Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

<< 10 11 12 13 14 15 16 17 18 <  Pagina 19 din 99  > 20 21 22 23 24 25 26 27 28  >>

publicat pe 12 iunie 2016

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie.

„Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt!” (I Ioan 5, 7)

Iubiți credincioși,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți de atunci, fiind primul împărat creștin din lume (306-337).

  Continuare»



publicat pe 05 iunie 2016

 

Slujba înmormântării a avut loc la Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași, fiind săvârșită de un sobor de cinci preoți. La finalul acesteia, Părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și preot paroh al Bisericii „Sfântul Spiridon” din Iaşi, a dat citire mesajului transmis de către Înaltprerasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Prezent la eveniment, domnul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a înmânat din partea Președintelui României decretele de decorare post-mortem.

Trupurile neînsuflețite ale celor trei eroi ieșeni, Dr. Mihaela Dumea, Asist. Gabi Sandu și Pilot Doru Gavriil, au fost transportate la cimitirul „Buna Vestire” din Iași, pentru a fi înhumate.

  Continuare»



publicat pe 05 iunie 2016
Este oarecum surprinzator sa gasim aceasta Evanghelie la sfarsitul perioadei pascale, pentru ca evenimentul pe care il istoriseste se gaseste inaintea Patimilor Mantuitorului. Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgica a Bisericii din Rasarit: primele trei duminici din perioada pascala se concentreaza asupra invierii lui Hristos, dupa cum este firesc, iar urmatoarele trei duminici se concentreaza asupra tainei apei(2), pentru a ne pregati pentru Cincizecime, caci apa este unul dintre semnele cele mai puternice ale Duhului Sfant. Viziunea occidentala este diferita, mai istorica: aceasta Evanghelie se citeste la sfarsitul Postului, in miercurea Luminarii, in ziua in care ochii catehumenilor se deschideau pentru ca li se transmitea solemn Simbolul de Credinta si Rugaciunea Domneasca (Tatal Nostru)(3).  Continuare»



publicat pe 05 iunie 2016

holyandgreat_logoÎntrebare: Părinte Petru, cum evaluaţi pregătirile pentru Sinodul Panortodox din Creta şi ce impact credeţi că va avea el în lumea ortodoxă? (Radio "Logos")

Răspuns: După cum se ştie, în perioada 16-26 iunie 2016, pe insula Creta (Grecia), este programat să aibă loc „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”, a cărui idee a apărut acum aproape un secol şi care este pregătit de peste 50 de ani. Deşi n-a mai rămas mult timp până la deschidere, şi toate pregătirile sunt practic făcute, nu există nici cea mai mică certitudine că Marele Sinod chiar va avea loc; iar dacă totuşi va avea loc, irelevanţa lui istorică şi teologică poate fi deja întrezărită.

  Continuare»



publicat pe 03 iunie 2016

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos
Nr. prot. F.2/7/1085
Preafericirii Sale,
Patriarhul Ecumenic,
Preacinstitul nostru Părinte și Stăpân,
Kir Bartolomeu
la Fanar,

Preafericite Părinte și Stăpâne, Salutam cu bucurie fiască și profund respect Preafericirea Voastră, în Hristos înviat, prin cunoscuta urare, "Hristos a înviat! "

  Continuare»



publicat pe 03 iunie 2016
Moldovenii din Republica Moldova se incred cel mai tare in Biserica.

Conform unui raport publicat de agentia Interfax, moldovenii acordă cea mai mare încredere Bisericii, și mai puțin politicienilor lor, potrivit rezultatelor unui sondaj social, prezentate de Asociația Sociologilor și Demografilor.  Continuare»



publicat pe 03 iunie 2016

- Ce trebuie să fac să mă mântuiesc, Părinte?
Ce cuvânt să-ţi dau eu, păcătosul? Să cauţi pacea tuturor şi să nu ţii mai mult la rugăciune, la pravilă, decât la aproapele! Când cineva îţi bate în uşă, lasă-ţi pravila, deschide-i uşa, dă-i un ban, o haină, un sfat, o vorbă bună; dă-i dragostea ta, bunătatea inimii tale, tot ce ai mai de preţ, ca el să plece mulţumit şi folosit. Că mai mare este dragostea, decât pravila! Că dacă-ţi rămâne pravila, o poţi termina pe urmă, după ce pleacă fratele; iar dacă fratele pleacă scârbit sau smintit de la uşa ta, nu ştii dacă îl mai întâlneşti în viaţă, ca să-l ajuţi. Şi aşa, rugăciunea ta nu mai ajunge la Dumnezeu.
  Continuare»



publicat pe 03 iunie 2016
Sărbătorim astăzi pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi pomenirea lor ne umple sufletul de mare bucurie duhovnicească şi ne înalţă spre cer.

Întru pomenirea lor, cu dreaptă credinţă, cu cucernicie, se cuvine să ne aducem aminte de viaţa lor împodobită cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi întru smerenie să le înălţăm laude după vrednicie, ca unora care au urmat lui Hristos şi au slujit Evanghelia lui Hristos în lume.

Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au fost cinstiţi de Biserică, de la început, întocmai cu Apostolii, cu toate că ei n-au fost în temniţă ca Petru şi nici nu au fost legaţi în lanţuri şi bătuţi cu toiege ca Pavel şi n-au fost munciţi cu chinuri de moarte şi nici n-au înconjurat pământul ca să propovăduiască pe Iisus Hristos pretutindeni (Antim Ivireanul, Didahii).

