Viaţa părintelui Mihail - mărturiile fiilor duhovniceşti

<< 1 2 3 4 <  Pagina 5 din 102  > 6 7 8 9 10 11 12 13 14  >>

Memoria Bisericii în imagini: Vladimir Sincovschi, ierarhul rus care ne-a iubit pe noi

publicat pe 06 decembrie 2018
Un episod aparte din istoria bisericească românească de sub ocupaţia ţaristă este reprezentat de Vladimir Sincovschi, arhiepiscopul Chişinăului în 1904-1908. Deşi nu era român, el a înţeles că trebuie să le vorbească, să le predice şi să-i mărturisească pe credincioşii basarabeni în limba lor. El predica de la altarul catedralei din Chişinău în limba băştinaşilor şi chiar a instituit studiul limbii române în seminarul înfiinţat de înaintaşul său, Gavril Bănulescu-Bodoni.  Continuare»



21 noiembrie/4 decembrie - Praznicul intrării în biserică a Maicii Domnului

publicat pe 04 decembrie 2018

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie/4 decembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.  Continuare»



20 noiembrie/3 decembrie - Pomenirea Sfântului Mucenic Dasie care a pătimit în cetatea Durostorum, astăzi or. Silistra, Bulgaria

publicat pe 03 decembrie 2018

Sfântul Mucenic Dasie a trait în secolele III-IV d.H., fiind soldat în armata romană, în Legiunea XI “Claudia” care staţiona la Dunăre încă din secolul al II‑lea.

Numele de “Dasius” dovedeşte originea sa geto-dacică şi înseamnă “miel”, cuvânt care s-a păstrat într-o formă uşor schimbată  - “daşu”, dar cu aceeaşi semnificaţie,  până în prezent.

Arestarea şi condamnarea la moarte a Sfantului Mucenic Dasie este legată de sărbătoarea Saturnaliilor – o sărbătoare păgână care se celebra în Imperiul Roman timp de şapte zile in fiecare an - la început între 17 şi 24 decembrie, apoi între 1 şi 8 ianuarie - în cinstea zeului timpului numit de romani Saturn, iar de greci Cronos. În timpul Saturnaliilor, orice muncă înceta. În amfiteatre aveau loc lupte între gladiatori, spectacole de circ, curse de cai, iar pe străzi se desfãşura dansul orgiilor saturnale. În aceste zile, moralitatea devenea un concept cu totul relativ, fiecare săvârşind nelegiuirea dorită.

  Continuare»



Biserica Ortodoxă a Finlandei: Au fost canonizați doi sfinți autohtoni

publicat pe 03 decembrie 2018

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat propunerea Bisericii Autonome Ortodoxe din Finlanda de a canoniza doi sfinţi autohtoni: Ioan de Valmo (1873-1958) şi Ioan de Ilomantsi (1848-1918).

Potrivit site-ului oficial al Bisericii Ortodoxe din Finlanda, demersurile pentru canonizare au început încă din anul 2016, documentele fiind înaintate Patriarhiei Ecumenice în luna aprilie a acelui an.

  Continuare»



Scrisoarea adresată Patriarhului Nicodim de către episcopul Dionisie Erhan la întoarcerea în Mânăstirea Suruceni

publicat pe 01 decembrie 2018

„...dacă ar fi fost Ioan Gură de Aur tot pe Dionisie l-aș fi făcut episcop...”   Mitropolitul Pimen al MoldoveiÎnalt Preasfințite și Preafericite,

În urma demisiei mele din postul de Episcop al Cet.-Albe-Ismail, cu smerenie aduc la cunoștința Preafericirii voastre următoarele:

În ziua de duminică 31 august am plecat din București la ora 7. La ora 5,35 p.m. am trecut Prutul și am călcat pe pământul sfințit prin oasele și mormintele străbunilor noștri, iar acum scăldat și răscumpărat prin sângele și vitejia fiilor neamului nostru, cari prin ajutorul Celui de Sus, l-am răscumpărat.

  Continuare»



Veșnică să-i fie pomenirea!

publicat pe 01 decembrie 2018

Adormirea Sf. Efrem SirulAducem mulțumiri tuturor celor care au fost alături de noi, celor care au înălțat rugăciuni la despărțirea vremelnică de Maica noastră Teodora.

