. El a plecat cu marfa paminteasca la Trapezunda, dar s-a nevoit duhovniceste. El, prin post si rugaciune catre Dumnezeu, prin lacrimi necontenite, prin milostenie si prin facerile de bine catre aproapele, s-a suit ca pe o scara catre virful faptelor bune, catre Sfintul Botez cel de singe, care este mai mare decit toate botezurile.

Astfel a fost sfirsitul marturisirii, astfel de vitejie a aratat in nevointa marturisirii, astfel a rusinat pe paginul cadiu, cu aceste cununi s-a incununat de miinile lui Dumnezeu, incepatorul de nevointa. El asa de bine s-a negustorit, incat putin a dat si mult a dobindit. De trup s-a dezbracat ca de o sarcina; de aceea, nu s-a intors la Trapezunda, ci la Ierusalimul cel de sus. Si s-a asezat in ceata mucenicilor, ca un mucenic, intru Imparatia cea vesnica, intru odihna dreptilor, intru lumina cea neinserata intru veselia si bucuria cea nesfarsita.

Ca Dumnezeu, pe cei ce-L proslavesc pe pamint, ii preamareste cu indoita slava, cu cea cereasca si cu cea paminteasca. Pe cei ce-L marturisesc inaintea oamenilor, si El ii marturiseste, nu numai inaintea sfintilor ingeri, ci si inaintea Mintuitorului Hristos, Caruia I se cuvine slava, cinstea si stapinirea, impreuna si Parintelui Cel fara de inceput si Preasfintului si de viata Facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sursa: www.sfantulioancelnou.ro