  Continuare»



publicat pe 29 mai 2016
Citind, sau numai ascultand astazi, in cea de a cincea Duminica de dupa Sfintele Pasti, cunoscuta pericopa evanghelica, care cuprinde convorbirea Mantuitorului Hristos cu femeia samarineanca, al carei nume era Fotini si care si-a sfarsit viata in mod martiric, in timpul celei dintai persecutii crestine, a crudului imparat Nero, sufletul nostru ramane adanc impresionat de sublimul, inaltimea si adancimea invataturilor noii religii crestine, descoperita de insusi Fiul lui Dumnezeu, de Mesia cei prezis de prooroci - unei simple femei din orasul Sihar din Samaria, tinut locuit de samarineni, cu care evreii, desi vecini si inruditi intre ei, nu erau in legaturi de prietenie, dispretuindu-se reciproc.  Continuare»



publicat pe 27 mai 2016
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului a dăruit Sfintei Mânăstiri Sireţi un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Mercurie.
  Continuare»



publicat pe 22 mai 2016

Pe vremea binecredinciosului imparat grec Alexie si a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stapanind in Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici si Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care dupa aceea s-a facut monah, a fost navalire a ismailitenilor contra stapanirii grecesti de pe acea parte de mare, pentru ca, incepand de la Herson, vrajmasii Crucii lui Hristos, au robit pamantul crestin pana la Antiohia si Ierusalim si au pustiit cu foc si cu sabie toate cetatile si satele, bisericile si manastirile; iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapanirea lor. Atunci si cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiasi agareni.

  Continuare»



publicat pe 17 mai 2016
În după amiaza zilei, ÎPS Mitropolit Vladimir, însoțit de PS Episcop Ioan, vicar mitropolitan a efectuat o vizită pastorală la Mănăstirea “Sf. Mare Mucenic Iacov Persul”, din s. Sireți, r. Străşeni.
În cadrul vizitei, starețul sfintei Mănăstiri Sireți, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Porfirie (Dobre) i-a familiarizat pe oaspeții săi cu orarul slujbelor, care a fost întocmit conform recomandărilor tipiconale athonite, dar mai cu seamă cu lucrările care au fost realizate în ultimii ani în această Mănăstire.
Vlădica Vladimir a dat o înaltă apreciere rodului muncii acestei tinere obști monahale rămânând profund impresionat de cele văzute „în micul Athos al Moldovei”, după cum s-a exprimat Înaltpreasfinția Sa.
  Continuare»



publicat pe 15 mai 2016

Duminica de astăzi se numeşte a Mironosiţelor, fiind închinată acelor femei binecredincioase, care L-au urmat cu statornicie pe Iisus şi nu s-au despărţit de El în vremea mântuitoarelor Patimi.

Iată numele lor: Maria Magdalena, Ioana, femeia lui Huza, Suzana, Maria, mama lui Iacob cel mic, Salomeea, mama fiilor lui Zevedeu. Venind să ungă trupul lui Iisus cu aromate, ele au înfruntat întunericul nopţii, teama privind răsturnarea pietrei de pe mormânt şi ura iudeilor.

Devotamentul, iubirea şi jertfa acestora au fost răsplătite prin aceea că Domnul Cel Înviat li S-a arătat mai întâi lor. Pline de bucurie, s-au dus să vestească, la început prin cuvânt, apoi prin faptă, adevărul izbăvitor al Învierii.

  Continuare»



publicat pe 14 mai 2016

200 de ani de la martiriul Sfântului Cuvios Mucenic Acachie și a celor dimpreună cu dânsul

Pe parcursul mai multor secole Sfântul Munte a fost loc de pocăinţă şi mîntuire pentru mii de oameni. În perioada timpurilor grele de robie turcească mulţi s-au îndreptat spre mănăstiri pentru îndrumări duhovniceşti. Aceasta a rezultat cu numeroşii noi mucenici, mulţi dintre care au trecut la religia islamică, dar realizînd gravitatea păcatului lor, s-au pocăit şi au căutat o cale de a dovedi dragostea lor pentru Hristos. Trei dintre aceşti noi mucenici - Eftimie, Ignatie şi Acachie – sunt pomeniţi împreună pe data de 1/14 mai, deoarece au trăit în aceleaşi timpuri, părăsindu-l pe Hristos pentru islam, dar pocăindu-se şi trăind în ascetism în Sfântul Munte, la Schitul Înaintemergătorului al Mănăstirii Iviru, ulterior au mărturisit pe Hristos prin mucenicie. Fie ca sfinţii mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie să mijlocească pentru noi toţi şi să ne ajute! Amin!

  Continuare»



publicat pe 14 mai 2016

Desfrânaţii si Preoţia

"Mai pot sa slujesc lui Dumnezeu ca preot?"

(raspuns catre un student de la Teologie - Pastorala)

 

"Nimic sa nu faci fara sfat,

intreaba inainte de orice pe oricine, chiar pe un copil,

rugandu-te lui Dumnezeu ca sa-ti raspunda prin acela:

Iata dreapta socoteala!"

(Sfantul Ioan Scararul)

  Continuare»



<< 10 11 12 13 14 15 16 17 18 <  Pagina 19 din 99  > 20 21 22 23 24 25 26 27 28  >>


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705