Mulțumim și rugăm pe toți să o pomenească și în continuare!

Veșnică să-i fie pomenirea!

Arhim. Porfirie cu obștea

  Continuare»



Fericită este calea în care mergi astăzi suflete căci s-a gătit ție loc de odihnă. Înmormântarea Maicii Teodora

publicat pe 29 noiembrie 2018

În dimineața zilei de 29 noiembrie, la biserica Sf. Ecaterina s-a săvârșit Sf. Liturghie de către P. Cuv. Arhim. Porfirie Starețul Sf. noastre mânăstiri după care a urmat slujba prohodului săvârșită de soborul mânăstirii și a preoților care au cunoscut-o pe maica Teodora.

La sfintele slujbe a luat parte și Preacuvioasa maică Egumena Epistimia Stareța mânăstirii Suruceni împreună cu soborul maicilor, care au ținut să fie alături de obștea noastră la despărțirea de maica Teodora.

După slujba prohodului Preacuvioasa Maică Stareță a venit cu un cuvânt de cinstire pentru maica Teodora și mângâiere pentru cei îndurerați.

După ce toți cei prezenți și-au luat rămas bun de la cea pe care au iubit-o mult, sicriul cu trupul maicii Teodora a fost așezat în locul de odihnă întru așteptarea învierii celei de obște.

Veșnică ei pomenire!

  Continuare»



Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a săvârșit litia mică pentru cei adormiți și rugăciunea de dezlegare a păcatelor pentru monahia TEODORA Jalbă

publicat pe 28 noiembrie 2018
În seara zilei de 28 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a săvârșit litia mică pentru cei adormiți și rugăciunea de dezlegare a păcatelor pentru monahia TEODORA Jalbă, ctitorul Schitului "Sfânta Mare Muceniță Ecaterina" al Mănăstirii Sireți.

  Continuare»



Monahia Teodora Jalbă s-a mutat la Domnul

publicat pe 27 noiembrie 2018
Obştea Sfintei Mânăstiri Sireţi anunţă trecerea la Domnul a monahiei Teodora Jalbă. Slujba înmormântării va avea loc joi, 29 noiembrie 2018, şi va fi precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Schitul Sfânta Ecaterina - ctitoria monahiei Teodora (17 noiembrie 1934- 27 noiembrie 2018)  Continuare»



Duminica a douăzeci și cincea după Rusalii - Pilda Samarineanului Milostiv

publicat pe 25 noiembrie 2018

Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui

“Sa ne pese de celalalt, sa ne doara durerea lui!”

“Dreptmaritori crestini,
Evanghelia care s-a citit astazi la Sfanta Liturghie arata ca intr-o zi a venit la Iisus un invatator de lege care, cu gand viclean „ispitindu-L”, L-a intrebat: “Invatatorule, ce sa fac sa mostenesc viata de veci?“.

De cate ori nu ne punem si noi aceasta intrebare? Ce ar trebui, oare, sa facem, ca sa fim fericiti atat pe pamant, dar mai ales in vecii vecilor? Iata o intrebare cat se poate de buna, pusa insa cu gand rau!…  Continuare»



Mesajul adresat de Patriarhul Ecumenic ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române (Text Integral)

publicat pe 25 noiembrie 2018

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a adresat ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române reuniți sâmbătă la Reședința Patriarhală din București exprimându-și speranța că „Biserica Ortodoxă Română se va implica în păstrarea unității bisericești și a dreptății”.

Sanctitatea Sa a vorbit despre tradiția sinodală a Bisericii, despre Sfântul și Marele Sinod și despre situația bisericească din Ucraina.

  Continuare»



9/22 Noiembrie - Pomenirea Celui între Sfinți Nectarie, vindecătorul de boli și făcătorul de minuni

publicat pe 23 noiembrie 2018
O nou-arătată stea a Bisericii noastre Ortodoxe este sfântul prăznuit astăzi de Patriarhia Elin-Ortodoxă a Alexandriei – Nectarie Kefalas, Mitropolitul Pentapolei, care, prin nevoinţele sale, smerenia sa, tăcerea şi nerăutatea sa, s-a dovedit prin harul lui Hristos nectar al virtuţilor, vas preţios al dumnezeieştilor daruri ale Sfântului Duh, înălţime a smereniei, adâncime a iubirii.

