Noutăţi

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului (numită în popor şi Vovidenia) aminteşte faptul aducerii cu evlavie, în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos; întâi, pentru că acest fapt, atunci când s-a petrecut, s-a împlinit într-un chip minunat şi, al doilea, el cerea o pregătire pentru taina nașterii cu trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu, care avea să se săvârșească prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.  Continuare»

Această pildă nu se găseşte decât la Sfântul Luca, a cărui Evanghelie este, după Tradiţie, Evanghelia lui Pavel, căci Sfântul Luca a fost multă vreme colaboratorul şi scribul Sfântului Pavel1. Dar pericopa2 nu este bine aleasă, aşa cum adesea se întâmplă în lecţionarul bizantin. Într adevăr, Domnul spune această pildă în urma unui eveniment anume, o cerere care i a fost adresată. Dacă se înlătură această parte, pilda este mult mai puţin clară şi mai ales îşi pierde din forţă. Trebuie deci neapărat să începem această lectură la versetul 13.  Continuare»

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu  Continuare»

Dacă ar avea oamenii necontenit înaintea ochilor mila lui Dumnezeu faţă de dânşii, s-ar milostivi şi ei unii faţă de alţii. Nimic nu-l face pe om mai potrivnic milosteniei decât gândul că nici lui nu-i dă nimeni nimic. Nimeni? Dar Dumnezeu? Nu răsplăteşte El, zi şi noapte, cu milostivirea Lui, nemilostivirea noastră? Şi nu-i mai bine să te bucuri, la curtea împăratului, de milostivirea împărătească decât de milostivirea slugilor? La ce ne-ar folosi bunăvoinţa tuturor de la Curte, dacă am cădea în dizgraţia regală?  Continuare»

CRUCEA LUI HRISTOS ŞI CRUCILE NOASTRE “Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”
(Marcu 8, 34)

Am sărbătorit, iubiţii mei, praznicul Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru care Biserica noastră a cântat ,,Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Pentru Cruce poeţii Bisericii au alcătuit imne, iar Sfinţii Părinţi, de la cei mai vechi până la cei mai noi, au împletit cuvinte de laudă.

Cinstita Cruce o iubea şi o cinstea şi Sfântul Cosma Etolianul, care a primit mucenicia în anii sclaviei. Atât de mult o avea la evlavie, încât oriunde mergea ridica o cruce mare de lemn şi sub umbra ei predica; şi împărţea pretutindeni cruciuliţe care fac minuni.

Iubiţii mei, despre cinstita Cruce vorbeşte şi Evanghelia de astăzi. Cum începe? ,,Cine voieşte să vină după mine…” (Marcu 8, 34). ,,Cine voieşte”, zice. Nu forţează pe nimeni Hristos, nu îl ia de ureche să-l bage în staul, ca pe o oaie – ca pe o căpriţă -, ci îl lasă liber pe om. Dacă vrei, crezi în Hristos, dar dacă nu vrei, nu crezi.  Continuare»

Iubiţi credincioşi, pentru a vorbi mai desluşit des­pre acest prea sfânt praznic al Înălţării Sfintei Cruci, la care ne-am învrednicit a ajunge, este nevoie să înce­pem cu un istoric mai vechi şi să aducem în mijloc nişte măr­turii mult mai de demult, ca să ne putem da seama când a început şi cum a ajuns până la noi praznicul acesta.

Aţi văzut dumneavoastră grâul, când de-abia îl bate vântul, sau când e de o palmă numai şi când e a­proape să dea în spic? Dacă vei căuta într-însul şi îl vei desface când e aproape să dea în spic, sau cu vreo lună mai înainte, vei vedea acolo o taină mare. Acolo, în paiul acela, în firul acela de iarbă găseşti toată aşezarea grâ­u­lui foarte amănunţit, foarte mic se arată înăuntru şi spi­cul şi boabele lui şi toate celelalte. Aţi văzut păpuşoiul când de-abia îi dă spicul şi de-abia are păpuşi? Păpuşa a­ceea care nici mătase nu are, în care se vede ceva foarte mic, e porumbul, care mai târziu se va face mare, va face şi grăunţe şi toată frumuseţea lui lăsată de Dumnezeu.

