Noutăţi

Venirea ei in lume a fost fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri in raiul cel pamantesc, apoi a fost binevestita de prooroci si asteptata cu dor si infrigurare de toate generatiile de-a lungul miilor de ani, ca pe a aceleia care avea sa nasca pe Mesia, Mantuitorul lumii. Generatii intregi s-au rugat pentru aceasta intrupare din Maica Domnului. Stim ca ea era vasul ales in care S-a pogorat si S-a intrupat Mantuitorul lumii.
Parintele Sofian Boghiu
Continuare»
Având în vedere faptul că în ultima vreme au avut loc discuții intense legate de Sinodul din Creta, ne-am adresat Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, unul dintre participanții la acest Sinod, care nu a semnat controversatul text „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, pentru a ne răspunde la câteva întrebări legate de frământările iscate în jurul acestui subiect. Îi mulțumim pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, așa cum a făcut-o de fiecare dată, în virtutea relației și colaborării de mai mulți ani pe care redactorii revistei noastre o au cu Înalt-Preasfinția sa.
Continuare»Cum s-a izbăvit orașul ortodox Muhradah de un puternic atac al jihadiștilor
de Gheorghie Theoharis
Faptul incredibil povestit mai jos s-a petrecut acum doi ani în orașul Muhradah din Siria. Este vorba despre un important oraș care se află în regiunea Hama, la 20 mile de centru ei. Orașul are 23.000 de locuitori, toți ortodocși, fapt care îl face să fie cel mai mare oraș curat ortodox al Siriei, cu cinci biserici.
Continuare»
Dar ceilalţi? Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute în ceaţă.
Ni se pare, de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate. Continuare»

Continuare»
Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan Hozevitul-Românul, astăzi pomenit, a avut cea mai scurtă perioadă de canonizare dintre Sfinții canonizați până acum de către Biserica Ortodoxă Română și anume de 32 de ani.
A adormit într-o zi de joi, pe 5 august 1960…și a fost canonizat pe 20 iunie 1992, la 12 ani după ce Sfintele sale Moaște întregi au fost așezate, spre cinstire, în Biserica Sfântul Ștefan din Mănăstirea unde se nevoise.
La Mănăstirea Sireţi se păstrează o părticică din Sf. Moaşte ale Sfântului Ioan Hozevitul şi o părticică din epitrahilul său.
Continuare»
Cel de-AL TREILEA TEMPLU din Ierusalim - incepe pregatirea Marilor preoti Kohanim
Temple Institute se apuca de pregatirea preotilor calificati, pentru deschiderea celui de-Al Treilea Templu din Ierusalim.
AL TREILEA TEMPLU din Ierusalim - pregatirea marilor preoti kohanim.
Continuare»Regina Ana a României a fost condusă sâmbătă, 13 august 2016, pe ultimul drum. Majestatea Sa a fost înmormântată în noua Necropolă Regală de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş.
Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, alături de care s-au aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Continuare»Papa Francisc a luat prin surprindere 20 de foste prostituate, printre care şi şase românce, când a venit şi a bătut la uşa apartamentului din Roma în care acestea locuiau, pentru a discuta cu ele timp de o ora.
Pontiful argentinian a denunţat în mod regulat traficul de fiinţe umane care se află în spatele unei marţi părţi din prostituţie drept o „crimă împotriva umanităţii”, scrie Hotnews.ro. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, grupul era format din şapte nigeriene, şase românce, patru albaneze, o tunisiană, o ucraineană şi o italiancă, cu vârste de circa 30 de ani.
Continuare»
Acest proiect hidroenergetic, realizat de Biserica Ortodoxă a Albaniei, este o investiție benefică majoră în sectorul energetic al țării. Proiectul a fost inițiat și dezvoltat, prin grija deosebită a Preafericirii Sale, Arhiepiscopul Anastasios.
Continuare»

Buenos Aires, 24 iunie 2016
Scrisoare deschisă a
Mitropolitului Pavel de Alep
adresată tuturor ierarhiilor Bisericii Ortodoxe
la praznicul Pogorârii Sfântului Duh
Lanţurile mele sunt legătura unităţii noastre
„Ori cu puţin, ori cu mult, eu m-aş ruga lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci şi toţi care mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt şi eu, afară de aceste lanţuri!”
(Fapte 26:29)
Deşi conflictul s-a mutat oficial în Irak, acolo unde Statul Islamic a cucerit Mosulul – oraşul creştinilor, nici în Siria situaţia nu a fost stabilizată. Chiar dacă bisericile creştine şi-au mutat reședințele în Liban sau într-una dintre ţările europene, mai sunt destui creştini în ţara Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Efrem Sirul.
Peste jumătate de milion de creştini aparţinând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient, Bisericii Siriene Iacobite şi celei Chaldeene suferă în tăcere, iar dramele lor sunt trecute cu vedere de marile agenţii de presă occidentale.
Continuare»<< 14 15 16 17 18 19 20 21 22 < Pagina 23 din 105 > 24 25 26 27 28 29 30 31 32 >>