Manastirea Sireti - Noutati  Printati aceasta pagina    
 
    RO | EN | DE | RU    
 

News

Duminica a IV-a după Pogorârea Sf. Duh

publicat pe 20 iunie 2010

Sluga Sutasului

“(…) Noi, astazi, cu greu mai stim ce este credinta, pentru ca… cu greu mai stim ce este smerenia autentica si rostirea sincera a cuvintelor “umilicioase”, de prihanire a noastra insine. Ne-am obisnuit cu “manierisme”, ne-am invatat sa ne smerim “automat” din cuvinte sau gesturi “standard”, sa ne ghemuim imaginar in ipostaze ale unei “smerenii” teatral-emotionale, in care ne centram tot pe… starea noastra de bine sau pe imaginea de sine.

Sau… ce sa mai spunem de amarnica, de cumplit de dureroasa ratacire a celor care – parca tot mai multi – au ajuns pur si simplu sa dispretuiasca smerenia insasi, sa nici nu se mai osteneasca sa o caute, invocand fie teama de a nu cadea in imitatiile ei pietiste sau fatarnice, fie grija (legitima, altminteri) de a nu-si pierde demnitatea.

Smerenia adevarata a ajuns astazi, mai mult ca oricand, floarea cea mai rara de pamant si din biserici. Si cu cat se vorbeste mai mult despre ea, cu atat este mai putin de gasit. Si nu ne referim aici la culmile acestei virtuti, la “smerenia lui Hristos” pe care o traiau Sfintii, ci numai la inceputul acestei cai, la prima treapta, obligatorie pentru mantuire: a sinceritatii interioare, a iesirii din minciuna fata de sine, a realismului duhovnicesc. Fara a lupta mereu sa primim si sa cultivam acest fel minimal si esential de smerenie, ne amagim total cu numele de crestin. Iar sinceritatea in fata constiintei noastre nu mai exista pentru ca nu mai exista in realitate pocainta, pentru ca nu mai avem deprinderea cercetarii permanente de sine, pentru ca… nu mai avem (daca am avut vreodata!) viata launtrica, pentru ca nu mai acordam timp – uneori nici macar cand ne pregatim de Sfintele Taine – convorbirii fara menajamente cu noi insine.

(…) Si pentru ca astazi nu mai are cine sa ne indrepte, pentru ca noi nu mai ascultam decat de gandul nostru, pentru ca nu mai primim invatatura si mustrarea Duhului, pentru ca ne-am terfelit toate reperele autentice de autoritate si nimeni nu ne mai poate convinge de nimic, atunci Dumnezeu ne lasa in voile noastre, ramanem “condamnati” sa ne purtam singuri povara propriilor alegeri, dar raspunzand la Judecata si pentru cei pe care i-am smintit, cand i-am indreptatit in minciuna sau in inselare. Nu ne mai sunt dati Parinti adevarati, pentru ca pe cei pe care i-am avut i-am dispretuit si nu am umblat in sfaturile lor, chiar si daca, poate, ne-am folosit de numele lor, cand i-am luat drept scut si drapel. Nu mai are cine sa ne formeze in duhul cel bun, sa ne daruiasca “gustul” si “mireasma” veritabile ale Adevarului, pentru ca… noi nu mai vrem adevarul, ci doar confortul nostru psihologic si satisfacerea orgoliului. Duhul sufla langa noi ca o “adiere de vant lin (subtire)“, dar nu-L mai auzim, pentru ca ne-am facut plini de cerbicie si vartosi la inima. Am viclenit amarnic in cugetele noastre si ni se va da noua dupa viclenia noastra, adica, asa cum stim din Vechiul Testament, pana si proorocii (duhovnicii) vor fi orbiti si vor spune minciuni sau lucruri omenesti, intrucat noi asta vrem sa auzim.

Dorim minciuni frumoase, “linistitoare” si atragatoare, dorim gandire trupeasca ambalata estetic in pachetele virtuale cu referinte duhovnicesti legate in fundite roz, dorim sa ne prefacem ca nu exista nici un conflict intre crestinism si lume, nici intre traditionalisti si ecumenisti, ca totul ar fi minunat daca am recurge la magicul “dialog” (al negocierii, al compromisului?), ca se poate trai vesnic sub zodia lui “nici, nici” sau “si, si”, ca sa nu se supere nimeni si sa nu ne prigoneasca nimeni, ca nu trebuie niciodata sa facem alegeri cruciale si rastignitoare, ca putem visa in voie ca se poate Inviere si fara Cruce, ca se poate pocainta si fara…. pocainta, ca Raiul, la o adica, poate fi si pe pamant, in timp ce sfarsitul lumii, bineinteles, nu va mai veni niciodata (a, da si dorim, daca s-ar putea, sa inchidem gura “apocalipticilor” astora nesuferiti, care mereu ne strica cheful cu vestile lor proaste). Iar daca am inseta sincer dupa adevar si numai dupa adevar, atunci pana si un magar ne-ar dezvalui voia lui Dumnezeu! Cu alte cuvinte… “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!” (…) Nu mai avem criterii sa deosebim adevarul de fals, sarea cea curata de surogatele “identic naturale”? Daca am avea sinceritate, am avea si criterii. (…)

Niciodata pana in vremea noastra omul n-a fost mai mandru, mai autosuficient, mai indaratnic, mai inchinator la idolul mintii proprii. Desteptaciunea si cultura l-au dus pe omul contemporan pana la culmi nebanuite de rafinament si subtilitate in gasirea unor modalitati de a se pacali pe el insusi, de a inventa justificari sofistice (dar teologice, duhovnicesti!) verosimile pentru toate, de a se refugia in victimizari si de a face in asa fel incat “sa cada mereu in picioare” si sa nu se lase “(in)frant” niciodata. De a se strecura mereu profitabil si oportun(ist), de a se descurca in toate, de a aluneca mereu pe langa adevar.

Nu e de ajuns sa stim multe, sa avem o minte buna sau sa credem ca intuitia sau trairile noastre nu ne insala niciodata (ceea ce deja este o mare inselare!). Dimpotriva, cu cat suntem mai bogati in toate acestea, cu atat suntem mai in primejdie si cu atat trebuie sa ne smerim mai mult, ca sa nu cadem prada cumplitelor boli ale ego-ului umflat. Insa astazi sunt in voga alte principii decat cele evanghelice ale ascunderii virtutilor, astazi diavolul deghizat in inger de lumina ne sopteste: daca ai niste daruri, niste “talanti” (cat de mult s-a pierdut si intelesul duhovnicesc al “talantilor”, redusi la simplele daruri naturale…), foloseste-i din plin si arata-le si celorlalti; vezi ca esti valoros, esti inzestrat, poti mai mult, meriti mai mult!

Cata parere de sine avem, atata minciuna zace in noi fara sa stim, atata iad al necredintei ne stapaneste pe nesimtite. Cu cat ne cultivam mai mult duhul demonic de ambitie, “desteptaciunea” si patima dreptatii proprii, cu atat ne vom cunoaste pe noi insine mai putin si vom pierde orice sansa la discernamantul duhovnicesc (care vine numai prin smerenie si ascultare in adevar)…”.

Sursa: www.razbointrucuvant.ro




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705