  Continuare»

Marți, 17 septembrie 2019, Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, a fost sărbătorit pentru prima dată după canonizare la Mănăstirea Sireți, unde soborul sfintei mănăstiri în frunte cu părintele stareț, Prea Cuv. Arhim. Porfirie, a oficiat Sf. Liturghie cu această ocazie.

Aceasta este prima prăznuire a Sf. Dionisie,  după hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,  din 25 octombrie 2018, de a-l înscrie în calendarul Bisericii Ortodoxe.

Anul acesta este primul an în care Sfântul Dionisie  a fost sărbătorit în mod solemn de credincioșii ortodocși români de pe ambele maluri ale Prutului, a căror evlavie față de noul mărturisitor al Domnului Hristos este tot mai mare cu fiecare an ce trece.

  Continuare»

Evanghelia de astăzi ne istoriseşte despre stăpânul unei vii care şi-a trimis slujitorii să ceară lucrătorilor săi partea de recoltă ce i se cuvenea. Aceştia l-au prigonit şi l-au ucis pe trimişii stăpânului şi chiar pe fiul lui. Stăpânul s-a supărat şi a dat via sa altor lucrători, care să-i aducă roadele la vremea potrivită (Mt. 21, 41).

Noi, creştinii, suntem lucrătorii care am preluat via de la vechiul Israel, care a ucis pe Prooroci şi L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Această vie este Biserica, „Noul Israel” sau Împărăţia harului mântuitor. Stăpânul nostru Hristos a plecat la cer de unde va reveni să ceară roadele credinţei noastre concretizate în fapte creştineşti.

  Continuare»

Duminica a XI-a după Rusalii. Parabola robului nemilostiv (Matei 18, 22-33)

a) Iertaţi ca să fiţi iertaţi

Domnul îl vindecase pe cel demonizat la poalele Muntelui Tabor (v. Matei 17,14-23), apoi, în continuare, S-a întors cu ucenicii Săi în Capernaum (v. Matei 17, 24), în casa soacrei lui Petru; ucenicii se aflau acum împreună, discutând diverse teme. Au atins şi tema iertării aproapelui. Petru, având în minte tradiţia iudaică, care punea limite iertării (de trei ori puteai să-l ierţi pe aproapele tău), L-a întrebat pe Hristos: Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mim şi eu îi voi ierta? Oare până de şapte ori? (Matei 18, 21). Şi Petru a pus o limită iertării. Insă Hristos vine şi desfiinţează orice limită: Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte (Matei 18, 22). Adică de 490 de ori! Şi Domnul, ca să ne convingă de asta, că trebuie indiscutabil să-l iertăm pe aproapele nostru, ne-a spus parabola robului nemilostiv.

  Continuare»

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Astazi vom spune putine lucruri in cinstea Maicii Domnului, pe care Biserica noastra ortodoxa o ridica deasupra heruvimilor si serafimilor, in timp ce ereticii o coboara la treapta de necinste.

Cand Maica Domnului s-a intalnit cu Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, i-a zis printre altele: de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48), adica, de acum inainte toate neamurile, oamenii care vor crede in Domnul ma vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatal, ca sa devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiintalnita pentru o femeie!

  Continuare»

Primul inteles duhovnicesc al Evangheliei de astazi este indemnul de-a cauta mai intai hrana sufleteasca, dobandita prin intalnirea omului cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, Biserica Ortodoxa a randuit sa nu mancam si sa nu bem nimic inainte de participarea la Sfanta Liturghie, ci, in stare de post, sa ascultam cuvantul lui Hristos-Dumnezeu si sa ne impartasim cu Preacuratul Sau Trup si cu Preascumpul Sau Sange, "spre iertarea pacatelor, spre tamaduirea sufletului si a trupului". In acest mod, aratam intaietatea valorii sufletului fata de trup, adica suntem mai intai fiinte spirituale si apoi fiinte biologice. Iar ca fiinte rationale si duhovnicesti, inteligente si iubitoare, pretuim mai intai legatura vie cu Dumnezeu-Izvorul vietii vesnice si apoi lucrurile materiale.  Continuare»

Evanghelistul Matei numeste aici Capernaumul orasul Sau. Betleemul a fost orasul in care S-a nascut; Nazaretul, orasul in care a crescut; iar Capernaumul, orasul in care a locuit in permanenta.

