Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

News

Duminica a III-a după Pogorârea Sf. Duh

publicat pe 12 iunie 2010

“Luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află-n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul!” (MATEI 6,22-23).

Învăţăturile minunate pe care le desprindem din această pericopă evanghelică, pot fi socotite ca un balsam vindecător pentru o cumplită boală, sau ca o cană cu apă rece într-o zi fierbinte de vară. Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvinte care răcoresc şi vindecă sufletele bântuite de o mulţime de boli, dar mai ales de boala aceasta a gijii pentru ziua de mâine.

Versetul 22 de la începutul predicii: “Luminătorul trupului este ochiul…”, este o metaforă care se referă la lumina spirituală pe care o izvorăşte sufletul: dacă sufletul în sine este întuneric, totul este întuneric. Mântuitorul, ca să se facă mai bine înţeles, a recurs la lucruri sensibile. Cum vine să vorbească despre sufletul care devine rob, care este sclav şi fiindcă aceste idei depăşeau mulţimea, El Se întoarce spre lucruri exterioare, pe care le au în toate zilele sub ochi pentru a continua învăţătura Sa, slujindu-Se de sensibil, pentru ca cei ce-L ascultă, să-I înţeleagă mai bine mesajul Său dumnezeiesc.

Sf. Ioan Gură de Aur: Să nu ne chinuim în zadar cu grijile lumești!

Sensul acestor cuvinte adresate de Mântuitorul, oamenilor, ar fi acela că, dacă oamenii nu înţeleg răul din suflet, să judece prin ceea ce se petrece în trup, căci, mintea este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup. Noi, cei care avem vedere trupească, să ne punem întrebarea cum ne-am simţi să plătim prin pierderea vederii trupeşti, plăcerea deşartă de a purta haine scumpe? Ochii noştri odată pierduţi, ce folos vom mai avea de viaţa noastră? Ori, stingerea luminii intelectuale nu are o urmare mai puţin gravă decât are pentru trup pierderea vederii să fim mai consecvenţi şi dacă avem atâta grijă pentru a păstra ochiul trupului nostru, să nu avem mai puţină pentru a întreţine sănătos şi a mântui mintea care luminează sufletul nostru. De unde va veni lumina dacă stingem în noi focul?

Precum cel ce opreşte izvorul unui fluviu seacă la fel şi cursul, tot astfel cel ce-şi întunecă mintea sa, îşi aruncă dintr-odată toată viaţa sa în întuneric. Atunci când farurile se sting, pilotul se întunecă, atunci când generalul de armată este prins, ce nădejde le mai rămâne soldaţilor să lupte? Acest ochi sufletesc poate să fie întunecat sau luminat, după felul cum am practicat noi credinţa în Dumnezeu în zilele noastre. Educaţia, mediul social, religia, cărţile citite, ocupaţia, felul de viaţă, toate acestea influenţează în chip felurit asupra formării conştiinţei la diferiţi oameni şi chiar la popoare întregi şi fac conştiinţa să nu acţioneze la fel la toţi. O educaţie bine pusă la punct şi un mediu social sănătos vor contribui la formarea unei conştiinţe drepte, pe când lipsa de educaţie şi un mediu social nesănătos vor falsifica conştiinţa.

Ce este conştiinţa? Cuvântul conştiinţă are două înţelesuri: unul psihologic, iar altul moral.

În înţeles psihologic, conştiinţa este funcţia sufletului omenesc de a raporta fenomenele din lumea externă şi internă la sine şi de a stabili legături între aceste fenomene. Aşadar, a avea conştiinţă, în înţeles psihologic, înseamnă a trăi, a simţi şi a-ţi da seama de ceea ce se petrece în jurul tău şi în tine însuţi. În acest înţeles, toate fenomenele sufleteşti de care ne dăm seama, adică le trăim, se numesc fenomene conştiente, de exemplu, o durere pe care o simţim, o idee pe care o urmărim, o faptă pe care o facem cu voinţa noastră, etc.

