Nachrichten
La prăznuirea Sfinților Marilor Mucenici Mercurie și Ecaterina, hramul paraclisului schitului Sfintei Mânăstiri Sireți, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală a fost săvârșită de Preacuviosul Protosinghel Macarie, Starețul Sfintei Mânăstiri Cornet și Preacuviosul Protosinghel Ioan, duhovnicul Mânăstirii Sf. Ioan Iacob, Țara Loviștei din Arhiepiscopia Râmnicului precum și clericii Mânăstirii Sireți.
„Căci m-a oprit de la liturghie și nu pot să fac sinaxă în biserică, dacă nu mă dezleagă. Hristos mi-a trimis mie cununa de mucenic, dar înaintea Lui nu pot să mă înfățișez din pricina faptului că sunt oprit. Și să nu socotești, nici, să încerci tu să mă dezlegi că, dacă nu mă va dezlega pe mine cel ce m-a legat, nici îngerul nu poate să mă dezlege. Căci cele ce leagă preoții pe pământ, legate sunt și în ceruri.”
Că mare este credința creștinilor și că sunt veșnice și neschimbate cuvintele lui Hristos Care zice preoților: Câte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri[1], am citit un capitol cu adevărat străin și plin de toată frica într-o istorisire.
Weiterlesen …»Părintele Rafail Noica, fiul marelui filosof român Constantin Noica, este recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă. Părintele a acordat recent un interviu pentru portalul ortodox Doxologia.ro, unde a vorbit despre Sfântul şi Marele Sinod, care s-a desfăşurat în Creta în luna iunie a acestui an.
„Nu s-a făcut nimic pe linie de vânzare a Ortodoxiei, spune Rafail Noica. „Din contră, găsesc acest sinod ca un început bun. El trebuie urmat de alte sinoade, care să precizeze anumite lucruri şi asta toţi o spun”.
Referindu-se la celelalte Biserici creştine, duhovnicul a evidenţiat: „cum să nu spunem că sunt Biserică, fiindcă ei au conştiinţa de a fi Biserică. Pe de altă parte, în conştiinţa noastră cum să-i gândim ca Biserică, dacă noi ştim că Biserica este una, sfântă. Şi asta nu fiindcă sunt ortodox şi patriot, dar e o realitate”.
Weiterlesen …»
Dacă îţi doreşti sănătatea, tu va trebui să te îndrepţi, nu aproapele tău, aşa cum vom vedea în continuare. Deseori te întristezi şi cârteşti: „Acest om mi-a devenit nesuferit! Mă ocărăşte, mă dispreţuieşte, mă vorbeşte de rău, să vezi ce-i fac!”. Dar această atitudine este greşită.
Când stomacul nu mai poate să „digere” mâncărurile pe care le înghiţi, înseamnă că ai o problemă, eşti un om care suferă. Şi dacă îţi doreşti sănătatea, va trebui să te îngrijeşti să afli modul potrivit prin care să-ţi vindeci stomacul.
Weiterlesen …»
De altfel, Templul Vechiului Testament a fost prototipul, prefigurarea, Bisericii creştine.
Evenimentul sfânt al intrării pruncei Maria în Templul din Ierusalim a fost fructul unei făgăduinţe. Căci Tradiţia ne spune că părinţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind şi neavând copii, în rugăciunile lor fierbinţi de a-i binecuvânta Cel de Sus cu un prunc, au făcut legământ în faţa lui Dumnezeu că de-l vor dobândi, îl vor afierosi Domnului, adică îl vor duce la Templu.
Weiterlesen …»

Sfântul Mucenic Dasie a trait în secolele III-IV d.H., fiind soldat în armata romană, în Legiunea XI “Claudia” care staţiona la Dunăre încă din secolul al II‑lea.
Numele de “Dasius” dovedeşte originea sa geto-dacică şi înseamnă “miel”, cuvânt care s-a păstrat într-o formă uşor schimbată - “daşu”, dar cu aceeaşi semnificaţie, până în prezent.
Arestarea şi condamnarea la moarte a Sfantului Mucenic Dasie este legată de sărbătoarea Saturnaliilor – o sărbătoare păgână care se celebra în Imperiul Roman timp de şapte zile in fiecare an - la început între 17 şi 24 decembrie, apoi între 1 şi 8 ianuarie - în cinstea zeului timpului numit de romani Saturn, iar de greci Cronos. În timpul Saturnaliilor, orice muncă înceta. În amfiteatre aveau loc lupte între gladiatori, spectacole de circ, curse de cai, iar pe străzi se desfãşura dansul orgiilor saturnale. În aceste zile, moralitatea devenea un concept cu totul relativ, fiecare săvârşind nelegiuirea dorită.
Weiterlesen …»
Dreapta credinţă a neamului românesc
Părintele Cleopa primea pe toţi cei care veneau la sfinţia sa, fie ortodocşi, fie de altă religie, fie români, fie de alt neam, dar ţinea cu tărie la dreapta credinţă Ortodoxă şi nu se sfia să şi mărturisească aceasta.
„Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia1. Noi ne-am încreştinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfîntului Apostol Andrei. Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma, şi cei din Grecia, cînd au venit aici cu legiunile romane, au adus credinţa Ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri sînt dacii şi romanii, de la care am rămas noi, românii. Weiterlesen …»« 20 21 22 23 24 25 26 27 28 ‹ Seite 29 von 156 › 30 31 32 33 34 35 36 37 38 »