Slabanogul de la Matei este altul decat cel de la Ioan (Ioan 5, 1-15). Unul se afla la scaldatoarea Vitezda, celalalt in Capernaum; unul era bolnav de treizeci si opt de ani; celuilalt nu i se spune varsta; unul era lipsit de ajutoare; celalalt avea oameni care-l ingrijeau, care-1 purtau, care 1-au adus la Iisus. Unuia Domnul ii spune: „Fiule, iertate iti sunt pacatele” (Matei 9, 2); celuilaltii zice: „ Vrei sa fii sanatos?(Ioan 5, 6). Pe slabanogul de la loan l-a vindecat Domnul intr-o sambata (Ioan 5, 10); pe cel de la Matei, in alta zi, nu sambata; ca daca ar fi fost sambata, iudeii L-ar fi invinuit; dar asa, au tacut; la vindecarea celui de la Ioan s-au pornit cu prigoana impotriva Lui (Ioan 5, 16).

  Continuare»

Este mare lucru ca un om, care nu facea parte din neamul iudaic, sa aiba despre Hristos o parere atat de mare. Dupa socotinta mea, sutasul se gandea ca ostirile cele ceresti, bolile, moartea si toate celelalte se supuneau lui Hristos, asa cum i se supuneau lui ostasii sai. De aceea si spune: "Ca si eu sunt om sub stapanire”; cu alte cuvinte sutasul spunea: "Tu esti Dumnezeu, eu sunt om; eu sunt sub stapanire, Tu nu esti sub stapanire. Asadar, daca eu, om fiind si sub stapanire, am atata putere, cu mult mai mult Tu, Care esti Dumnezeu si nu esti sub stapanire”.

Sutasul voia sa-L incredinteze cu tarie pe Iisus ca nu rosteste aceste cuvinte ca sa arate ca este vreo asemanare intre ei, ci, dimpotriva, foarte mare deosebire. "Daca eu, spune sutasul, care sunt un supus si sunt sub stapanire, pot atata, datorita micii mele functii, incat nimeni nu-mi poate sta impotriva, ci se va face tot ce poruncesc , chiar cand poruncile sunt diferite – "Ca zic acestuia:”Du-te!” si se duce, si altuia :”Vino!” si vine”- cu atat mai mult vei putea Tu!”.

  Continuare»

Prăznuim azi pe cei mai aleşi dintre Apostoli, pe Sfinţii Pe­tru şi Pavel. Aşa au rânduit Sfinţii Părinţi, ca aceşti cori­fei ai Apostolilor să fie pomeniţi împreună în aceeaşi zi, în 29 iunie.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel erau însă firi foarte deosebite. Cu multe calităţi care-i deosebesc şi care ne fac să ne punem în­trebarea: Cum de Biserica s-a gândit să-i cinstească în aceeaşi zi de sărbătoare?

1. Iată, de exemplu, în timp ce Sfântul Apostol Petru era pes­car, om simplu şi necărturar, celălalt, Sfântul Apostol Pavel, era învăţat, având dascăl pe vestitul Gamaliel.

2. Sfântul Apostol Petru era o fire entuziastă, vulcanică, volun­tară, gata oricând să-şi dea viaţa pentru Hristos, Sfântul Apostol Pavel însă eră o fire analitică, prelucrând şi dezvoltând în Episto­lele sale învăţătura Sfintelor Evanghelii.

3. În sfârşit, Sfântul Apostol Petru a fost verhovnic al Apostoli­lor, căpetenia sau liderul lor, în timp ce Sfântul Apostol Pavel nici măcar nu a avut privilegiul de a-L vedea vreodată pe Hristos în via­ţa Sa pământească. Cu toate acestea însă, „Apostol al neamurilor”.

  Continuare»

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Anul acesta o sarbatorim pe 6 iunie. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!". IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si marturiseste ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea "Hristos a inviat!", la care ni se raspunde cu confirmarea "Adevarat, a inviat!", pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim "cu bucurie mare". Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti.  Continuare»