Nachrichten
Despre originea sărbătorii “Paştele Blajinilor”
Peste o săptămână după duminica Paştilor, în prima zi de luni o parte din creştinii ortodocşi obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită şi Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor.
Weiterlesen …»Părintele Galeriu: Cuvânt de învăţătură la Duminica Tomei
În lumina Învierii, în lumina pascală, petrecem îndeosebi aceste zile, după calendar, de la Înviere până la Înălţarea Domnului. Precum suntem încredinţaţi mereu, fiecare duminică preamăreşte Învierea. Şi în fiecare zi şi clipă de la Hristos cel răstignit şi înviat, de la acel fapt unic al Dumnezeirii pentru noi, să cugetăm, să grăim şi să petrecem cu această conştiinţă a Crucii şi a Învierii Lui, a împărtăşirii noastre din Crucea şi Învierea Lui, ca unii care aşa am fost zidiţi, să fim părtaşi la ceea ce Dumnezeu-Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt ne-a dăruit. Şi cel mai scump dar, se înţelege, e Învierea; dar nu numai: e Crucea şi Învierea. Prin Cruce, care-i calea spre Înviere: acesta este darul, bucuria şi puterea prin care suntem chemaţi să trăim. Numai aşa omenirea trăieşte potrivit chemării ei, potrivit vredniciei ei de a fi zidită după chipul lui Dumnezeu şi în perspectiva infinitei asemănări cu El.
Weiterlesen …»Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tamaduirii".
Weiterlesen …»Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)
Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin.
Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrînd în viaţa monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.
Weiterlesen …»
Luminoasa sărbătoare a Sfintelor Paşti să coboare peste noi toţi bucurii duhovniceşti, pace şi bună înţelegere, iar Hristos cel Înviat să ne dăruiască sănătate şi întru toate bună sporire.
Hristos a Înviat!Cristo è risorto!
Hristos Anesti!
Cristus ist vidergheboren!
Crist has risen!
Христос воскресе!
Patimile Mântuitorului să ne trezească!
Aceasta ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Primele trei zile se constituie intr-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului.
Weiterlesen …»
Cuvant la Duminica Floriilor al Sfantului Ignatie Briancianinov.
“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar” (Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.
Doamne Dumnezeul nostru, caută din înălţime, ca un bun, asupra inimilor robilor Tăi, care sunt lipsite de dragoste şi de unire şi împresurate de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul Preasfântului Tău Duh coborând peste dânsele, să le roureze în chip bogat, ca să aducă roade bune, şi să petreacă în dragoste şi unire.
(Cererile pentru înmulţirea dragostei. Liturghier)
Weiterlesen …»Cuvântul ÎPS Bartolomeu Anania la praznicul Buneivestiri
Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.
Weiterlesen …»« 141 142 143 144 145 146 147 148 149 ‹ Seite 150 von 156 › 151 152 153 154 155 156 »