Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

<< 119 120 121 122 123 124 125 126 127 <  Pagina 128 din 135  > 129 130 131 132 133 134 135  >>

publicat pe 22 mai 2009

9/22 mai Mutarea moaştelor Sf. Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în cetatea Bari, din Italia.

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii greceşti de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creştin pînă la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni.

  Continuare»



publicat pe 20 mai 2009

Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac zice că or să fie mari greutăti si mari schimbări în lume, spre răutatea si spre dărâmarea vietii sufletesti si duhovnicesti. Eh! Fiindcă Bunul Dumnezeu a orânduit ca să fim crestini ortodocsi, multi-putini, să nu ne depărtăm de poveţele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfintilor Părinti cei îndumnezeiti...

  Continuare»



publicat pe 15 mai 2009

Sfantul Ignatie Briancianinov: Despre închinarea în duh şi adevăr

“Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfânta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

  Continuare»



publicat pe 14 mai 2009

Icoana Sf.Cuv. Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie de pe racla cu sfintele lor moaşte aflată la Schitul Colciu din Sf. Munte Athos. Raclă cumpărată de ieroschimonahul Dionisie Ignat

  Continuare»



publicat pe 11 mai 2009

Sf. Ioan Gura de Aur: Cuvânt la Duminica Slăbănogului

“Dar oricât de înţelepţi, oricât de tari şi puternici am fi noi, dacă ne lipseşte ajutorul dumnezeiesc, nu putem rezista nici la cea mai mică încercare. Ce trebuie să vorbesc eu despre noi, oamenii cei mici şi slabi? De ar fi cineva încă şi un Pavel, sau un Petru, sau Iacob, sau Ioan, şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins, s-ar împiedica şi ar cădea. Spre a întări aceasta, vă voi aduce numai cuvintele lui Hristos ce le-a zis lui Petru: „Iată satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul; Eu însă M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta” (Luca 22, 31-32). El vrea să spună că, dacă nu l-ar fi ajutat pe Petru, nu ar fi rămas statornică nici chiar credinţa acestui Apostol.

  Continuare»



publicat pe 06 mai 2009

Minunatul, vestitul şi marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinţi creştini şi învăţat, din tinereţe, în dreapta credinţă. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo şi având acolo multe averi şi moşteniri. Ajuns la vârsta desăvârşită şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneala, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până şi dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

  Continuare»



publicat pe 03 mai 2009

Inima lor şi-au pus în miresme

Sfînta noastrã Bisericã tine mult de tot sã pomeneascã pe cei care au fãcut bine. Si a vrut sã pomeneascã pe cei care au fãcut bine. Si a vrut sã pomeneascã pe femeile mironosite care s-au dus la mormîntul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos cu miresme, sã ungã cu miresme trupul Domnului Iisus Hristos, asezat în mormînt, si sã pomeneascã pe Sfîntul Iosif din Arimateea, cel care L-a înmormîntat cu cinste pe Domnul Hristos. Iatã, într-o vreme în care cei multi Îl necinsteau pe Domnul Hristos, în acea vreme de necinstire, el a fost cinstitor al Domnului Hristos si L-a înmormîntat cu cinste. Si nu numai cã L-a înmormîntat cu cinste, dar I-a dat Domnului Hristos si mormîntul în care a fost asezat.

  Continuare»



publicat pe 26 aprilie 2009

P_Blajinilor

Despre originea sărbătorii “Paştele Blajinilor”

Peste o săptămână după duminica Paştilor, în prima zi de luni o parte din creştinii ortodocşi obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită şi Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor.

  Continuare»



publicat pe 25 aprilie 2009

Ap.TomaPărintele Galeriu: Cuvânt de învăţătură la Duminica Tomei

În lumina Învierii, în lumina pascală, petrecem îndeosebi aceste zile, după calendar, de la Înviere până la Înălţarea Domnului. Precum suntem încredinţaţi mereu, fiecare duminică preamăreşte Învierea. Şi în fiecare zi şi clipă de la Hristos cel răstignit şi înviat, de la acel fapt unic al Dumnezeirii pentru noi, să cugetăm, să grăim şi să petrecem cu această conştiinţă a Crucii şi a Învierii Lui, a împărtăşirii noastre din Crucea şi Învierea Lui, ca unii care aşa am fost zidiţi, să fim părtaşi la ceea ce Dumnezeu-Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt ne-a dăruit. Şi cel mai scump dar, se înţelege, e Învierea; dar nu numai: e Crucea şi Învierea. Prin Cruce, care-i calea spre Înviere: acesta este darul, bucuria şi puterea prin care suntem chemaţi să trăim. Numai aşa omenirea trăieşte potrivit chemării ei, potrivit vredniciei ei de a fi zidită după chipul lui Dumnezeu şi în perspectiva infinitei asemănări cu El.

  Continuare»



publicat pe 24 aprilie 2009

Zoodohos

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tamaduirii".

  Continuare»



<< 119 120 121 122 123 124 125 126 127 <  Pagina 128 din 135  > 129 130 131 132 133 134 135  >>


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705