25 noiembrie/8 decembrie - Pomenirea Sfinílor Mari Mucenici Mercurie si Ecaterina

publicat pe 08 decembrie 2018

Sfânta Muceniţă Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximian, la începutul veacului al IV-lea. Era de fel din din Egipt, din cetatea Alexandriei, un mare centru cultural, politic şi economic al antichităţii. Era fiica unui principe alexandrin pe nume Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup. Aceasta a învăţat într-un mod strălucit toată învăţătura şi ştiinţa greacă şi latină a acelor vremuri, uimind cu înţelepciunea şi priceperea sa. A învăţat de asemenea şi arta retoricii (oratoria, grăirea frumoasă). Era renumită şi pentru că ştia multe limbi străine şi dialecte ale multor neamuri. Era renumită şi admirată nu numai în Alexandria, căci faima sa depăşise graniţele egiptene. Mulţi veneau în Alexandria pentru că auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Dincolo de acest renume, Ecaterina rămăsese o persoană modestă, cu un suflet împodobit de cele mai alese virtuţi. Era creştină şi pentru aceasta căuta să atragă la credinţă cât mai mulţi oameni, prin talentul cuvintelor sale. În anii împăratului Maximian, Ecaterina a fost prinsă pentru faptul că-L mărturisea pe Hristos. A fost arestată şi încercată prin multe chinuri. Avea să-şi găsească sfârşitul ca martiră a Bisericii, tăindu-i-se capul în faţa mulţimilor de oameni care o cunoscuseră.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele SinaiÎn cinstea ei a fost ridicată mânăstirea care îi poartă numele, din muntele Sinai – locul unde Dumnezeui i-a vorbit proorocului Moise şi i-a descoperit poruncile Decalogului. Este unul dintre cele mai importante centre ale monahismului răsăritean.

Imagini cu cinstitele moaşte al Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina:

* * *

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Iulian Apostatul a pornit război împotriva perşilor şi a trecut chiar prin Cezareea, pe unde îi era drumul, şi când a ajuns aproape de Episcopia Marelui Vasile a trimis nişte soli la sfântul, să-i trimită atâţia litri de aur şi atâta hrană, pentru cai şi pentru armată. Dar tocmai atunci era o secetă mare şi o foamete în Cezareea şi n-aveau creştinii nici pâine. Sfântul Vasile, văzând că el cere atâta aur, a trimis soli înainte şi le-a spus: „Eu aş vrea să-i trimet, numai că n-avem; poporu-i sărac şi avem atâţia bolnavi şi atâtea mănăstiri şi atâtea biserici”. Când solii i-au dus ştirea lui Iulian, acesta s-a înfuriat straşnic: „Ce-a spus, că n-are? Las’ că merg eu până acolo!”. Şi a venit mai aproape şi a trimis alţi soli, ca să spună să-i trimită negreşit.

Atunci Sfântul Vasile a luat poporul său şi l-a întâmpinat, cinstindu-l după tradiţie, ca pe împăratul Bizanţului, şi fiindcă nu avea alt dar să-i aducă, i-a adus trei pâini de orz, dintr-acelea din care mânca sfântul; căci aşa ceruse împăratul, să-i ducă din cele ce mănâncă el. Deci, primind împăratul darul, a zis slujitorilor lui să-i răsplătească dându-i iarbă din livadă. Sfântul văzând o necinste ca aceasta, a zis împăratului: „Noi, o, împărate, ţi-am adus din cele din care înşine mâncăm, precum ai cerut; iar împărăţia ta, precum se vede, ne-ai răsplătit darul cu cele din care însuţi mănânci”. Auzind acestea împăratul, s-a mâniat foarte şi a zis sfântului: „Acum primeşte darul acesta, şi când mă voi întoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot, şi pe nebunul popor, cel amăgit de tine, îl voi robi; căci necinsteşte pe zeii cărora mă închin eu, şi atunci vei lua şi tu răsplătirea ce ţi se cuvine!”. Astfel înfricoşându-l păgânul împărat, s-a dus în Persia.

Şi s-a dus cu mare mânie, iar Marele Vasile, ştiindu-i furia şi răutatea lui, a adunat tot poporul în biserica Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, care era pe un deal, şi a zis: „Să facem multă rugăciune, că împăratul, când se va întoarce înapoi, ne pierde pe toţi, pentru că nu i-am dat aur şi cele ce a cerut”. Poporul ascultă de Sfântul Vasile, că de li s-ar fi cerut ca toţi să moară pentru Hristos, ar fi făcut-o, aşa de mare le era credinţa. Şi au făcut priveghere de toată noaptea şi se rugau cu toţii ca să se potolească furia împăratului. Iar sfântul se ruga înaintea icoanei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, lângă care era şi chipul Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, cu suliţa ca un ostaş, că Sfântul Mercurie a fost ostaş, ca Sfântul Dimitrie şi ca Sfântul Gheorghe.

Şi deodată a văzut chipul Sfântului Mercurie, cel de lângă Prea Curata Născătoare de Dumnezeu, schimbându-se şi făcându-se nevăzut câtăva vreme. Atunci a înţeles Sfântul Vasile că Sfântul Mercurie a fost trimis de Prea Curata Maică a Domnului să se răzbune şi să piardă pe vrăjmaşul lui Dumnezeu, că Iulian Apostatul, de când s-a lepădat de credinţă, nu-l numea pe Mântuitorul altfel decât “Fiul Mariei” şi “Galileeanul”. Şi, într-adevăr, s-a dus Sfântul Mercurie, şi ajungând unde erau oştirile ziua în amiaza mare, s-a ridicat deasupra oştirilor lui Iulian Apostatul. Şi când a văzut Iulian că vine Sfântul Mercurie, strălucind ca soarele, a crezut că-i Hristos şi a strigat la generalii săi :„Veniţi degrabă aproape de mine, puneţi mâna pe săbii, apăraţi-mă!”. Dar aceia nu vedeau nimic. „Dar ce-i, împărate?!”. „Galileeanul, Galileeanul vine, mă omoară, mă urmăreşte în mijlocul taberei mele, nu mă lăsaţi!”. Şi pe când striga îngrozit, Sfântul Mercurie l-a însuliţat în gât, a ţâşnit sângele în sus şi abia a mai putut îngăima: „Ai învins, Galileene… ”

Apoi Sfântul Mercurie într-o clipă s-a întors în biserică. Şi când a venit, poporul a încremenit: chipul s-a aşezat la locul său, iar din suliţa sfântului picura sânge pe peretele bisericii!
Această minune văzând-o poporul, Sfântul Vasile a strigat: „Acum ridicaţi mâinile în sus şi strigaţi cu toţii: Doamne miluieşte! – că a făcut izbândă Hristos, Dumnezeul nostru, împotriva vrăjmaşului Bisericii şi al Său”. Împăratul a fost însuliţat într-o poiană, în mijlocul oştirii sale, şi până azi acea poiană se cheamă poiana Sfântului Mercurie, pentru că acolo a fost junghiat vrăjmaşul adevărului şi al lui Dumnezeu, Iulian Apostatul.



<< Înapoi