Nachrichten


În ținuturile Lombardiei trăia o familie foarte virtuoasă. Soții aceștia aveau pentru Maica Domnului foarte multă evlavie, încât au pictat cu multă râvnă, pe unul dintre pereții casei lor, o icoană a Maicii Domnului, cheltuind mulți bani pentru ca icoana să fie frumoasă și impunătoare.
În fiecare zi și în fiecare clipă, ori de câte ori treceau prin fața acestei icoane, se închinau Maicii Domnului și-i înălțau cântare îngerească. Ca binecuvântare pentru acest bun obicei, Maica Domnului le trimitea bucurii și toate cele de folos. Vecinii lor îi numeau „iubitori de pace”.
Weiterlesen …»
Pr. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române a declarat pentru Trinitas Tv că ideea de înfiinţare a Patriarhiei Române „a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoţimii ardelene de la Sibiu, în 1919”.
„După aceea, alte personalităţi de marcă ale culturii româneşti, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaş, împreună cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârşitul anului 1919, dar şi Regele Ferdinand, au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc”.
Weiterlesen …»
Publicăm mai jos prelegerea ținută de Mitropolitul Kallistos (Ware) la sesiunea inaugurală a Conferinței IOTA, care a avut loc între 9 și 12 ianuarie la Iași, România.
SINODALITATE
În ceea ce privește sinodalitatea, putem vedea imediat cum un Sinod al Bisericii ar trebui considerat un eveniment euharistic. Majoritatea Sinoadelor au fost preocupate de restaurarea comuniunii euharistice atunci când a fost ruptă, pe marginea a cine poate sau cine nu poate fi acceptat să primească Taina; și cele mai multe (dacă nu toate) Sinoade s-au încheiat cu o Liturgie cocelebrată, cu participarea tuturor membrilor prezenți.
www.lacasuriortodoxe.ro: Publicăm mai jos prelegerea ținută de Mitropolitul Kallistos (Ware) la sesiunea inaugurală a Conferinței IOTA, care a avut loc între 9 și 12 ianuarie la Iași, România.
Weiterlesen …»

Botezul Domnului, praznicul înnoirii vieții
Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos, până la aceşti ani, nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui.
Weiterlesen …»Sfantul Vasile cel Mare este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 1 ianuarie si pe 30 ianuarie alaturi de Sfintii Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. S-a nascut in anul 330, in Capadocia, intr-o familie numeroasa. A avut patru surori si patru frati. Cinci din cei noua au devenit sfinti in calendarul Bisericii Ortodoxe, alaturi de parintii lor, Vasilie, Emilia si Macrina cea Batrana, bunica Sfantului Vasile. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfanta Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica.
Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Batrana si elev al Sfantului Grigorie Facatorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, insusindu-si tot ceea ce era mai bun din cultura pagana. In anul 356 revine in tara si devine profesor de retorica.
Weiterlesen …»

Weiterlesen …»
« 1 2 3 4 5 6 7 ‹ Seite 8 von 156 › 9 10 11 12 13 14 15 16 17 »