În înţeles moral, conştiinţa este dispoziţia sau puterea sufletului omenesc de a judeca moralitatea propriilor noastre fapte, sau e dispoziţia sufletului omenesc de a îndruma activitatea morală a omului, îndemnându-l să împlinească legile morale. În raport cu legea morală, conştiinţa morală este organul de aplicare şi executare a legii morale în credincioşi; ea este îndreptarul sau regula subiectivă şi personală a moralităţii, mai pe înţeles, legea morală este legislativul sau parlamentul, iar conştiinţa morală este executivul sau guvernul.

Întrucât conştiinţa morală apreciază din punct de vedere moral orice acţiune a credinciosului, a fost numită de către unii glasul lui Dumnezeu în om, iar de alţii, judecătorul cel neadormit şi care nu poate fi mituit, cel ce nu poate fi înşelat. Conştiinţa morală cuprinde în sine în mod necesar conştiinţa psihologică, dar nu invers. Sfânta Sriptură cuprinde numeroase dovezi cu privire la existenţa conştiinţei morale şi la activitatea acesteia. Astfel, în Cartea Facerii se vorbeşte despre fraticidul lui Cain şi despre neliniştea acestuia, ca urmare a mustrărilor de conştiinţă, astfel: “Şi a zis Domnul Dumnezeu către Cain: Unde este Abel, fratele tău? Iar el a zis: Nu ştiu; nu cumva sunt eu păzitorul fratelui meu? Şi a zis Domnul: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă spre Mine din pământ” (FACERE 4, 9-10).

În Sfintele Evanghelii se arată remuşcările de conştiinţă ale lui Iuda, care, în cele din urmă s-a spânzurat, astfel: “Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat de acolo; şi ducându-se, s-a spânzurat” (MATEI 27,5); “Aşadar, el a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii; şi căzând, a plesnit pe la mijloc şi toate măruntaiele i s-au vărsat” (FAPTELE APOSTOLILOR 1,18). Şi plânsul cu amar al Sfântului Apostol Petru în urma întreitei lepădări de Domnul (MATEI 26,75; MARCU 16,22; LUCA 22,62).

Religia şi ocupaţia fac, de asemenea, conştiinţa să difere la oameni. Una este conştiinţa păgânului, alta a evreului, alta a mahomedanului şi alta a creştinului adevărat. În ceea ce priveşte conştiinţa păgânilor, Sfântul Apostol Pavel zice: “Căci când păgânii, care nu au lege, dar din fire fac ale legii, ei fără să aibă lege îşi sunt loruşi lege; ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau chiar îi apără în ziua când, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu va judeca prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor” (ROMANI 2,14-16).

Despre conştiinţa evreilor, la care astăzi se raportează şi cea a mahomedanilor, Mântuitorul zice: “Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu” (IOAN 16,2). Aşa au crezut evreii când L-au răstignit pe Hristos, aşa au crezut turcii când au decapiat pe Sfântul Voievod martir Constantin Brâncoveanu şi pe cei patru copii ai săi şi ginerele său, sfetnicul Ianache Văcărescu, aşa cred şi azi musulmanii când decapitează cu sânge rece pe orice creştin care cade în mâinile lor.

Alta este conştiinţa celor ce falsifică credinţa cea dreaptă şi adevărată, credinţa ortodoxă. Despre aceştia, Sfântul Apostol Pavel zice: “Şi pe aceasta s-o ştii, că-n vremile din urmă veni-vor vremuri grele. Că oamenii vor fi iubitori de sine (egoişti), iubitori de argint, lăudăroşi, trufaşi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, pângăritori, fără inimă (inumani), neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, duşmani ai binelui (adică ai oamenilor de bine), trădători, obraznici, orbiţi de trufie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având înfăţişarea credinţei celei bune (şi a evlaviei) dar tăgăduindu-i puterea” (2 TIMOTEI 3,1-5). În ceea ce priveşte pe greco-catolicii din Ardeal, conştiinţa lor este împăcată doar prin dictonul: “restitutio ad in integrum”, adică să li se restituie toate proprietăţile care le-au avut până în 1948, invocând “veşnica variantă a CF-urilor, CF-uri care nici n-au fost întocmite de statul român, ci de puterile străine care guvernau Transilvania, proprietăţi smulse cu forţa de la iobagii ortodocşi. Doamne, ce bine li se potriveşte lor Evanghelia din această duminică şi cât de surzi rămân la cuvintele ei.

