Noutăţi

Părintele Galeriu: Cuvânt de învăţătură la Duminica Tomei

În lumina Învierii, în lumina pascală, petrecem îndeosebi aceste zile, după calendar, de la Înviere până la Înălţarea Domnului. Precum suntem încredinţaţi mereu, fiecare duminică preamăreşte Învierea. Şi în fiecare zi şi clipă de la Hristos cel răstignit şi înviat, de la acel fapt unic al Dumnezeirii pentru noi, să cugetăm, să grăim şi să petrecem cu această conştiinţă a Crucii şi a Învierii Lui, a împărtăşirii noastre din Crucea şi Învierea Lui, ca unii care aşa am fost zidiţi, să fim părtaşi la ceea ce Dumnezeu-Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt ne-a dăruit. Şi cel mai scump dar, se înţelege, e Învierea; dar nu numai: e Crucea şi Învierea. Prin Cruce, care-i calea spre Înviere: acesta este darul, bucuria şi puterea prin care suntem chemaţi să trăim. Numai aşa omenirea trăieşte potrivit chemării ei, potrivit vredniciei ei de a fi zidită după chipul lui Dumnezeu şi în perspectiva infinitei asemănări cu El.

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tamaduirii".

Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)

Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin.

Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrînd în viaţa monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.

Patimile Mântuitorului să ne trezească!

Aceasta ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Primele trei zile se constituie intr-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului.

Cuvant la Duminica Floriilor al Sfantului Ignatie Briancianinov.

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar” (Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Doamne Dumnezeul nostru, caută din înălţime, ca un bun, asupra inimilor robilor Tăi, care sunt lipsite de dragoste şi de unire şi împresurate de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul Preasfântului Tău Duh coborând peste dânsele, să le roureze în chip bogat, ca să aducă roade bune, şi să petreacă în dragoste şi unire.

(Cererile pentru înmulţirea dragostei. Liturghier)

Cuvântul ÎPS Bartolomeu Anania la praznicul Buneivestiri

Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.

Părintele Arsenie Papacioc: “ACŢIONAŢI CU STRATEGIE!”

“Am spus Părintelui Justin că a dat bătălia prea devreme, dar eu nu am fost împotriva lui. Părintele Justin a tras un clopot şi s-au trezit toţi adormiţii neamului. Bine a făcut! Dar cei de aici m-au dat la radio de la Dobrogea în tot felul cum le-a convenit lor, aşa încât eu să par că aş fi împotriva Părintelui Justin. Dar i-am ameninţat şi eu şi le-am zis că eu nu ţin de Constanţa, ţin de Bucureşti…” “Încă nu e lepădarea cea desăvârşită. Dar este începutul primejdios al acelei lepădări, din care nu vei mai putea ieşi mai târziu. Deocamdată s-a arătat numai un 6, dacă înţelegeţi, şi mai urmează încă doi“.

Duminica Cuv. Maria Egiptenca

În săptămâna a cincea a Postului Mare , la slujba deniei de miercuri seara se citeste viaţa Sf. Maria Egipteanca pentru a ne aduce înaintea ochilor duhovnicesti un model imresionant de pocainţă. De asemenea duminica a cincea a postului este închinată în mod special acestei cuvioase maici, care a devenit prin pocainţă dintr-o femeie desfrânată - o cuvioasă plăcută Domnului.

Vă prezentăm mai jos apelul părintelui Iustin Pîrvu de la mănăstirea Petru Vodă pentru organizarea unui referendum naţional contra obligativităţii introducerii cipului biometric in paşapoarte şi acte de identitate.

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Cuvînt rostit de părintele Paisie cu 17 ani în urmă

- Părinte, trebuie ca totdeauna să ne mărturisim „crezul" nostru ?

- Este trebuinţă de discernămînt. Sînt momente cînd nu trebuie să vorbim, şi momente cînd trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul" nostru, pentru că sîntem răspunzători dacă nu vorbim. În aceşti ani grei fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil şi ceea ce nu se poate face omeneşte să lase în seama lui Dumnezeu. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut ceea ce am putut face. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din mormînturi. Aceia au suferit atîtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea? Grecia, Ortodoxia, cu tradiţia ei, cu sfinţii şi eroii ei să fie luptată de grecii înşişi, şi noi să nu vorbim? Este înfricoşător! Am spus cuiva: „De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?". „Ce să mai discutăm", îmi spune, „miroase urît". „Dacă miroase, de ce nu vorbiţi? Loviţi-l!". Nimic, îl lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat: „Să spui: «Nu sînt de acord cu aceasta!»", îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate?".

Pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea Sfântului Sava cel sfinţit.

În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.

Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul

Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul XIII, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului cel bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie şi extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorinţa de a completă în mod armonios structura Triodului.