Prin viaţa sa ascetică s-a învrednicit să devină alabastru prea frumos mirositor al dumnezeieştii miresme a Preasfântului Duh şi mijlocitor prea cald al sufletelor. Sfântul Nectarie s-a arătat o făclie luminoasă care luminează bogat sufletele oamenilor binecredincioşi cu lumina învăţăturilor evanghelice. S-a arătat vrednic slujitor al lui Dumnezeu-Cuvântul şi vrednic Păstor şi slujitor al Sfintelor Taine.

  Continuare»



Dragostea nu cade niciodată: Sfinţii mucenici Galaction şi Epistemia cinstiți la Mănăstirea Suruceni

publicat pe 21 noiembrie 2018
Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, la 5/18 noiembrie, pe Sfinţii mucenici Galaction şi Epistemia. Sărbătoarea din acest an a coincis cu Duminica a XXV-a după Rusalii, cea a Învierii fiicei lui Iair.
Sfinţii mucenici Galaction şi Epistemia au fost cinstiți astăzi, 18 noiembrie 2018, la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți.  Continuare»



Minuni la sărbătoarea Sfântului Nectarie. Mărturisire a Mitropolitului Macarie de Nairobi

publicat pe 18 noiembrie 2018

Seminarul patriarhal din Nairobi își desfășoară activitatea de aproape patru decenii. Zilnic, aici, se oficiază Sfânta Liturghie. Conform Mitropolitului Macarie de Nairobi, din Patriarhia Alexandriei, "slujba începe zilnic la ora 6 dimineața. Toți cei care se află în Seminar, de la episcop până la ultimul seminarist, vin la biserică pentru slujire".

„Pe 8 noiembrie 2018, în ajunul Sărbătorii Sfântului Nectarie din Eghina“, continuă ierarhul, „în capela seminarului nostru patriarhal închinată Sfântului Macarie Egipteanul, s-a săvârșit Vecernia Mare, în cinstea Sfântului Nectarie, cu Litie [binecuvântarea pâinilor]. După slujbă, așa cum procedez eu de obicei, am menționat pe scurt viața Sfântului Nectarie, amintind în concluzie că ar trebui să-l avem pe Sfântul Nectarie ca exemplu în viața noastră, în ciuda tuturor slăbiciunilor noastre omenești. Am adăugat că sfinții sunt întotdeauna cu noi, lângă noi, ei ne înconjoară efectiv și îi auzim când vorbim cu ei și îi întrebăm ceva...

  Continuare»



Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, comemorat la 150 de ani de la naștere

publicat pe 03 noiembrie 2018

“Să te sfințești pe tine însuți și apoi să-i sfințești pe alții” (Sfântul Iustin Popovici)

Sfântul Ierarh Dionisie a fost comemorat astăzi, 02 noiembrie, la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni cu prilejul aniversării a 150 de ani de la nașterea sa.
După Sfânta Liturghie, părintele arhimandrit Porfirie, Starețul Sf. Mânăstiri Sireți, înconjurat de un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire pentru părinții Sfântului Ierarh Dionisie, Vasile și Adriana.
În cuvântul său de învățătură, Părintele Arhimandrit a elogiat personalitatea strălucitului Ierarh al Bisericii lui Hristos, arătând că, deși a trăit în vremuri grele, a lăsat în viața Bisericii lucruri care îl fac vrednic de veșnică amintire și pomenire. „Sfântul Dionisie reprezintă chipul unui Ierarh desăvârșit, plin de smerenie, credință și sfințenie. Descoperirea trupului său neatins de stricăciune este o mărturie a prezenței roditoare a Duhului Sfânt în viața sa. Să-i înălțăm rugăciuni și să cerem ajutorul și mijlocirea acestui Sfânt al Bisericii noastre, să-i urmăm învățăturile și sfințenia vieții, nădăjduind să moștenim Împărăția lui Dumnezeu” – a spus preacuviosul părinte arhimandrit.  Continuare»



<< 1 2 3 4 <  Pagina 5 din 102  > 6 7 8 9 10 11 12 13 14  >>