O conştiinţă adevărată, dreaptă şi sigură o are acela care socoteşte bun ceea ce într-adevăr este bun şi socoteşte rău, ceea ce într-adevăr este rău. Omul a cărui conştiinţă vede ca bun ceea ce este rău şi vede rău ceea ce este bun, are conştiinţă eronată, falsă, rătăcită şi greşită. Mai este o conştinţă în unii oameni, care consideră păcatele grele sau abaterile grave ca foarte uşoare; această conştiinţă se cheamă laxă sau slabă. Alţii oameni au o conştiinţă care consideră ca oprit, ceea ce este permis şi exagerează la anumite obligaţiuni; la aceasta se zice conştiinţă scrupuloasă. Unii nu ştiu cum să califice o faptă; o astfel de conştiinţă se numeşte dubioasă sau îndoielnică. Sunt oameni care au conştiinţă trează: aceştia se pronunţă fără şovăire în calificarea faptelor şi ei văd pe loc ce faptă este bună sau rea. Dar cei mai mulţi oameni au conştiinţa adormită şi nu iau seama la cele ce se petrec în sufletul lor. Aceştia sunt întocmai ca un om care îşi acoperă ochii să nu mai vadă lumina soarelui; ei îngrămădesc plăceri peste plăceri, păcate peste păcate, griji peste griji ale acestei vieţi trecătoare ale trupului, ale lui mamona, de care a vorbit Mântuitorul în această pericopă evanghelică.

Omul vede în plăcerea de a fuma, că fumatul nu este păcat; în plăcerea de a curvi sau preacurvi, căci curvia sau preacurvia nu este un păcat greu; a lucra în duminici şi sărbători, zic unii, nici vorbă să fie păcat, căci munca este o poruncă dată de Dumnezeu. Unii nu disting credinţa cea adevărată de cea falsă, zicând: “Toate religiile sunt bune dacă vorbesc despre Dumnezeu. Conducătorii noştri nu consideră introducerea paşapoartelor biometrice şi a cărţilor de identitate electronice ca un real pericol la adresa fiinţei umane şi a libertăţii date omului de către Dumnezeu; că acetea sunt primul pas către “noua ordine mondială” pe care o va instaura BLESTEMATUL DE ANTIHRIST; nu văd căci GLOBALIZAREA duce tocmai în această direcţie. Alţii doresc să nimicim cu totul conştiinţa copiilor noştri prin SCOATEREA RELIGIEI din şcoli, considerând-o inutilă şi stresantă, dar depre complicata matematică din care multe lucruri nu au aplicabilitate nici la absolveţii de politehnică şi care stresează până la nebunie, mulţi copii, nu se cere eliminarea acesteia din şcoli.

Dacă tineretul şi copiii vor creşte cu o conştiinţă dreaptă şi curată, atunci vor fi de folos societăţii şi ţării, vor face numai bucurii părinţilor şi vor fi şi ei fericiţi. Părinţii, care îi vor educa în frica de Dumnezeu, vor scăpa de mari necazuri, chiar în lumea aceasta şi nu vor mai plâge cu lacrimi amare de pe urma lor. Iar ei vor avea aici în lumea aceasta o mulţumire sufletească, o conştiinţă împăcată, o fericire sufletească şi trupească şi vor moşteni şi fericirea cea cerească pe care o va da Dumnezeu numai celor ce ascultă de Cuvântul Său. AMIN.

Sursa: www.calauzaortodoxa.ro




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705